„Dorința” de Mihai Eminescu. Geniul romantic

Printre cele mai frumoase și sublime opere ale literaturii române putem menționa poezia „Dorința” de Mihai Eminescu. Peste tot se aude despre romantismul specific eminescian, dar puțini sunt cei ce pot să-l înțeleagă sau simtă cu adevărat.

Mihai Eminescu s-a născut pe data de 15 ianuarie, în anul 1950, după care a urmat o poveste de viață interesantă. La vârsta de 26 de ani, publică în cadrul revistei „Convorbiri literare” mai multe opere, printre care și „Dorința”.

Stirile PROTV

Alerta de drone pe litoral a băgat spaima în localnici: „Aveam impresia că ori acum îmi bubuie casa, ori ceva se întâmplă”

RomaniaTV

Anunț despre schimbarea orei de la sfârșitul lui octombrie. Decizia care schimbă tot vine din Statele Unite!

Mihai Eminescu este un simbol național

Lucrarea sa a impresionat criticii de la vremea respectivă și a putut fi considerată drept o afirmare a geniului. Precum și în ziua de astăzi, au existat și atunci persoane ce neagă talentul și capacitățile lui Mihai Eminescu, însă în ciuda acestui fapt, prin munca sa, a dovedit contrariul și a câștigat respectul mai marilor personalități al vremii respective.

Poezia „Dorința” de Mihai Eminescu

Opera lui Mihai Eminescu, a fost recunoscută la vremea respectivă ca fiind una dintre cele mai bine scrise poezii de dragoste.

Dorinţa

Vino-n codru la izvorul
Care tremură pe prund,
Unde prispa cea de brazde
Crengi plecate o ascund.

 

Şi în braţele-mi întinse
Să alergi, pe piept să-mi cazi,
Să-ţi desprind din creştet vălul,
Să-l ridic de pe obraz.

Pe genunchii mei şedea-vei,
Vom fi singuri-singurei,
Iar în păr înfiorate
Or să-ţi cadă flori de tei.

 

Fruntea albă-n părul galben
Pe-al meu braţ încet s-o culci,
Lăsând pradă gurii mele
Ale tale buze dulci…

 

Vom visa un vis ferice,
Îngâna-ne-vor c-un cânt
Singuratece izvoare,
Blânda batere de vânt;

Adormind de armonia
Codrului bătut de gânduri,
Flori de tei deasupra noastră
Or să cadă rânduri-rânduri.

Geniul dă dovadă de o sensibilitate absolută, fiind un adept al micilor detalii ce fac diferența. Poezia poate fi considerată drept un simbol al romantismului din secolul 19. În cadrul ei se poate observa o iubire simplă și absolută. Femeia este descrisă sobru și totodată, această lipsă a complexității dă un plus de realism.

O dragoste simplă, dar pură

Aceasta își ține capul în brațele eului liric, iar contactul corpurilor celor doi este unul simbolic. Natura se arată, ca de obicei în lucrările lui Eminescu, drept mediul perfect în care cele mai sincere sentimente pot avea loc. Această atmosferă a naturii este mai puțin comună în zilele noastre, dar cu puțină sensibilitate, încă se poate simți imaginea în ansamblul ei mirific.

Dorința și omul de geniu

Lucrarea lui Mihai Eminescu, Dorința, poate fi văzută și din perspectiva faptului că geniul, în general, este un adept al idealului, iar întreaga întâmplare reprezintă doar o iluzie caldă la care râvnește din tot sufletul. Titlul poate fi considerat metaforic sau chiar simbolic, iar sensul său, în ciuda frumuseții ce se transmite prin lumea descrisă, este unul tragic datorat incompatibilității cu lumea reală.

Imaginea dorinței se arată precum un vis sublim

Omul de geniu poate fi considerat ca fiind un dușman natural a tot ce este superficial, iar prin prisma faptului că multe persoane sunt superficiale, singura lui șansă de a supraviețui se bazează pe hrănirea cu vise. Aceste iluzii sunt de o frumusețe absolută, căci în sinea lui, eul, consolidează și evaluează în permanență elementele prezente.

Poate că poezia „Dorința” de Mihai Eminescu pare magnifică prin descrierea specifică pe care o realizează, dar se poate că aceasta să fie doar o versiune modestă a adevărului. Eul liric al omului de geniu este adesea împrejmuit de gânduri mărețe, dar datorită faptului că sunt lucruri prea puțin probabile sau prea greu de obținut, încearcă să diminueze dificultatea și să își scadă așteptările până la ceva lumesc și realizabil.

Geniul s-a stins din viață în anul 1889