O mamă din Ucraina a fugit împreună cu băiatul de 5 ani pentru că nu a mai văzut altă soluție de scăpare din calea războiului. Sute de familii din Ucraina sunt afectate fizic și psihic de război. Maria Gogoleva are un plan de viitor pentru fiul ei. Aceasta are o dorință imensă de a-și ajuta poporul și de a-i asigura toate cele necesare pentru supraviețuire.
Românii pun la dispoziția familiilor refugiate din ce în ce mai multe spații. Într-un spațiu al familiei Florescu, situat pe strada Anastasie Panu, din Iași, sunt asigurate mai multe locuri de cazare, cu toate condițiile necesare, pentru toți care ajung din Ucraina la Iași. Centrul de refugiați are nevoie de donații și ajutor, mai ales că multe familii ucrainene nu au bani pentru a cumpăra bilete ca să plece în străinătate la rude sau prieteni.
Ucraineanca a venit în România doar cu fiul ei
Mamele din Ucraina trec print-o durere de nedescris, acestea fiind nevoite să plece din țara lor pentru a-și asigura un trai stabil, în afara războiului. O mamă, alături de fiul ei de 5 ani, a fugit din calea războiului pentru a putea avea o viață normală.
„Toată familia mea a rămas acolo: doi frați, tata și mama. Frații și tata se așteaptă să fie chemați oricând pentru a merge să lupte. Toate rudele trăiesc în buncăre, ei sunt uniți și se ajută unii pe alții. Când am fost acolo, m-am implicat în proiectele de voluntariat care au drept scop ajutorarea soldaților ucraineni. Prin aceste proiecte se făceau diverse donații de bani, produse și alimente pentru cei mai nevoiași”, precizează Maria.
În Ucraina există restricții care trebuie respectate de către toate persoanele care au rămas în țară. La ora 19:00 este interzis să mai fie cineva pe stradă, iar poliția patrulează în mai multe regiuni din oraș.
Maria susține că poate ajuta poporul ucrainean, fiind un intermediar care poate transfera produse alimentare, medicamente, haine și tot ce este nevoie pentru a susține persoanele îndurerate.
„Nu doresc să fiu o refugiată, vreau să ajut țara mea cu tot ceea ce pot. Acest lucru îl pot face de la distanță. Acum, colaborăm cu mai multe persoane din țări care doresc să ajute sute de familii din Ucraina. Sunt multe ajutoare din Polonia, România, Mexic și SUA. Sunt un intermediar și dețin toate actele necesare pentru a trimite de aici produse și alimente necesare oamenilor de acolo“, subliniază Maria Gogoleva.
Care este planul de viitor la care se gândește mama din Ucraina
Maria și fiul ei de 5 ani au plecat pe 5 martie din Ciornomorsk, un oraș din regiunea Odessa. Primul punct de tranzit a fost cel din Republica Moldova, unde au rămas o noapte, iar ziua următoare au trecut granița în România.
„Eu am fugit din Ucraina pentru că mi-am dorit să ofer o siguranță copilului meu. Am mers 5 km pe jos pentru a trece granița. Acolo la vamă este o coadă de mașini care stau cu zilele pentru a putea traversa vama”, a mai spus Gogoleva Maria.
Maria nu are probleme cu documentele, dar în cazul fiului ei situația este mai tristă pentru că are pașaportul expirat. Aceasta a povestit pentru reporterii de la BZI că, odată ce rezolvă problemele cu actele copilului, are în plan să îl ducă la prietena ei care locuiește în străinătate.
„Îmi doresc să îl duc pe fiul meu la o prietenă care locuiește în Germania. Știu că acolo băiatul meu o să fie în siguranță. Eu nu pot pleca în Germania și să stau acolo, pentru că trebuie să îmi ajut poporul” , a menționat Maria.
Băiatul de 5 ani este prea mic pentru a putea înțelege exact ce se întâmplă și nu a fost foarte afectat de faptul că mama sa a fost nevoită să vină în România. Maria a povestit despre faptul că ea se îngrijorează de fiecare dată când aude zgomote puternice. Aceasta urmărește activ toate știrile din Ucraina pentru a cunoaște care este situația la momentul actual.
Mama din Ucraina este convinsă că poate ajuta semenii de la distanță, iar acest război a arătat cât de unit poate fi poporul ucrainean.