Prima pagină » Actualitate » „Din interese superioare de stat”. În 1949, nevasta Căpitanului era proprietara unui debit de tutun
„Din interese superioare de stat”. În 1949, nevasta Căpitanului era proprietara unui debit de tutun

„Din interese superioare de stat”. În 1949, nevasta Căpitanului era proprietara unui debit de tutun

22 iun. 2024, 10:00,
în Actualitate

Octombrie 1949. Capii PNȚ sunt în închisoare de doi ani. Lucrețiu Pătrășcanu a fost arestat și e supus primelor anchete. Regele îndură deja pustietatea exilului. A început colectivizarea. Pînă și atelierele au fost naționalizate. În acest context de statornicie a dictaturii, rămîn surprins, dacă nu chiar stupefiat, descoperind în Arhiva SRI, Fond P, Dosar 110237, vol V, fila 465, această Notă, datată 27 octombrie 1949:

„Soția lui Corneliu Codreanu; fost conducător al mișcării legionare, este proprietara unui debit de tutun care continuă să funcționeze cu toate intervențiile a mai multor tovarăși membrii (sic!) PMR cu munci de răspundere.
Acest fapt a produs nedumerire în rîndul celor ce au intervenit pentru lichidarea acestui caz.

Sursa: C.D.
Valoare: serioasă.

Propunerile Biroului: Plecînd de la ideea că anumite interese superioare de Stat cer ca susnumita să aibă o sursă de venituri ușor justificabilă și ținînd în același timp cont de comentariile create (sic!), propunem ca susnumitei «să i se schimbe profesia»”.

Sus, pe locul Rezoluțiilor, cineva a scris cu tuș negru: „Să fie luate măsuri ca să i se retragă autorizația”.
Care va să zică, la finele lui 1949, după doi ani de democrație populară, soția lui C.Z. Codreanu nu numai că nu era arestată, dar mai avea și un debit de tutun. Debit care, culmea, vorba Notei, „continuă să funcționeze cu toate intervențiile a mai multor tovarăși membrii PMR (sic!) cu munci de răspundere”.
Vigilența revoluționară duduia din plin. Era însă o vigilență revoluționară românească, în stare de a crea o astfel de situație absurdă: ca, în timp ce liderul comunist Lucrețiu Pătrășcanu să fie arestat, nevasta Căpitanului să rămnă bine mersi în posesia unui debit de tutun.

Direcțiunea Generală a Securității Poporului se pune în mișcare. Direcțiunii Securității Capitalei îi e trimisă o Notă:

„Sunt informațiuni că soția lui CORNELIU ZELEA CODREANU este proprietara unui debit C.A.M.
În caz afirmativ cu onoare vă rugăm să binevoiți a dispune să se intervină locului în drept pentru retragerea autorizației.

Raportați rezultatul.

COLONEL DE SECURITATE
G. BIRTAS

MAIOR DE SECURITATE
I. CRIȘAN”.

Stînga, sus, cineva a trecut cu tuș negru: „17 II 1950. Retras autorizația”.
De unde tragem două concluzii:

• a) Lilica Codreanu n-a fost arestată, cum ne-am fi așteptat, presupunînd că Securitatea nu știuse că mai trăia.

• b) Retragerea autorizației a urmat un proces greoi, tipic românesc.

Notele sunt și documente semnificative pentru istoria Mișcării Legionare. Mai înainte, mai precis în decembrie 1944, Lilica Codreanu e lăsată și fără autoturismul Buick, primit de la Ministerul Înzestrării Armatei. Pe 7 decembrie 1944, Direcțiunea Generală a Poliției de Siguranță (mătușa Securității) trimite Ministerului Înzestrării Armatei, Direcția Producției de Război, Nota cu nr. 27619S:

„Am onoare a vă face cunoscut, pentru a lua măsurile necesare, că autoturismul marca «Buick» motor Nr. 43576322, tip 1938, de 85 H.P., cu 8 cilindri, înscris la Serv. Circulației din Prefectura Poliției Capitalei sub Nr. 6095 B., care a fost repartizat de Dvs. Dnei Elena Codreanu din București, strada Oltarului Nr. 12, revine în patrimoniul Statului.

Această mașină se găsește garată la Direcția Băilor Herculane, unde a fost lăsată de D-na Codreanu pentru a i se face o reparație. În urma evenimentelor din Septembrie a.c., a părăsit în grabă Băile Herculane, unde se afla, revenind în București, fără a putea lua și automobilul.

Vă înaintăm alăturat în original declarația de renunțare dată de susnumita.
Am înștiințat și Prefectura Poliției Capitalei pentru a face mutațiile respective.

DIRECTOR Indescrifabil
ȘEFUL SERVICIULUI Indescifrabil”

Aceeași Direcție Generală a Poliției de Siguranță expediază o Notă și Prefecturii Poliției Capitalei, Serviciul Circulație, sub precizarea Confidențial:
„Am onoare a vă face cunoscut, pentru cuvenitele mutații, că autoturismul marca «Buick», motor Nr. 43576322, tip 1938, de 85 H.P., cu 8 cilindri, înscris la Serv. Circulației sub Nr. 6095 B., care fusese repartizat de Ministerul Înzestrării Armatei D-nei Elena Codreanu din București, strada Oltarului Nr. 12, a revenit în patrimoniul Statului (Ministerului Înzestrării Armatei).

DIRECTOR Indescrifabil
ȘEFUL SERVICIULUI Indescifrabil”

În decembrie 1944, legionarii erau arestați de-a valma, alături de fruntași ai regimului antonescian. Lilica Codreanu avea toate motivele să fie arestată. Și cu toate acestea, singura problemă a nevestei Căpitanului e în această perioadă faptul că i se cere să dea înapoi automobilul pus la dispoziție de Mareșalul Antonescu.

Nota Securității invoca interese superioare de Stat pentru tratamentul blînd de care beneficiază Lilica Codreanu.
Despre ce interese o fi vorba?

*

Scriam pe 22 iunie 2014. Monitorizarea lui Mircea Băsescu de către SRI ar fi fost o gravă ilegalitate!

Scriam pe 22 iunie 2014. Monitorizarea lui Mircea Băsescu de către SRI ar fi fost o gravă ilegalitate!

Redacțiile s-au pomenit ieri, sîmbătă, 21 iunie 2014, cu o surpriză: Un Comunicat de presă de la Călin Popescu Tăriceanu. Actul de a emite un Comunicat în week-end i-a lăsat pe jurnaliști cu gura căscată. Sîmbătă și duminică sunt pentru Călin Popescu Tăriceanu zile în care e ocupat pînă peste cap cu viața mondenă, cînd nu-și giugiulește a cincea nevestică, să profite și el de o tinerică în timpul scurt care i-a mai rămas pînă la pensie. De remarcat că de dragul tinerei nevestici prea coptul mire și-a făcut lifting. De înțeles că un Comunicat de presă, în aceste condiții, a putut trece drept senzaționalul unei cărți poștale trimise de cineva de pe Lumea Ailaltă.

Printre altele, textul spune: ”Serviciul Român de Informații şi Serviciul de Protecție și Pază au atribuții legale și norme interne precise privind protecția informativă în cazul vizitelor efectuate de Președintele României, prin care să se asigure că Președintele României nu intră în contact cu persoane care au probleme cu legea sau care reprezintă un pericol pentru viața Președintelui. SRI și SPP sunt obligate să asigure protecția informativă a soțului sau soției Președintelui și a tuturor rudelor sale de gradul 1 și au obligația să informeze organele abilitate ale statului în cazul în care constată activități cu caracter ilegal.”

Fapt și mai dihai, Călin Popescu Tăriceanu a intrat prin telefon la România Tv, oficiosul Guvernamental, pentru a aduce precizări: ”eu am motive să consider că preşedintele a fost informat de ceea ce face fratele său. Având în vedere că face parte din categoria rudelor de gradul I, este mai mult decât evident că preşedintele primea informaţii în legătură cu – e pretenţios spus şi, bineînteles, am să pun ghilimele – cu activităţile fratelui său.”

Așadar, potrivit lui Călin Popescu Tăriceanu, fratele e rudă de gradul 1. Codul civil spune însă următoarele:
Art. 406. – (1) Rudenia este in linie dreapta in cazul descendentei unei persoane dintr-o alta persoana si poate fi ascendenta sau descendenta.
(2) Rudenia este in linie colaterala atunci cand rezulta din faptul ca mai multe persoane au un ascendent comun.
(3) Gradul de rudenie se stabileste astfel: a) in linie dreapta, dupa numarul nasterilor: astfel, copiii si parintii sunt rude de gradul intai, nepotii si bunicii sunt rude de gradul al doilea; b) in linie colaterala, dupa numarul nasterilor, urcand de la una dintre rude pana la ascendentul comun si coborand de la acesta pana la cealalta ruda; astfel, fratii sunt rude de gradul al doilea, unchiul sau matusa si nepotul, de gradul al treilea, verii primari, de gradul al patrulea.”

Așadar, fratele e rudă de gradul al doilea. Neghiobia care contrazice Codul civil e susținută în scris și oral de nimeni altul decît Președintele Senatului. Mai mult, din neghiobia asta, C. P. Tăriceanu lansează un atac incorect la adresa SRI. Asta deoarece, contrar jurnaliștilor și politicienilor care confundă pe președintele României de azi cu preșendintele României ceaușiste, pentru SRI, din punct de vedere legal, Mircea Băsescu nu e fratele lui Traian Băsescu, ci un cetățean român. În această calitate, Mircea Băsescu nu putea fi monitorizat de SRI fără autorizarea dată de un judecător de la ÎCCJ pentru infracțiune la Siguranța Națională. După opinia mea, nici un judecător de la ÎCCJ n-ar fi riscat un abuz numai de dragul imaginii publice a domnului președinte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală
07 august 2024
07 august 2024