Prima pagină » National » Dosarul Revoluției a fost retrimis la Parchetul Militar. Decizia este definitivă
Dosarul Revoluției a fost retrimis la Parchetul Militar. Decizia este definitivă

Dosarul Revoluției a fost retrimis la Parchetul Militar. Decizia este definitivă

20 sept. 2024, 13:40,
Elena Nicoleta BUJOR în National

Dosarul Revoluției, în care Ion Iliescu și Gelu Voican Voiculescu erau inculpați, a fost retrimis la Parchetul Militar de către Înalta Curte de Casație și Justiție, printr-o decizie definitivă. Curtea a constatat că procurorul nu a respectat obligația procedurală de a corecta rechizitoriul emis în iulie 2022, care fusese instituit definitiv de Parchetul Militar.

„În majoritate, Constată că procurorul nu a respectat obligația procedurală de a regulariza rechizitoriul nr.11/P/2014 din data de 29 iulie 2022 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Parchetelor Militare, ce fusese instituită cu caracter definitiv”, se arată în minuta Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Dosarul Revoluției a fost trimis la Parchetul Militar pentru a treia oară

Rechizitoriul, care îi acuza pe Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu și Iosif Rus de crime împotriva umanității, a fost restituit din cauza incapacității de a clarifica obiectul și limitele procesului, făcând imposibilă judecata.

Teodor Mărieș, președintele Asociației 21 Decembrie 1989, a criticat situația, menționând că suntem în aceeași poziție ca acum patru ani, când dosarul a fost trimis prima dată în instanță și apoi restituit. El a subliniat că, dacă dosarul ar fi fost corect instrumentat, cei vinovați ar fi putut fi deja condamnați.

„Suntem în situația în care am fost în urmă cu patru ani când a fost trimis același dosar de care vorbim astăzi la instanță. După doi ani de zile Curtea Supremă l-a returnat, parchetul nu a instrumentat și nu a efectuat hotărârile Curții Supreme (…) Avem de două ori aceeași greșeală de procedură pe care procurorul de caz (…) a făcut-o, din punctul meu de vedere, voit (…) De 4 ani, dacă acest dosar ar fi fost instrumentat corect, criminalii puteau fi condamnați și puteau fi la pușcărie”, a spus Teodor Mărieș, președintele Asociației 21 Decembrie 1989.

La aproape 35 de ani de la Revoluția din 1989, justiția română nu a reușit să aducă claritate în legătură cu acele evenimente. Dosarul a mai fost returnat parchetului și în anii 2020 și 2021, după ce fusese inițial clasat în 2015. În 2019, fostul procuror general Augustin Lazăr și-a cerut scuze pentru durata excesivă a anchetei.

Ion Iliescu a pierdut certificatul de revoluționar

Ion Iliescu a pierdut certificatul de revoluționar, după ce Secretariatul de Stat, aflat sub autoritatea Guvernului, a luat această decizie. Hotărârea a fost adoptată cu unanimitate de voturi și, odată ce va fi validată de instanța de contencios-administrativ, va avea efecte juridice. Aceasta va duce la pierderea mai multor beneficii pentru fostul președinte. Decizia vine la solicitarea Asociației 21 Decembrie 1989, care a prezentat dovezi, inclusiv CV-ul lui Iliescu și faptul că a fost un important membru al Partidului Comunist Român.

De altfel, acordarea titlului de revoluționar lui Iliescu a fost întotdeauna contestată, având în vedere legăturile sale strânse cu Nicolae Ceaușescu, inclusiv funcția de secretar al PCR pe care a ocupat-o în anii ’70. Între timp, dosarul Revoluției a fost trimis în judecată, iar victimele speră că nu va fi din nou retrimis procurorilor din cauza unor erori procedurale.

Bugetul.ro
Spitalul care nu va mai exista. 150 de milioane de euro pierdute din cauza incompetenței locale
redactia.ro
Cine e românul care a câștigat premiul cel mare la Loto 6/49. Omul a plecat acasă cu peste 6 milioane de euro
Bugetul.ro
Adio, Piața Obor din București în forma care a transformat-o într-un loc legendar. Schimbarea pregătită de autorități se va produce cu o oarecare întârziere
a1.ro
Anunțul neașteptat pe care Teodora și Alex Marcu, foștii concurenți Insula Iubirii, l-au făcut în mediul online. Reacția fanilor
Playtech.ro
2.500 de lei de la stat pentru studenţi. Banii vor putea fi folosiţi pentru plata chiriei
observatornews.ro
Angajata unui magazin a primit 65.000 € despăgubiri, după ce a fost întrebată de şeful ei de ce vrea să lucreze
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Schimbări în sistemul de pensii. Românii afectați
SportpeSurse
Nebunie curată semnată de Gigi Becali! Mega-proiect demarat la 7500 de km distanță de România
Playtech.ro
Intră banii pe card astăzi, 1 aprilie. Du-te și verifică soldul, sunt sute de lei care te așteaptă pentru a fi cheltuiți în casă
Dailybusiness.ro
Busu, la un pas de moarte. Cine l-a salvat pe prezentatorul de la Pro TV: „Mi-a rupt cinci coaste și îi mulțumesc”
RomaniaTV
Cum a ajuns să arate iubita lui Prigoană, după moartea lui. Toți și-au dat coate când au văzut-o. Cum a apărut îmbrăcată la un eveniment!
stiriromania.ro
La 57 de ani, Carmen a devenit cea mai în vârstă mamă de gemeni din România. Partenerul, cu 22 de ani mai tânăr
RomaniaTV
Vestea zilei! A murit! I s-a făcut rău pe scenă, în timpul concertului!
redactia.ro
Câte clase are, de fapt, Piedone. S-a lăsat de școală după ce a avut media  5,33
ego.ro
Vești proaste pentru Gabriela Cristea! Ce s-a aflat după demisia de la Antena Stars EXCLUSIV

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`