Poate că au dreptate cei care consideră că acest personaj, taxat drept nevrednic de către masonerie și ars între coloane, este ușor deranjat. Dar chiar și așa, afirmațiile lui extrem de grave trebuie luate în calcul. De pildă, cea referitoare la legăturile cu Direcția de Informații Externe de dinainte de 1989. A fost sau nu a fost Talpeș ofițer operativ? Au fost sau nu au fost cei despre care el vorbește ofițeri de informații?
Am să trec, fără a insista prea mult, peste o propoziție pe care Talpeș i-o dedică fostului premier Victor Ponta. El spune nonșalant că acesta este și în prezent ofițer acoperit. Eu sunt cel care, pentru prima dată, cu mult timp înainte ca Taian Băsescu să se fi pronunțat, am dezvăluit opiniei publice că Victor Ponta a semnat un angajament cu Serviciul de Informații Externe, pe vremea când era procuror. Legea interzice apartenența procurorilor și judecătorilor la vreun serviciu secret. După ce a semnat acest angajament, Ponta a avut o ascensiune fulminantă. Din simplu procuror la Sectorul 1 București, a ajuns cât ai zice „pește” procuror în Parchetul General, după care a urmat o detașare pe lângă Parchetul European. Dezvăluind această situație, nu mi-am permis totuși să afirm vreodată că Ponta și-a păstrat și ulterior calitatea de ofițer acoperit. Ar fi fost gravisim să avem un premier în această situație. Un prim-ministru care să poată fi oricând butonat din altă parte. Dar iată că domnul Ioan Talpeș, care a condus Serviciul de Informații Externe, susține, e adevărat, fără a insista prea mult asupra acestui subiect, că Victor Ponta este și în prezent ofițer acoperit. Ceea ce înseamnă că a fost ofițer acoperit în toată perioada în care a fost parlamentar, a fost membru al Guvernului, premier și președinte al Partidului Social Democrat. Săvârșind astfel, în fiecare dintre aceste ipostaze, câte o infracțiune gravă. Și nu numai el. Coautor a fost de fiecare dată și cel care a condus serviciul secret. În speță Ioan Talpeș. Să se fi detonat acesta printr-un autodenunț?
Mai gravă este însă o afirmație care îl privește pe un alt fost premier. Pe Adrian Năstase. Talpeș afirmă cu subiect și predicat că a fost coleg cu acesta, cu mult timp înainte de căderea lu Ceaușescu, în Direcția de Informații Externe a Securității. Cum stau lucrurile în realitate? Probabil că, mai devreme sau mai târziu, fostul premier Adrian Năstase va veni cu lămuriri. Pentru că, dacă așa stau lucrurile, și el a încălcat legea. Fie și numai pentru că nu a declarat acest lucru atunci când, de mai multe ori, a semnat declarații în calitate de parlamentar sau de demnitar al statului român, ca ministru de Externe sau ca premier, cum că nu ar fi lucrat pentru fosta Securitate. Dar până când vor veni, într-o formă sau alta, cuvenitele lămuriri din partea lui Adrian Năstase, un fapt rămâne cert. Afirmând că a fost coleg cu acesta în DIE, domnul Ioan Talpeș s-a autodenunțat. Pentru că, la rândul său, a făcut declarații false în acte oficiale. Și are obligația, pentru început cel puțin, să vină cu lămuriri în fața opiniei publice.
Dacă Talpeș, așa cum singur afirmă, a fost ofițer al Direcției de Informații Externe, atunci o serie întreagă de necunoscute și-ar putea primi răspunsul. Cum ar fi de pildă marea enigmă cum de Talpeș, un obscur istoric de la Editura Militară, a parașutat pe neașteptate direct în epicentrul tumultoaselor evenimentele politice din decembrie 1989. Cum se face că Ion Iliescu, suspectat încă de atunci pentru relațiile sale nepotrivite cu Moscova, încă din vremea studenției sale, l-a primit pe Talpeș cu brațele deschise, l-a adoptat dintre „emanați” și i-a oferit funcții dintre cele mai importante. Este un exemplu. Un alt exemplu se referă chiar la Adrian Năstase.
Printre istoriile relatate de Ioan Talpeș este una care pare de-a dreptul incredibilă. El afirmă în mod insistent că „marele licururici”, prin vocea unora dintre cei mai importanți demnitari de la Washington, ar fi insistat la Ioan Talpeș să fie numit în poziția de premier al României. Că ar fi discutat de mai multe ori cu Iliescu acest lucru. Și că, în cele din urmă, din modestie, nu spune chiar așa, dar o sugerează, Talpeș ar fi acceptat să intre în Guvernul Năstase în calitate de prim-viceprim-ministru. Să presupunem că l-a aburit pe Ion Iliescu și l-a convins astfel că este vorba chiar de o solicitare imperativă și insistentă a Statelor Unite, și că într-adevăr, Washingtonul avea o reală aprehensiune față de premierul Năstase, căruia i-ar fi refuzat chiar și prezența la aeroport, atunci când a sosit în țară George Bush. Ar putea fi adevărat. Ar putea fi adevărată și supoziția că Iliescu, fără a fi vorbit direct cu omologul său de peste Ocean, ar fi ajuns la concluzia că Talpeș trebuie promovat la vârful Guvernului. Dar cum se face că un premier cu o mare personalitate și cu multă putere, cum era la momentul respectiv Adrian Năstase, a acceptat fără să clipească să-i ofere lui Talpeș a doua cea mai importantă poziție din Executiv?
Această enigmă trebuie cumva lămurită. Iar dacă explicațiile lui Talpeș cad în picioare, ei bine, atunci putem conchide că în România s-au petrecut fapte de o gravitate excepțională, care ne-au afectat și ne afectează în continuare pe toți.