Eduard Bișog și Andrei Dobroșinschi, doi agenți de poliție din cadrul Secției de Poliție Răducăneni, din județul Iași, au fost la un pas de moarte după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon, chiar în autospeciala de poliție. Incidentul a avut loc în data de 6 februarie 2025, în timp ce polițiștii se aflau în schimbul 2.
Doi agenți de poliție, din Iași, au fost la un pas de moarte din cauza unei defecțiuni la autospeciala de poliție
Reporterii BZI au aflat, pe surse, că mai întâi i s-a făcut rău polițistului Eduard Bișog, care se afla la volanul autospecialei. Acuzând o stare de rău, la volan a urcat Andrei Dobroșinschi, care imediat a început să se simtă și el rău. Din acest motiv, polițistul a oprit și a coborât din mașină, căzând lângă ea inconștient. Tânărul agent de poliție a fost resuscitat de către echipajul de pe ambulanță.
Celor doi polițiști li s-a făcut rău și au ajuns la spital tocmai ca urmare a faptului că mașina de poliție nu evacua noxele în afară, ci acestea au ajuns în habitaclu.
„Șeful Secției de Poliție de la Răducăneni, inspectorul principal de poliție Balint Romeo Ciprian, superior al celor doi agenți, în loc să anunțe conducerea Poliției Județului Iași cu privire la accidentul de muncă în care cei doi polițiști ar fi putut deceda, dat fiind faptul că s-au aflat la volanul mașinii de poliție, i-a amenințat pe cei doi polițiști, închizându-le gura ca să nu dea rău nici el și nici șefii de poliție care îl țin pe brațe”, a declarat, sub protecția anonimatului, o sursă din Poliție.
Eduard Bișog și Andrei Dobroșinschi au necesitat îngrijiri medicale
Eduard Bișog și Andrei Dobroșinschi au ajuns la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgențe „Sf. Spiridon” Iași, fiind intoxicați cu monoxid de carbon.
„În data de 6 februarie au fost aduși dimineața, de ambulanța de la Răducăneni, doi polițiști (23 și 21 de ani) intoxicați cu monoxid de carbon, după ce au stat în mașină cu motorul pornit. Unul, cu Carboxihemoglobina 18%, și celălalt, 16%. Prezentau cefalee, vertij, greață. Au evoluat bine sub tratament”, a declarat prof. dr. Diana Cimpoeșu, coordonator UPU-SMURD Iași.
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași au confirmat incidentul și au precizat că autospeciala a fost verificată și defecțiunea care le-a pus viața în pericol celor doi tineri polițiști a fost remediată.
„În noaptea de 5 spre 6 februarie a.c., am fost sesizați cu privire la faptul că unui polițist aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în comuna Răducăneni, i s-a făcut rău. Din verificările efectuate, s-a constatat faptul că doi polițiști s-ar fi intoxicat involuntar cu monoxid de carbon, în timp ce se aflau în autoturismul de serviciu. Aceștia au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale. Ulterior, autoturismul a fost controlat din punct de vedere tehnic, iar deficiențele constatate au fost remediate. Verificările sunt continuate pentru stabilirea întregii situații de fapt”, au transmis reprezentanții IPJ Iași.
Daca pwlile astea stau toata noaptea in masina cu motoru pornit si nu raspund la telefoanele cetatenilor, ce alta pedeapsa sa mai ceri?
La cum dormeau ii fura cu tot cu mașina :))) siguranță și încredere… Bine că și-au umplut Facebookul de poze in uniforma că doar atât îi duce mintea
Da de unde știți dumneavoastră ca dormeau? Oameni fără minte și buni doar de comentat 🤣
👏
DORMEAU IN MASINA CU MOTORUL PORNIT.
ASTA ESTE ADEVARUL
Ce pretenții putem sa avem de la un produs 100% marca gorie adrian care la înjurat in toate felurile și la scos vinovat tot pe cocuz polițistul la Gorban când a luat bătaie si a venit plin de sânge la secție că sa raporteze incidentul??? Oricum Balint a reușit să crească nivelul până acuma erau violuri abuzuri acuma se îndreaptă spre pierderi de vieți omenești:)))) lasă că vine Bucureștiul și sperăm că o să facă lumină
asa fac toti melitienii
Era timpul sa se întâmple. Toată noapte se întind și apoi se culca în mașină cu motorul pornit. Și pt asta iau bani …
Deja se stie motivul !, nu e primul caz cind se moare in masina ori se intoxica unii cu gaze ! ‘In noapte de 5 spre 6 ….’ dormeau ca valizele in gara in masina cu motorul pornit de cel putin peste o ora de au ajuns sa se gazeze stind pe loc , la caldurica pe banii nostrii si in masina noastra !
Asta faceau !, datii afara !, mai ies si la 50 de ani la pensie speciala , la naiba !, ori trimiii in patrula pe jos ca e mai sanatos !
Sfat pentru TOȚI conducătorii auto: aveți grijă unde stationați cu motorul pornit!
Dacă evacuarea noxelor prin țeava de eșapament este obturată, automat noxele vor intra în habitaclul mașinii.
Nu cred ca de la motor. Nu evacuează gaze în habitaclu! Altceva Siigur a fost. O greșeală a lor Siigur!! De ce nu spun ce defecțiune ar fi avut evacuarea? Ce marcă era masina? Era spartă podeaua? Mai concret!
Am văzut într-o parcare de pe A6 în Germania, aproape de Ansbach, cum au scos 4 morți dintr-un Mercedes-Benz, aproape nou-nouț, cu numere de Belgia.
Au stat în parcare, cu motorul pornit iar țeava de eșapament a dat direct într-o bordură, noxele neavând pe unde ieși.
Asta a fost explicația Poliției.
A fost prezentat și la TV evenimentul nefast.
Mașini pentru mai, plastic prost, …cat a costat autospeciala?
Dormeau bulangii de vreo 2-3 ore in masina pe bani multi !, de aia !
Bă panaramelor, nu ați înțeles că mașina era defectă, fiind remediata defecțiunea? Dacă dormeau, când dracu s-au schimbat între ei la volan? Problemă majoră este că ordinarul lor de șef nu a anunțat ITM ul și a încercat să acopere măgăria. Câți dintre voi sunteți din Raducaneni ca să știți că acolo nu se răspunde la apeluri, panaramelor? Dacă pe Iași au o singură patrulă pe secție, la 10 apeluri, acolo nu este la fel, nu este plin de infractori, ca la Iași. Sictir!
Foarte răutăcioase comentariile.
Totuși, acești polițiști erau la munca, pe gerul ăsta, normal că trebuiau să se încălzească.
C-o fi fost vreo defecțiune la autospecială, asta e altă discuție.
Sunt nemulțumiri legate de activitatea unor polițiști corupți și ineficienti, dar asta nu înseamnă că toți sunt la fel și să te bucuri pentru așa situație.
Vorbim de niște tineri de 21 și 23 de ani, care puteau muri.
Sănatate multă și recuperare grabnica polițiștilor!
Seful trebuie sa răspundă pt această situație.
Ciolacu , demisia !
Astea sunt așa prosti încât se omoară între ei și noi avem pretenția să ne salvezi pe noi :)))))) vai de capul ei poliție bine că știu să facă rutiera la Raducaneni zici e e birou rutier nu secție rurală
Foarte bine ai punctat.
SEF DE SECTIE RADUCANENI. NU ARE NICI O TREABA CU MESERIA, TOTI STIU CANU STIE NIMIC. A FOST PUS PE PILE
Ce pretenții putem sa avem de la un produs 100% marca gorie adrian care la înjurat in toate felurile și la scos vinovat tot pe cocuz polițistul la Gorban când a luat bătaie si a venit plin de sânge la secție că sa raporteze incidentul??? Oricum Balint a reușit să crească nivelul până acuma erau violuri abuzuri acuma se îndreaptă spre pierderi de vieți omenești:)))) lasă că vine Bucureștiul și sperăm că o să facă lumină
Nu este lege ca sa nu stai cu motorul pornit?
Ce pretenții să ai de la șeful lor dacă a fost pus de Bitlayn Gorstel colonelul zero care bagă tot sub preș și pune sclavi șefi de sac ție , niște ghiorțăi conduși de un om invizibil uitați cazul Dumesti cu polițistele secsi care au adus moartea unui om , secs in postul de poliție și alte localuri din zona
PACAT E CA N-AU MURIT CEI 2 RAPENI!!! Si de la Raducaneni!!!
Să ți dea D-zeu după suflet
Doi pișati gaborii pwlii la 20 de ani care dorm în Logan și se asfixiază
COLBULE ȘO PE CAZ CA TIE ITI PLAC CAZURILE CU POLITISTI.
NU APELATI LA FAMILIA COLBU CA AVOCATI
NU COLBU
COLBULE MAI DAI IN PRIMIRE LUMEA CA PRET CA TE-AU LASAT PE TINE IN PACE?
Vă dați toți cu părerea dar nu știți ca în timpul patrulelor ei trebuie să circule în mai multe zone și automat stau în mașină. Dacă dormeau își mai schimbau locurile de la volan??. Cum puteți să comentați aiurea de cazul acesta și atât de răutăcios și dacă vi se întâmplă ceva sunteți primii care sunați la poliție. Rușine să vă fie și să vă dea Dumnezeu după suflet.
Sefii lor sunt vinovati. Bugetari fiind, le-au impus economie si la aer. Si-au tinut respiratia pana au lesinat…
Balint dai drumul mai rapid anul asta la operațiunea mov (miel/ouă/vin) că ai de carat anul asta :))))
Un traseu pe repede înainte a avut acest șef. 2017 – agent din sursa externa
2021 – ofițer prin concurs
2022- șef secție
Nici usturoi n-a mâncat și nici gura nu-i miroase
El știa cum merg treburile de când era jandarm la Raducaneni când a intrat în activitate fratele său era șef la stațiunea de cercetare pomicultura din Raducaneni. Vă dați seama zeci de hectare de fructe din care se fac sucuri dulcețuri etc plus că prietenul său mișu păduraru de la Grozești care tot ii împrumută mașina îl alimenta cu carne de mistreț și capra din care se înfrupta șefii ipj. Vai de capul nostru credeți că dc nu îl schimbă că la cate conflicte de interese și t și la cate gafe a făcut altul eraitat demult, dar iar se întrerupe rubinetul cu bunătăți către șefii ipj iasi
Bai Ciprian Bv bai ai devenit campion deci tu chiar ai întrecut toate măgăriile făcute de anteriorii șefi:))) daca pana acuma se mai treceau cu vederea ultrage abuzuri mită și altele tu te-ai gândit să acoperi decesul unor persoane…..așa ceva e de imaginat!!
Operațiunea ,, MOV”.
Ce tare!😅😅😅😅
Chiar așa flămânzi sunt șefii?
Foame mare pe ,,penuria” asta…
Pare ireal dar așa este, sa vezi cum persoane cu cele mai înalte funcții de conducere din cadrul IPJ Iași cu salarii de peste 10000 de lei pe luna se bucura la 15/20 de kg de vin că niște copii la o acadica :)) acum cu atâtea crame de renume in zona probabil au crescut și pretențiile 🤣🤣🤣
Daca ar vrea sa se oprească fenomenul ar fi foarte simplu dar pur și simplu nu se vrea. Aceste chestii sau întâmplat și o să se întâmple mereu așa că vb degeaba
Chiar să te murdărești pentru atât?
Ce ieftin și ce trist…
Josnic!
A fost, din câte am înțeles, o acțiune prin toată țara și m-au oprit și pe mine. Nu a fost nimic programat și nu este nimic adevărat. Fratele meu, Ciprian Balint, respectă legea și a respectat-o mereu”
Câți aveți curaj să mergeți la Balint și să îi spuneți în față aceste cuvinte din comentarii ? Toate comentariile sunt de la polițiști. Nu-i așa, Lungule ?
Alt infractor și ala. Până una alta nu important este cine a scris comentariile. Important este daca sunt adevărate;)
Alt infractor și ala. Până una alta nu important este cine a scris comentariile. Important este daca sunt adevărate;)
Să îi ia dracu pe cât mai mulți că nu fac nimic, iar când fac totuși ceva îl fac cu curu’…
Balintttt hoțule da baaaaa funcția înapoi criminalule
Aloooo sipi chiar trebuie să moară oameni că să faceți și voi ceva??? Știți foarte bine că zona sta pe un butoi de pulbere dar nu faceți nimic rusineee. Sau Balint e sub protecția voastră???
,, Dezvăluirea.ro”
07 februarie 2025
Titlu articol:
,,Un sef de post înregistra orgiile cu minore și le arăta polițiștilor.O singură colegă a avut curajul să denunțe.”
(Fiind vorba de șeful de post din comuna Costuleni, ce aparține de secția 5 Poliție Rurală Răducăneni).
???????
Macar Balint nu poate viola pe nimeni că prin târg umbla zvonuri că el gay :))) așa că fetelor stați liniștite:))))
Pot sa confirm că are disfuncționalități sexuale:))) degeaba e drăguț
Ce faci Mazilu, scrii comentarii? Tu-ti rasa matii de poponar. Te sparge Grojdea cand te prinde, esti constient,nu?
au fost testati cu drug testul? poate s-au intoxicat de la altfel de fum
La Sinesti pădurari bulesc de rup
Soțiile politistilor care sunt cei mai bețivi, niște gunoaie care nu fac nimic. Slugi la padurari
In decembrie se organizează operațiunea ,,PORC”🐖?
Se lamenta unul certat frecvent cu legea că s-a săturat de făcut pachete cu cărniță de dat la oameni ai legii, în semn de mulțumire pentru ajutorul dat.
E de porc…
Avocatul COLBU este un excroc, colaboratorii al poliției il platiti iar el va inchide
COLBULE anul asta iese nasu’ și trebuie sa dai socoteala de ce iei banii la oameni din onorarii și nu prestezi nimic de acești bani. IN PLUS NU DEPUI BANII LA BAROU. UMBLI CU DUBLU CHITANTIER. ATENTIE ANAF.
Te aștept la pârnaie. Eu te bag sa ții minte. O viata de mi-ar lua voi reuși pentru ca toata viata ai fost un excroc și nu ai sa te schimbi niciodată. Pentru toate relele care le faci clienților tai eu te voi demasca.
Dormeau împreună 🤣