Prima pagină » Economic Local » Direcția Agricolă Iași: actele pentru ajutoarele de minimis se trimit online, prin poștă sau curier!
Direcția Agricolă Iași: actele pentru ajutoarele de minimis se trimit online, prin poștă sau curier!

Direcția Agricolă Iași: actele pentru ajutoarele de minimis se trimit online, prin poștă sau curier!

19 mart. 2020, 04:00,
Raluca Costin în Economic Local

Pentru că în această perioadă toate instituțiile din Iași care intră în contact cu fermierii au luat măsuri de reducere a interacțiunii cu aceștia, Direcția pentru Agricultură Județeană Iași a transmis producătorilor și agricultorilor din județ că depunerea documentelor se poate face numai online. Iar dacă actele trebuie transmise în original, acestea se trimit prin poștă sau servicii de curierat. Fermierii din Iași trebuie să știe că este suspendată activitatea directă cu publicul, dar și că nu mai trebuie să se deplaseze până la sediul instituției întrucât nu se mai pot lăsa documentele la poartă/registratură. În această perioadă, angajații din cadrul instituției din Iași lucrează program normal. De asemenea, pentru programele de minimis pentru sectorul agricol, respectiv tomate în spații protejate, cultura de usturoi în câmp, lâna valorificată sau creșterea porcilor din rase autohtone Bazna și Mangalița, nu au fost stabilite perioadele de depunere a cererilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`