Prima pagină » Economic Local » Direcția Agricolă Iași verifică serele producătorilor care au cerut ajutorul de minimis în programul ”Tomata”
Direcția Agricolă Iași verifică serele producătorilor care au cerut ajutorul de minimis în programul ”Tomata”

Direcția Agricolă Iași verifică serele producătorilor care au cerut ajutorul de minimis în programul ”Tomata”

18 apr. 2022, 02:00,
Raluca Costin, în Economic Local

Direcția Agricolă Iași verifică serele producătorilor care au solicitat ajutorul de minimis în programul ”Tomata”, derulat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Ieșenii pot primi 6.000 de euro nerambursabili

Specialiștii din cadrul Direcției Agricole Iași au demarat controalele la legumicultorii din județ care au solicitat ajutorul de minimis în valoare de 6.000 de euro, în programul ”Tomata”. În anul 2022 au fost depuse 94 de cereri din județul Iași. Potrivit lui Gabriel Hoha, directorul Direcției Agricole Județene (DAJ) Iași, cei care vor fi verificați în această perioadă au solicitat ajutoarele financiare pentru ciclul I de producție.

”Primim notificări de la legumicultori care au înființat culturile de tomate. Au depus cereri 94 de producători, iar 65 au transmis deja notificările. Vom merge să verificăm dacă îndeplinesc condițiile pentru a obține ajutorul de minimis. Valorificarea producției se poate face până în luna iunie 2022, în ciclul I de producție a legumelor și, bineînțeles, producătorii trebuie să transmită documentele justificative vânzării lor. Pentru ciclul I de producție s-au înscris mai mulți legumicultori anul acesta, față de cel precedent”, susține Gabriel Hoha, șeful DAJ Iași.

Producătorii trebuie să valorifice producția până pe 10 iunie 2022

Au apărut mai multe modificări la programul ”Tomata”, derulat anul acesta, după ce specialiștii Direcției Agricole au discutat cu legumicultorii din Iași. A fost eliminat certificatul de atestare fiscală și cazierul fiscal din cadrul documentației atașate cererii pentru înscrierea în ambele scheme de ajutor de minimis. Programul este împărţit în două cicluri de producţie, iar tomatele pot fi cultivate în ambele cicluri. Valoarea sprijinului este de 4.000 de euro/beneficiar pentru producţiile de tomate valorificate în perioada 1 martie-10 iunie (pentru ciclul I) și 1.000 de euro pentru legumele valorificate în perioada 15 octombrie-9 decembrie (pentru ciclul II).

Pentru restul legumelor cultivate în ciclul II de producţie, respectiv ardei gras şi/sau lung (kapia), castraveţi, fasole păstăi, salată, spanac şi ceapă verde, valoarea sprijinului este de 1.000 de euro/beneficiar. Acesta se acordă pentru producţiile valorificate în perioada 15 octombrie-9 decembrie 2022, minimul necesar pentru 1.000 mp fiind de 4.000 de kilograme de castraveţi, 2.000 de kilograme de ardei gras şi/sau lung-kapia, 1.500 de kilograme de fasole păstăi, 1.000 de kilograme de spanac, 10.000 de salate și 100.000 de bulbi de ceapă.

Un al program derulat și anul acesta este cel de minimis pentru usturoi

Data-limită pentru depunerea cererilor este 15 mai 2022. Subvenția la usturoi a crescut, de la 1.000, la 3.000 de euro la hectar, după ce producătorii au susținut că cei 1.000 de euro sunt insuficienți deoarece usturoiul este o cultură ce presupune costuri importante pentru înființare. Banii se acordă pentru producţiile valorificate în perioada 1 iunie – 21 decembrie. Producţia minimă necesară trebuie să fie de 3 kilograme de usturoi la 10 metri pătraţi. În 2021 au fost înscriși 30 de beneficiari în acest program, ieșeni care cultivă 34 de hectare.

Producătorii din Iași care au cerut plata de maximum 3.000 de euro/hectar au primit banii în luna decembrie 2021. Un alt program lansat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) pentru prima dată în 2021 a fost cel pentru plantele aromatice, unde s-au înscris cultivatorii de muștar. Aceștia au primit 150 de euro la hectar, suma totală acordată fiind de 71.413 lei.

De asemenea, programul se va derula și anul acesta, și va fi gestionat de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), și nu de Direcția Agricolă Iași.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *