Sancţiunile Occidentului asupra oligarhilor ruși nu poate avea efect asupra lui Vladimir Putin. Dmitri Medvedev, fost preşedinte al ţării şi actual şef adjunct al Consiliului de Securitate din Rusia a declarat vineri, 25 martie, că ar fi „prostesc” să se creadă că sancţiunile occidentale împotriva companiilor ruseşti ar putea avea vreun afect asupra guvernului de la Moscova.
Dmitri Medvedev spune că sancţiunile Occidentului asupra oligarhilor ruși nu poate avea efect asupra lui Vladimir Putin
Dmitri Medvedev spune că sancţiunile Occidentului asupra oligarhilor ruși nu poate avea efect asupra lui Vladimir Putin. Fostul preşedinte al Rusiei a declarat că sancţiunile nu vor face decât să consolideze societatea rusă, nu să producă nemulţumire publică faţă de autorităţi. Occidentul a impus o serie amplă de sancţiuni împotriva Rusiei după ce a declarat război Ucrainei, însă, la o lună de la declanşarea războiului, Kremlinul spune că va continua să atace până când îşi va îndeplini obiectivele de „demilitarizare” şi „denazificare” a Ucrainei.
Unele sancţiuni ale Uniunii Europene au vizat în mod direct afacerişti miliardari consideraţi a fi apropiaţi de preşedintele Vladimir Putin.
„Haideţi să ne întrebăm: poate avea vreunul dintre aceşti mari oameni de afaceri cea mai mică influenţă asupra poziţiei conducerii ţării? Vă spun deschis: nu, în niciun caz „, a spus Medvedev.
Medvedev a mai precizat că sondajele de opinie arată cum trei sferturi dintre ruşi sprijină decizia Kremlinului de a desfăşura o operaţiune militară în Ucraina şi un procent şi mai mare îl susţine pe preşedintele Vladimir Putin.
El i-a criticat pe ruşii care s-au exprimat din străinătate împotriva invaziei.
„Se poate să nu fii mulţumit de unele dintre deciziile autorităţilor, să critici autorităţile. Este normal. Dar nu poţi lua poziţie împotriva statului într-o situaţie atât de dificilă, pentru că asta este trădare”, a adăugat fostul preşedinte rus.
Conform unui grup independent de monitorizare a manifestaţiilor, mii de persoane au fost arestate în această lună în proteste în mai multe oraşe din Rusia împotriva invaziei ruse din Ucraina.
Trimisul rus pentru climă, Anatoli Chubais, a demisionat și a părăsit țara
Într-o altă ordine de idei, invocând opoziția sa față de războiul președintelui Vladimir Putin din Ucraina, Anatoli Chubais a demisionat și a părăsit țara, potrivit două persoane familiarizate cu situația, devenind oficialul de cel mai înalt nivel care s-a rupt de Kremlin din cauza invaziei.
De la începutul războiului din Rusia, mai mulţi oficiali au adoptat măsuri contrare lui Vladimir Putin, printre ei s-a regăsit și un general. Unii dintre aceștia au dispărut misterios. În orice caz, Rusia a impus reglementări la sânge pentru războiul din Ucraina.
Cunoscut și ca arhitectul privatizărilor Rusiei din anii 1990, Anatoli Chubais i-a oferit lui Putin primul loc de muncă la Kremlin, la mijlocul anilor 1990 și a salutat inițial ascensiunea sa la putere la sfârșitul acelui deceniu. Sub conducerea lui Putin, Chubais a ocupat slujbe de top la marile companii de stat, până când președintele rus l-a numit reprezentant pentru dezvoltare durabilă anul trecut.
Chubais și-a anunțat demisia printr-o scrisoare către colegi și prieteni marți, 22 martie, potrivit celor care au văzut-o. Săptămâna trecută, el a făcut aluzie la o perspectivă întunecată, declarând într-o postare pe rețelele de socializare, cu ocazia comemorări morții lui Yegor Gaidar că colegul reformator economic „a înțeles riscurile strategice mai bine decât mine și m-am înșelat”.
Totodată, precizăm declarația lui Dmitri Medvedev, conform căreia, sancţiunile Occidentului asupra oligarhilor ruși nu poate avea efect asupra lui Vladimir Putin.