Prima pagină » Actualitate » Două focare de Covid-19 în judeţul Vâlcea. Peste 30 de persoane infectate în doar 24 de ore
Două focare de Covid-19 în judeţul Vâlcea. Peste 30 de persoane infectate în doar 24 de ore

Două focare de Covid-19 în judeţul Vâlcea. Peste 30 de persoane infectate în doar 24 de ore

12 sept. 2020, 11:06,
în Actualitate

Două focare de SARS-CoV-2, cu 31 de cazuri confirmate, au fost depistate în ultimele 24 de ore într-un centru de dializă privat şi într-un centru rezidenţial, de asemenea privat, din judeţul Vâlcea, se arată într-un comunicat al Instituţiei Prefectului Vâlcea remis vineri.

„În cadrul ambelor centre, DSP Vâlcea a declanşat anchete epidemiologice în care se urmăresc măsurile implementate de fiecare instituţie în vederea limitării răspândirii virusului SARS-CoV-2, identificarea contacţilor direcţi ai cazurilor confirmate, emiterea deciziilor de izolare şi carantină pentru persoanele confirmate şi contacţii apropiaţi, recomandarea de măsuri ca dezinfecţia şi aerisirea spaţiilor, purtarea echipamentului de protecţie adecvat conform activităţii efectuate”, se mai precizează în comunicat.

De la începutul pandemiei, în judeţul Vâlcea au fost confirmate 1.504 cazuri de persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2, vineri fiind raportate 59 de cazuri noi.

În spitalele din judeţul Vâlcea sunt în prezent internate 91 de persoane cu COVID-19, dintre acestea 36 fiind asimptomatice sau cu forme uşoare ale infecţiei, 51 au forme medii şi 4 sunt internate în secţia AŢI.

Au fost declarate vindecate 692 de persoane din judeţul Vâlcea, în toate aceste cazuri fiind vorba de pacienţi bolnavi care au fost internaţi în unităţi sanitare.

Focar de coronavirus la Maternitatea Buzău. Trei cadre medicale au fost testate pozitiv

Direcţia de Sănătate Publică Buzău a declarat focar de coronavirus la Maternitatea Buzău, unde trei cadre medicale au fost depistate cu coronavirus. Alte 9 focare de COVID-19 sunt active în acest moment în judeţul Buzău. Potrivit Prefecturii Buzău, în judeţul Buzău sunt active, vineri, 10 focare de coronavirus, ultimul dintre ele fiind la Maternitatea Buzău, secţie exterioară a Spitalului Judeţean Buzău. Aici sunt trei cadre medicale infectate, care lucrează în Secţia de obstetrică ginecologie. În maternitatea Buzău a mai fost un focar de coronavirus şi în luna iulie, însă acesta a fost închis după apariţia la acel moment a trei cazuri pozitive.

De asemenea, focar de coronavirus este în secţia ATI a Spitalului Judeţean Buzău, cu 16 îmbolnăviri. La Complexul de servicii pentru persoane vârstnice ”Alexandru Marghiloman” sunt 44 persoane confirmate pozitiv, la azilul din Cernăteşti 16, la Căminul pentru persoane vârstnice Râmnicu Sărat: 55 persoane confirmate pozitiv, iar la Spitalul privat ”Sfântul Sava”- Secţia exterioară Pătârlagele: 20 persoane confirmate pozitiv.

Focar de COVID-19 este şi la Oficiul Judeţean de Zootehnie Buzău cu 4 persoane confirmate pozitiv dar şi la Societatea de distribuţie a energiei electrice Muntenia Nord- Departament Construcţii Energetice Buzău- 6 cazuri. La două societăţi comerciale din Buzău sunt încă 16 persoane cu coronavirus. În judeţul Buzău, se înregistrează 2.519 bolnavi de la debutul pandemiei, dintre care 1.891 s au vindecat iar 91 au decedat.

Două noi focare în municipiul Iași. Direcția de Sănătate Publică Iași, despre focarele Covid-19 pe raza județului

Direcția de Sănătate Publică Iași informează cu privire la evoluția focarelor Covid-19 în Județul Iași, precum și apariția a două noi focare vineri, 11 septembrie 2020.

În cazul agentului economic din Iași raportat în urmă cu două zile, pe data de 09 septembrie, cu 4 cazuri de salariați declarați pozitivi cu Covid-19 în urma testărilor, DSP anunță că a mai apărut un test pozitiv în cazul unui angajat, astfel că numărul total de cazuri pozitive din acest focar este acum de 5.

În ceea ce privește situația Institutului Regional de Oncologie – Secția de Îngrijiri Paleative raportat pe data de 9 septembrie cu 9 cazuri de persoane declarate pozitiv cu Covid-19 în urma testărilor (4 pacienți și 5 salariați), au mai apărut 2 teste pozitive în rândul personalului, astfel că numărul total de cazuri pozitive din acest focar este acum de 11.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
22 noiembrie 2024
22 noiembrie 2024