Doi ani fără Regele Mihai I. Astăzi, 5 decembrie, se împlinesc doi ani de când Regele Mihai I a trecut la cele sfinte. Cei ce l-au iubit îl comemorează astăzi, de la ora 13.00, în Piaţeta Regelui. Doritorii pot merge să aprindă o lumânare la statuia Regelui Mihai. Aceasta se află la doi paşi de casă în care a locuit în prima domnie.
Anul acesta, Familia Regală a adus-o şi pe Regina Mamă Elenă la Curtea de Argeş, la necropola unde românii, trec zilnic, să arate că nu l-au uitat pe Rege.
Doi ani fără Regele Mihai I
Regele Mihai I al României a murit fiind grav bolnav de leucemie şi cancer de piele. La cei 96 de ani, Regele Mihai era singurul lider de stat rămas în viaţă, din perioada celui de-al Doilea Război Mondial.
Regele Mihai I al României s-a născut pe 25 octombrie 1921, la Sinaia. A fost fiul legitim al Regelui Carol al II-lea şi al Reginei Elena.
Din partea tatălui, este nepot al Regelui Ferdinand I şi al Reginei Maria, iar din partea mamei nepot al Regelui Constantin al Greciei. Astfel, Mihai I al României este descendentul celor mai importante familii regale şi imperiale ale Europei. Printre ele numărându-se familiile regale britanică, rusa şi habsburgica.