Ziua Internațională a Rromilor a fost sărbătorită la Iaşi, pe data de 21 aprilie 2023, în Piaţa Palatului Culturii. Participanții au fost încântați de Fanfara 10 Prăjini, Fanfara Petriş, Grupul de dans Salba Slobozia, Grupul de dans Happy Roma, dar și de Fanfara de Copii Ciorteşti, o formație creată în urmă cu doar câteva luni de doi tineri rromi și un român
Evenimentul organizat vinerea trecută de Alianţa pentru Unitatea Rromilor, Filiala Iaşi, a oferit ocazia mai multor formații să vină la Iași, inclusiv Fanfarei de Copii Ciortești, alcătuită din 40 de membri, vârstele acestora fiind cuprinse între 10 și 15 ani. Cei care au pus bazele fanfarei de copii sunt Vlăduț Andrei și Sebastian, doi tineri de etnie, dar și un român, pe nume Robert Ciubotariu.
„Din iulie, anul trecut, este echipa. Am creat Fanfara de Copii de la Ciortești. În acest interval, noi am participat la diferite concursuri și festivaluri, unde am obținut premiul I. Copiii au fost foarte fericiți că i-am luat la concursuri, i-am scos în afara satului, comunei…
Am încercat și încercăm să facem ceva frumos pentru această comună. Eu cânt la bariton, avem și clarinet, saxofon, de toate. Eu sunt român, colegul este de etnie, la fel și el. Noi avem grijă de ei. Cumva suntem un fel de profesori pentru ei. Noi trei ne știm de mult timp, ne completăm, ne cunoaștem foarte bine, formăm un cappuccino”, a declarat Robert Ciubotariu.
Au grijă de copiii comunei
Tânărul Robert Ciubotariu a oferit reporterilor BZI mai multe detalii despre Fanfara de Copii Ciortești. Acesta a subliniat că scopul principal al acestui proiect este reprezentat de dezvoltarea tuturor micuților.
„Cel mai mic din echipă are 10 ani, iar cel mai mare 15. La fel, sunt și români, și rromi. Noi am urmărit să fie copii de toate vârstele. Vrem să-i ajutăm, să-i învățăm, să-i trimitem la licee de muzică, cum e Colegiul de Artă din Iași, de exemplu. Apoi să meargă la facultate, să-și facă o carieră. Asta contează cel mai mult pentru sufletul omului, să aibă un viitor, nu? Ei sunt foarte ascultători și la ore, părinții sunt de acord să facă asta, nu sunt probleme.
Desigur, ei provin din familii modeste sau mai puțin modeste, depinde de caz, în principiu, ca la țară… Eu sunt din Ciortești, bunicii mei se trag din Ciortești, de aia am vrut să iau atitudine. Deci sunt extrem de talentați, serioși, muncitori, repetăm săptămânal, ne vedem cam de trei ori pe săptămână câte trei, patru ore. În această vară avem concurs la Botoșani, mai avem un concurs în Portugalia și încă unul în Bulgaria, să vedem dacă se va concretiza, totul ține de copii. Suntem susținuți și de primărie, este în regulă”, a menționat Robert Ciubotariu.
Entuziasmați de Fanfara de Copii Ciortești
Fanfara de Copii Ciortești înseamnă o adevărată încântare chiar și pentru cei mai mici membri ai formației.
„Eu sunt în formație de vreo șase luni, cânt la clarinet. Am 13 ani. M-au învățat profesorii să cânt, eram la școală și am auzit de formație, am spus să încerc. Mă înțeleg bine cu toți, mama mă lasă să merg peste tot, sper să o ținem tot așa”, a precizat Leonard, membru de etnie al Fanfarei de Copii Ciortești.