Procurorii DNA susţin că membrii grupării infracţionale care vindeau permise auto la Suceava încasau într-o singură zi şi 20.000 de euro. Ei ar fi avut grijă să albească banii şi să îi răsplătească pe anchetatorii care se prefăceau că nu le văd presupusele fapte de corupţie.
Serviciul Teritorial Suceava al DNA au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu datele de 26 şi 27 noiembrie 2020, a unui număr de 14 inculpaţi în legătură cu presupusa fraudare a examenelor de obţinere a permiselor de conducere şi înmatricularea autoturismelor.
Ce șpagă lua şeful Serviciului Permise şi Înmatriculări Suceava, Radu-Ionuţ Obreja
O situaţie specială este cea a fostului şef al Serviciului Permise şi Înmatriculări Suceava, Radu-Ionuţ Obreja, se arată într-un comunicat de presă transmis de DNA. Anchetatorii susţin că în anumite zile, în funcţie de numărul de candidaţi care fraudau proba teoretică, putea încasa cu titlu de mită peste 20.000 euro.
„În marea majoritate a situaţiilor, sumele de bani primite cu titlu de mită erau predate în cursul aceleiaşi zile unei persoane de încredere din anturajul acestuia (inculpat în cauză), responsabil cu “albirea banilor”. Concret, pentru a ascunde natura ilicită a sumelor de bani obţinute cu titlu de mită, persoana respectivă fie achiziţiona diverse imobile al căror proprietar era în fapt inculpatul Obreja Radu-Ionuţ fie transforma sumele de bani în valută convertibilă pe piaţa neagră a schimbului ilegal de valută”, se arată în comunicatul de presă transmis de DNA.
Protejați de Martin Mihail, ofiţer de poliţie judiciară în cadrul DGA
Grupul infracţional nu se temea că va fi prins pentru că ar fi beneficiat de protecţie de la nivel înalt.
Martin Mihail, în calitate de ofiţer de poliţie judiciară în cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Suceava, ar fi asigurat protecţie juridică activităţii infracţionale de corupţie derulată la nivelul serviciului de permise Suceava. Protecţia juridică, asigurată de ofiţerul DGA pe parcursul anului 2020 ar fi constat în divulgarea, fără drept, a unor informaţii la care avusese acces în virtutea atribuţiilor, informaţii menite să îl favorizeze pe Radu Obreja.
„La data de 18 august 2020, ofiţerul de poliţie Martin Mihail ar fi pretins, printr-un intermediar, de la şeful Compartimentului permise Obreja Radu Ionuţ, un autoturism de teren, iar la data de 8 noiembrie 2020 ar fi şi primit autoturismul, cu titlu gratuit, în schimbul omisiunii sesizării din oficiu şi furnizarea unor informaţii nedestinate publicităţii cunoscute în virtutea atribuţiilor de serviciu. Conduita ofiţerului l-ar fi pus la adăpost pe şeful compartimentului permise şi pe complicii săi de o eventuală răspundere penală pentru activitatea infracţională de corupţie desfăşurată în legătură cu permiselor de conducere”, se mai arată în comunicat.
Percheziții de amploare la Permise și RAR Suceava
În cursul zilei de joi, 26 noiembrie, oamenii legii au făcut percheziții de amploare la Serviciul de Permise și RAR din Suceava. În urma acțiunilor, DNA a pus în executare aproximativ 60 de mandate de percheziție domiciliară. Aceștia au descoperit în urma acestor acțiuni un milion de euro.
Mai mulţi angajaţi ai Serviciului de Permise şi Înmatriculări Auto Suceava sunt suspectaţi în dosarul instrumentat de DNA. Suspecţii ar fi primit sume cuprinse între 5.000 şi 7.000 de euro pentru a ajuta mai multe persoane să promoveze proba teoretică şi proba practică pentru obţinerea permisului de conducere.