Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf au obținut oficial divorțul, iar antrenorul a fost obligat să plătească o pensie alimentară mai mare, precum și restanțele financiare.
După mai bine de trei ani de litigii, căsnicia dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf a ajuns la final. Instanța a pronunțat divorțul pe 27 noiembrie, stabilind că ambii soți au avut partea lor de vină, dar și impunând antrenorului obligații financiare considerabile.
Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf au divorțat
Decizia survine după o serie de acuzații și amânări, punând capăt unuia dintre cele mai urmărite divorțuri din România. Deși instanța a stabilit o culpă comună, Anamaria Prodan consideră că responsabilitatea principală îi revine lui Laurențiu Reghecampf, acuzându-l de infidelitate și de faptul că a avut copii din relații extraconjugale.
„Nu mă interesează nimic. Am spus că închid subiectul Reghecampf și l-am închis. Dacă judecătorii au considerat că e culpă comună, nu am ce comenta. Când unul dintre soți pleacă de acasă și face copii în afaceri extraconjugale, ce să mai spun?!” a declarat Anamaria Prodan, pentru Click.
În ceea ce privește fiul lor, Bebeto, instanța a decis să majoreze pensia alimentară de la 2.000 de euro la 3.000 de euro lunar, iar Reghecampf va trebui să plătească și restanțele de 36.000 de euro.
„Judecătorii i-au făcut dreptate lui Laurențiu Junior!” a subliniat avocatul Anamariei Prodan, Oleg Burlacu.
Anamaria Prodan, mesaj pentru Laurențiu Reghecampf, după moartea lui Silviu Prigoană
Anamaria Prodan a ajuns la o concluzie profundă anume că viața este prea scurtă pentru a fi trăită într-un conflict constant cu fostul soț, mai ales când acest lucru are un impact negativ asupra copiilor lor. Impresara a realizat că este timpul să pună capăt scandalurilor și să se concentreze pe binele familiei.
În acest context, Anamaria Prodan a luat decizia de a încheia conflictul și de a face primul pas spre reconcilierea cu Laurențiu Reghecampf.
„Am vorbit și cu copiii azi și am spus: mama, vreau să oprim absolut tot. Nu știi ce se întâmplă mâine, murim într-o fracțiune de secundă cu ura asta în inimă, iar copiii noștri trăiesc cu supărarea asta că părinții lor n-au știut să facă ceva mai bun decât să se hulească și să se jignească.
Îți spun, astăzi, după mulți, mulți ani, de față cu copiii, am pus mâna pe telefon și i-am scris un mesaj lui Laur. I-am zis: te iert pentru absolut tot, vreau să mă ierți pentru absolut tot. Copiii noștri sunt minunați, nu merită nimeni pe pământul ăsta așa ceva, ura asta ne va duce doar în mormânt, pentru că ăla este cel mai scurt drum către moarte”, a povestit Anamaria Prodan, în cadrul unei emisiuni TV.