Discuția maraton Trump-Putin, un succes, un eșec sau un fâs?

Răspunsul depinde de poziția din care analizăm acest dialog, căruia eu nu-i spun nici dispută, nici negociere, de circa două ore, purtat telefonic, pe o rețea securizată, cu traducere simultană, de liderul de la Washington cu liderul de la Kremlin. Mulți analiști s-au grăbit să anticipeze că, pe această cale, urmau să aibă loc primele tratative decisive în pregătirea unui viitor tratat de pace dintre liderii de la Casa Albă și Kremlin. Estimarea mea, care cred că este ceva mai aproape de realitate, este că ceea ce s-a întâmplat a fost o discuție lungă de tatonare, din care nouă nu ni s-a comunicat prea mult. A avut loc, pur și simplu, o mișcare de deschidere care le va permite echipelor de negociatori americani și ruși ca, la Riyadh, în scurt timp, respectiv pe 23 martie, negocierile să poată avansa. A fost, cred eu, un pas important, dar pe care exagerările de tot felul, inclusiv cele comise de Donald Trump, l-au compromis parțial.

Este considerat un eșec faptul că, în urma acestei convorbiri telefonice la vârf, nu s-a convenit decât asupra unui armistițiu de 30 de zile, și acesta parțial. Adică limitat la angajamentul pe care și l-ar putea asuma cele două părți de a nu-și ataca reciproc facilitățile energetice și infrastructura. Acest ciudat armistițiu, din câte știu eu, primul de acest fel din istorie, nu s-a extins, pentru moment, nici măcar asupra garantării siguranței transporturilor din Marea Neagră. În rest, până una-alta, fiecare parte beligerantă este liberă să acționeze cum o taie capul pe întreg frontul, din adâncimea teritoriului celeilalte părți.

RomaniaTV

Era retragerilor de la bancomat devine istorie. Cum faci rost de numerar dacă îți ții economiile pe card

Observatornews.ro

Şapte judeţe intră de la ora 12:00 sub cod galben de ploi şi vijelii, cu grindină şi descărcări electrice

Dar, până la urmă, s-a avansat sau nu s-a avansat prin acest dialog? Volodimir Zelenski, care a fost în prealabil consultat de Donald Trump și care și-a dat acordul asupra câtorva puncte care ar putea viza, după Riyadh, o înțelegere formală în vederea unui armistițiu total pentru o perioadă de numai 30 de zile, este nemulțumit de rezultatul discuției dintre Donald Trump și Vladimir Putin și face declarații prin care își manifestă suspiciunea față de dorința reală a Kremlinului de a ajunge la o încetare, fie ea și temporară, a ostilităților și de a garanta, în viitor, prin prevederile unui tratat de pace cu Ucraina, faptul că nu va ocoli prevederile tratatului și nu va declanșa din nou un război după ce Rusia își va reface forțele. Până atunci, zi de zi și ceas de ceas, se înregistrează noi victime și noi pagube materiale de fiecare parte.

La rândul ei, Uniunea Europeană, prin vocea belicoasă a Ursulei von der Leyen, solicită statelor europene, dar și statelor non-europene, care declară că se află de partea Ucrainei, să se înarmeze până în dinți, să se pregătească de război și să nu se lase amăgite de falsele sirene ale păcii. De cealaltă parte a Canalului Mânecii, premierul Marii Britanii pare și mai hotărât decât până acum să construiască, în jurul Londrei, o axă a voluntarilor gata să intre în luptă directă cu Armata Federației Ruse pe teritoriul Ucrainei.

Așadar, în principiu, am avea toate motivele să fim sceptici. Diferențele de abordare sunt încă mult prea mari între Kiev și Moscova, astfel încât marja de negociere a Washingtonului este periculos de îngustă. Ucraina a renunțat oficial la pretenția de a-și elibera, cu sprijin occidental, teritoriile cucerite de ruși în cei peste trei ani de război și care reprezintă între 19 și 20% din suprafața statului. Despre peninsula Crimeea nu se mai vorbește deloc. Se înțelege că lui Vladimir Putin nici prin cap nu-i trece să renunțe la acest teritoriu, luat și el cu japca.

Federația Rusă dorește ca, în perioada viitorului armistițiu de 30 de zile, armata ucraineană să nu mai fie aprovizionată din nicio direcție cu armament, iar industria internă de apărare să-și sisteze, la rândul ei, livrările. De asemenea, Kremlinul solicită ca, pentru un anumit număr de ani – se estimează că ar fi vorba de un interval cuprins între 10 și 30 de ani –, Ucraina să nu poată adera la NATO. Kremlinul lasă să se înțeleagă că nu ar fi împotriva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. Și este de înțeles de ce. O atare aderare ar însemna, pentru toate statele Uniunii Europene, o povară pe care nu ar putea să o ducă.

Marea concesie pe care Putin o face în viitoarele negocieri de pace este că renunță la pretenția de a cuceri Odessa și de a-și consolida, pe această cale, atât prezența în Marea Neagră, cât și prezența la gurile Dunării. Și, în fine, Kremlinul este gata să garanteze siguranța navigației în Marea Neagră, cu condiția ca Ucraina și aliații ei să nu acționeze militar în acest bazin.

Toate aceste condiții, exprimate sau sugerate de o parte și de cealaltă, care vor căpăta o greutate specifică excepțional de mare atunci când vor putea fi identificate garanțiile respectării lor de o parte și de alta a înțelegerii, vor face extrem de dificile negocierile de la Riyadh. Acestea vor fi urmate de negocieri la vârf – Trump, Putin și Zelenski –, probabil și în prezența unui reprezentant din partea Uniunii Europene. Acest fapt sugerează că un tratat de pace este posibil, dar va fi extrem de problematic și dificil de realizat.

Până una-alta, în ciuda declarațiilor făcute de ambele părți și chiar în ciuda schimbului de prizonieri, războiul continuă.