Dorian Popa nu scapă de procurori nici acum. Autoritățile încearcă să obțină o condamnare cu executare pentru artist, după ce acesta a fost prins conducând sub influența substanțelor interzise.
Cântărețul se confruntă în continuare cu probleme legale. După ce a primit inițial o pedeapsă cu suspendare pentru conducere sub influența substanțelor interzise, procurorii au contestat decizia și cer o condamnare cu executare. Procesul se va relua luna aceasta, iar soarta vloggerului depinde din nou de instanță.
Dorian Popa nu scapă de procurori
Judecătoria Cornetu l-a condamnat inițial pe Dorian Popa la 8 luni de închisoare cu amânare, sub supraveghere timp de doi ani. În această perioadă, artistul trebuie să se prezinte periodic la Serviciul de Probațiune Ilfov, să anunțe schimbările de domiciliu sau deplasările mai lungi de cinci zile și să accepte vizitele consilierului de probațiune.
Procurorii, nemulțumiți de sentința inițială, au contestat decizia și solicită o pedeapsă mai dură. Procesul va fi rejudecat la Curtea de Apel București începând cu 18 februarie 2025.
Dorian Popa regretă ce s-a întâmplat
Problemele juridice ale lui Dorian Popa au început pe 27 octombrie 2023, când a fost oprit de poliție în Domnești, Ilfov. Testul rapid a indicat prezența THC-ului, iar ulterior artistul a recunoscut că fumase cannabis cu câteva zile înainte.
La câteva zile după incident, Dorian Popa și-a recunoscut public greșeala printr-un mesaj adresat fanilor. Vloggerul și-a exprimat regretul pentru fapta sa.
„Vreau să îmi cer scuze tuturor care mă urmăresc. Am greșit indiscutabil, nu am circumstanțe atenuante. Am dat un exemplu negativ. Nu mă scuz, îmi asum pe deplin consecințele acțiunilor mele. Recunosc, am consumat canabis, nu în ziua în care am fost oprit de poliție, lucru pe care îl regret. Am ieșit pozitiv chiar și la câteva zile după ce am consumat”, a declarat Dorian Popa.
Cine este de fapt și cum arată noua iubită a lui Dorian Popa
Dorian Popa şi noua sa parteneră au fost surprinşi recent de paparazzii Spynews.ro. Cei doi par mai apropiați ca niciodată, demonstrând că relația lor devine din ce în ce mai serioasă. Potrivit imaginilor, se pare că acesta o implică activ în viața sa de zi cu zi, iar între cei doi există o chimie evidentă. Frumoasa domnișoară este o brunetă focoasă, care are grijă de corpul ei – dar dincolo de prezenţa plăcută, aceasta s-a dovedit a fi şi un sprijin real pentru artist.
Chiar dacă artistul a ales să nu dezvăluie prea multe detalii despre noua sa iubire, imaginile și gesturile dintre cei doi spun mai mult decât o mie de cuvinte.
„Este adevărat, mă văd cu domnișoara respectivă, dar nu aș vrea să fac mai multe declarații în acest moment. Viața merge înainte și eu, ca fiecare, am dreptul să îmi găsesc fericirea”, a declarat Dorian Popa.
Dorian Popa este un artist, actor, cântăreț și vlogger român, cunoscut pentru prezența sa activă în mediul online și pentru stilul de viață extravagant. Și-a început cariera în televiziune, devenind popular odată cu rolul său din serialul „Pariu cu viața” și ca membru al trupei Lala Band.
Ulterior, s-a orientat către muzică, vloguri și afaceri, dezvoltând un brand personal de succes. Pe YouTube, are milioane de urmăritori, fiind apreciat pentru conținutul său dinamic și energia pozitivă.
Dorian Popa rămâne în vizorul procurorilor, care continuă demersurile pentru o pedeapsă mai aspră.