Diploma leopoldina din 1691 – scurt istoric

Diploma leopoldina din 1691, promulgata de imparatul Leopold I in data de 4 decembrie 1691, a fost actul prin care Principatul Transilvaniei a fost subordonat direct Curtii de la Viena in urma succeselor militare si politice in contra Imperiului Otoman, care din 1529 si pana la acea data a detinut suzeranitatea politica asupra principatului.

La baza Diplomei Leopoldine din 1691 sta Tratatul de la Viena din 1686 (Tratatul Hallerian), prin care Transilvania s-a pus sub protectia Vienei, care l-a recunoscut ca principe pe Mihai Apafi al II-lea. In acelasi timp, Inalta Poarta l-a numit ca principe al Transilvaniei pe Emeric Thököly.

RomaniaTV

Marcel Ciolacu, anunţul momentului. Sunt vizaţi milioane de români

Observatornews.ro

Subiecte BAC 2025 română: Modele pentru proba orală

Prin Diploma Leopoldina din 1691 Transilvania a obtinut un statut politic separat de cel al Regatului Ungariei, din care a facut parte inainte de ocupatia otomana. Legislatia Regatului Ungariei (Approbatele, Compilatele si Codul lui Werböczi) a ramas in vigoare, iar privilegiile nobilimii, sasilor si secuilor au fost recunoscute de imparat.

Vezi si Valentin Frank von Franckenstein, poetul si traducatorul german din Transilvania

In materie religioasa au fost mentinute prevederile Edictului de la Turda din 1568, care a proclamat libertatea constiintei si toleranta religioasa, cu patru confesiuni recepte, spre deosebire de hotararile Dietei de la Pojon din 1608 si 1647 (valabile in Ungaria), unde erau recunoscute doar trei confesiuni recepte (confesiunea romana, cea augustana, respectiv cea helvetica). In Transilvania exista a patra confesiune recepta, anume cea a Bisericii Unitariene din Transilvania. Practicarea religiei grecesti, a zwinglianismului, anabaptismului si a religiei mozaice era tolerata deopotriva in Ungaria si in Transilvania. Cultul antitrinitarian, recept in Transilvania, avea in Ungaria statutul de cult tolerat, ca si cele patru culte tolerate in Transilvania.

Vezi si Alegerea lui Leopold I ca rege al belgienilor

Curtea de la Viena a folosit concomitent unirea religioasa a romanilor transilvaneni ca pe un instrument de dislocare a autarhiilor medievale, in efortul ei politic de spargere a monopolurilor istorice.

In acest context, prin prima diploma leopoldina legata de chestiuni confesionale, imparatul Leopold I a recunoscut clerului unit aceleasi privilegii ca si cele ale clerului latin, iar prin cea de-a doua, din 19 martie 1701, a recunoscut tuturor mirenilor – inclusiv taranilor – care accepta unirea cu Roma, ca nu vor mai fi tratati ca simpli „tolerati”, ci se vor bucura de toate drepturile civice. Aceasta incercare imperiala de subminare a privilegiilor nobililor, sasilor si secuilor nu a putut fi pusa in aplicare din cauza ca romanii nu se gaseau la momentul respectiv in situatia de a oferi o elita sociala consistenta.

Ostilitatea nobilimii (majoritar calvine) fata de Biserica Romana Unita a venit ca urmare a perceptiei unirii cu Roma ca pe un instrument al politicii Vienei de rasturnare a sistemului politic din Transilvania, posibilitate ancorata juridic chiar prin Diploma din 1691.