Badea Alexandru Moldovan, cunoscut ca Nea/Domnu’ Sandu, cel care a fost ca un bunic pentru Mircea Bravo, a murit noaptea trecută. Nea Sandu a fost soţul celebrei bunicuţe din filmuleţele amuzante realizate de Mircea Bravo. Acesta a împlinit chiar luna trecută, în data de 4 februarie, 80 de ani. Mircea Bravo i-a urât atunci „La mulţi ani!” pe reţelele de socializare şi a postat o poză simpatică alături de el.
Nea Sandu a apărut în numeroase videoclipuri de-ale lui Mircea Bravo, în ipostaza de bunic, fiind căsătorit cu tanti Lenuta, cunoscută ca „bunicuţa din Chinteni”, cea care a cucerit sute de mii de romani. Deşi nu era bunicul real al lui Mircea, cel din urmă declara că este norocos pentru că avea „încă un bunic”.
Mircea Bravo a scris pe pagina sa de Facebook un mesaj de regret în care anunţa moartea lui Nea Sandu, care „tot timpul era pus pe glume”:
„DRUM LIN, DOMNU’ SANDU! Ne pare rău să vă anunțăm că domnul Sandu a murit aseară la vârsta de 80 de ani. Tot timpul era pus pe glume și credem că și-ar dori și acum să fim veseli și să ne bucurăm de clipurile în care a jucat. Odihnească-se în pace!”, a scris Mircea Bravo.
Astfel, asemenea soţiei lui, atât clujenii, cât şi romani de pretutindeni au prins drag de el, dar şi de cuplul în sine, aceştia fiind sinceri şi naturali în poveştile lor de fiecare dată când apăreau în mediul online. Postarea a strâns într-un timp record zeci de mii de reacții, Nea` Sandu fiind iubit de majoritatea internauților care l-au văzut jucând în clipurile amuzante de pe YouTube.