Demisie recentă în scandalul din judeţul Constanța. Directorul școlii în care s-a produs incidentul care a făcut înconjurul mediei naţionale a demisionat. Sorin Mihai, Inspectorul Școlar General din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Constanța a făcut anunţul într-o conferinţă de presă.
În urma declaraţiilor făcute de acesta a rezultat faptul că directorul în cauză a demisionat. Sorin Mihai a anunţat faptul că există un ordin dat de ministerul Educației și al Sănătății care interzice staționarea persoanelor străine în curtea unei școli, iar accesul este strict interzis.
Marcel Vela a trimis Corpul de Control al premierului pentru a face cercetări
Conform declaraţiilor făcute de Inspectorul Școlar General, elevii care au intrat în unitatea școlara la care s-a produs evenimentul nu aveau voie să fie acolo, nefiind elevi în cadrul acelei școli..
Directorul şcolii numărul 29 din Constanţa, Ion – Denys Ciorogaru, a afirmat că poliţiştii au amendat nişte copii cuminţi, cu rezultate foarte bune la învăţătură, care nu au făcut niciodată probleme.
“Din punctul meu de vedere, s-a întâmplat un abuz. Uneori şi legea, dacă nu ţine cont de morală, poate fi abuzivă. Legea spune că în anumite ore nu ai voie să intri în spaţiul şcolii. Perfect adevărat. Poliţia a venit, a amendat nişte copii cuminţi, din informaţiile pe care le avem noi, care nu deranjau pe nimeni, stăteau de vorbă, pentru că aveau reclamaţii apropo de huliganii care vin, intră în curtea şcolii, distrug gardul, fac scandal. Parcă nu e ok şi fiind vorba şi de foşti elevi al şcolii 29, elevi cu care noi ne mândrim. Vorbim de copii cu rezultate nu bune, ci foarte bune la învăţătură, copii care nu ne-au creat niciodată probleme, copii care vin, salută, discutăm, trec special să ne vadă, care ani de zile pentru ei şcoala 29 a fost un loc în care se întâlneau. Acum sunt la licee diferite. Este tot singurul loc unde pot să se mai întâlnească, încă mai au prietenii. Mi se pare perfect absurd ceea ce s-a întâmplat”, a afirmat directorul unităţii de învăţământ.
Marcel Vela a trimis Corpul de Control al premierului la Constanța.
Sorin Mihai a afirmat, luni, într-o conferinţă de presă, că elevii respectivi au intrat în curtea şcolii numărul 29 pe poarta care era deschisă, dar că nu aveau ce căuta acolo, având în vedere că este interzis accesul în unităţile de învăţământ pentru persoanele străine.
“Am fost informaţi că în data de 2 octombrie reprezentanţii Secţiei 2 de Poliţie s-au deplasat la Şcoala Gimnazială 29 Mihai Viteazu Constanţa pentru că au răspuns unor sesizări. Din ceea ce am aflat de la managerii unităţii de învăţământ elevii respectivi au intrat în curtea şcolii după orele de curs, după ce s-au finalizat cursurile în această unitate de învăţământ. Din ceea ce ni s-a comunicat, copiii au intrat pe poarta şcolii care dintr-o neglijenţă era deschisă la momentul respectiv. Ceea ce ne interesează pe noi în mod special este să atenţionăm faptul că în această perioadă ordinul comun semnat de ministrul Educaţiei şi Cercetării şi de ministrul Sănătăţii stabileşte că accesul în unităţile de învăţământ este interzis pentru persoanele străine. Copiii respectivi erau foşti elevi ai unităţii de învăţământ, nu mai făceau cursuri la această şcoală şi mai mult decât atât erau în afara orele de program”, a afirmat inspectorul şcolar general.
El a precizat că directorii unităţilor de învăţământ trebuie să se asigure că şcolile rămân închise pentru persoanele străine.
“Ceea ce mă interesează pe mine să transmit cu precădere către mangerii unităţilor de învăţământ este să se asigure că unităţile de învăţământ rămân închise pentru persoanele străine pentru că trebuie să ne luăm toate măsurile necesare pentru a preîntâmpina răspândirea Sars-COV-2 şi mesajul merge de asemenea şi către părinţi, care trebuie să ne fie alături şi să înţeleagă faptul că dacă în timpul programului unităţilor de învăţământ asigurăm toate condiţiile şi suntem extrem de precauţi şi ne dorim să preîntâmpinăm prin orice eforturi răspândirea Sars-COV-2, acelaşi lucru ar trebuie într-un fel să se întâmple şi după ce elevul pleacă din şcoală”, a afirmat Sorin Mihai.
El a cerut părinţilor să verifice dacă sporturile de echipă practicate de către copiii lor se desfăşoară în cadrul legal, având în vedere măsurile de prevenire a răspândirii noului coronavirus.
Directorul școlii a demisionat în semn de protest faţă de abuzul oamenilor legii
Directorul demisionar al şcolii la care s-a produs incidentul şi-a depus demisia. Acesta a anunţat că a recurs la gest gest ca răspuns fata de reacţia oamenilor legii. Denys Ciorogarua a menţionat faptul că nu este normal şi ca Polițis Română s-a comportat în mod abuzit cu elevii în cauză
“Am luat decizia de a-mi depune demisia în semn de protest pentru că sunt reprezentantul unei instituţii şi ca reprezentant al unei instituţii mi s-a părut perfect normal să am o reacţie la modul abuziv în care Poliţia s-a comportat faţă de foştii noştri elevi, dar şi faţă de noi ca şcoală. În urma unor sesizări pe care le-am făcut că anumite persoane au intrat în curtea şcolii şi au ameninţat elevii, a doua zi au venit, m-au verificat la hârtii şi am fost ameninţat cu amenzi. Ceea ce nu mi se pare deloc corect”, a menţionat Ion – Denys Ciorogaru.
Mai mulți elevi au fost ridicaţi de oamenii legii în Constanța
Conform informaţiilor apărute în presă, săptămâna trecută, opt elevi au fost ridicaţi şi amendaţi de oamenii legii. Poliţiştii i-au amendat pe aceştia pentru tulburarea liniştii publice. Amenzile au fost în cuantum total de 2000 de lei. Totuşi, părintele unuia dintre copii s-a arătat şocat de gestul oamenilor legii, asta în condiţiile în care, potrivit acestuia, copiii în cauza aveau un comportament adecvat şi nu deranjau oamenii din jur.
Pe de altă parte, oamenii legii au afirmat faptul că au intervenit în urma unor sesizări la numărul unic de urgenţă 112, sesizări care reclamau faptul că în zona ordinea publică este perturbată.