Lumea fotbalului a fost cutremurată de o veste tristă. Fostul jucător al echipei Real Madrid, Javier Dorado Bielsa, a murit la vârsta de 48 de ani. După o luptă crâncenă de trei ani cu leucemia, Dorado a pierdut bătălia cu boala, lăsând în urmă o carieră respectabilă și o mulțime de fani îndurerați.
Fostul fundaș a fost un nume cunoscut în fotbalul spaniol și a avut un rol important în succesul echipei Real Madrid la începutul anilor 2000, contribuind la câștigarea Ligii Campionilor din 2000.
Doliu la Real Madrid! Javier Dorado Bielsa, cel mai iubit fundaș, a murit din cauza leucemiei
Javier Dorado Bielsa s-a născut în 1977 și a făcut parte dintr-o generație de fotbaliști talentați crescuți în academia Real Madrid. Cariera sa la clubul madrilean a început la finalul anilor ’90, când a debutat în prima echipă în 1999, în cadrul unei partide din Copa del Rey contra Valenciei. A evoluat pe postul de fundaș stânga și a devenit parte din echipa care a câștigat Liga Campionilor în 2000, în finala disputată la Paris împotriva Valenciei, un moment de neuitat pentru iubitorii fotbalului.
Cu toate acestea, deși a fost parte a unei echipe de succes, Dorado nu a reușit să-și câștige locul de titular permanent la Real Madrid. După mai multe împrumuturi la cluburi precum UD Salamanca și Sporting Gijón, în 2002, a părăsit definitiv clubul madrilen, transferându-se la Rayo Vallecano. De acolo, a revenit la Gijón, unde a avut o perioadă semnificativă în cariera sa. În 2006, a semnat cu RCD Mallorca, revenind astfel în prima ligă spaniolă. A jucat aproape 310 meciuri oficiale de-a lungul carierei sale și s-a retras din activitatea profesională în 2012, la vârsta de 35 de ani.
În ciuda retragerii din fotbal, viața lui Dorado a fost marcată de o luptă dificilă cu leucemia. În 2022, fostul fotbalist a fost diagnosticat cu această boală cruntă și a început un tratament intensiv. În mai 2024, a suferit un transplant de măduvă osoasă, însă starea sa de sănătate s-a deteriorat treptat.
Într-un interviu emoționant acordat publicației El Comercio, Dorado a vorbit despre durerea provocată de tratamentele dure și despre speranța că va înfrunta această provocare cu curaj:
„Lupt de ceva timp și sper ca de data aceasta să se termine tot acest coșmar, să putem ieși și să fim liniștiți. Tratamentele își pun amprenta, mai ales când se termină, dar încerc să duc o viață normală”.
Din păcate, în ciuda tuturor eforturilor, Dorado s-a stins din viață pe 27 februarie 2025, lăsând un gol imens în inima celor care l-au admirat și respectat. Familia fotbalistică a Real Madrid a fost profund afectată de această pierdere, iar clubul a transmis un mesaj emoționant de condoleanțe:
„Real Madrid CF, președintele și Consiliul său de Administrație regretă profund decesul lui Javier Dorado, fost jucător al academiei Real Madrid și al primei echipe între 1999 și 2000. Real Madrid dorește să-și exprime condoleanțele și afecțiunea față de familia sa, colegii săi, toți cei dragi și toate cluburile din care a făcut parte. În cele două sezoane în care a apărat tricoul Real Madrid, Javier Dorado a câștigat o Cupă a Europei, a opta, la Paris (2000). Javier Dorado a decedat la vârsta de 48 de ani. Odihnească-se în pace”.
Real Madrid a mai pierdut o legendă în 2020, după ce fostul președinte a decedat din cauza coronavirusului. De asemena, rivala echipei a fost de asemenea în doliu atunci când Luis Suarez Miramontes, fostul mare fotbalist al Barcelonei și unul dintre legendarii jucători din istoria Spaniei, a murit.