Municipalitatea ieșeană a demarat două licitații necesare pentru derularea unor proiecte transfrontaliere. Valoarea totală a celor două proiecte este de circa 14,4 milioane lei. Finanțarea va fi asigurată prin intermediul Programului Operațional Comun ENI România – Republica Moldova 2014-2020.
Primul proiect va fi derulat de Spitalul Clinic de Recuperare. Acesta implică înființarea unui Centru de Robotică și Neuroreabilitare pe lângă unitatea medicală, asociați în cadrul proiectului fiind municipiul Iași și IMSP Institutul de Neurologie și Neurochirurgie din Chișinău.
Valoarea totală a proiectului este de 6.6 milioane lei. Durata de implementare va fi de 24 de luni.
Care sunt obiectivele proiectului
Obiectivele proiectului țin de creșterea nivelului de eficiență și îmbunătățirea accesului la serviciile de sănătate în domeniul neurologiei, kinetoterapiei și neurochirurgiei. În plus, se urmărește și achiziția unor roboți specializați în recuperare neuromotorie a membrelor inferioare și superioare. În acest caz, termenul limită până la care pot fi depuse oferte la licitația de servicii de proiectare este luni, 18 noiembrie.
Cel de-al doilea proiect va fi realizat de municipiul Iași, Consiliul Raional Telenești și Primăria municipiului Soroca din Republica Moldova.
Finanțarea ar urma sa fie asigurată tot prin intermediul Programului Operațional Comun România – Republica Moldova. Valoarea totală a proiectului este de 7.7 milioane lei. Data limită de depunere a ofertelor la licitația de proiectare este miercuri, 20 noiembrie. Obiectivele proiectului sunt dezvoltarea cooperării transfrontaliere prin promovarea moștenirii socio-culturale comune și consolidarea relațiilor transfrontaliere