Dihotomii. Ce este gândirea în alb și negru și cum se manifestă

Multe dihotomii apar atunci când cineva prezintă o gândire dihotomică, adesea numită „gândire în alb și negru”. Cu alte cuvinte, o astfel de persoană poate vedea adesea situațiile ca fiind toate „bune” sau toate „rele” ori toate „corecte” sau toate „incorecte”, fără nuanțe intermediare.

Deși oricine poate experimenta gândirea dihotomică, aceasta poate indica o afecțiune mintală sau o provocare, dacă persistă pe termen lung. Astfel, dacă nu este controlată, poate ajunge în punctul în care afectează negativ munca, școala și relațiile.

Stirile PROTV

Coșmar la bordul avionului elvețian care decolase din București și a aterizat de urgență. Un însoțitor de zbor este la ATI

RomaniaTV

Suma COLOSALĂ plătită de Ștefan Bănică și Andreea Marin pentru facultatea fiicei lor. Violeta va studia la...

Exemple de dihotomii și impactul acestora

Pentru că nu există loc pentru o „zonă gri” în acest tip de gândire, rezultatele extreme pot părea singurul scenariu posibil pentru cei care o experimentează, ceea ce poate face ca multe domenii ale vieții să pară stresante sau imprevizibile.
Deși nu este obligatoriu ca gândirea dihotomică să indice o afecțiune mintală subiacentă, poate fi un simptom al câtorva. De exemplu, tiparele de gândire „totul sau nimic” sunt adesea prezente în tulburarea de personalitate borderline, și nu numai, tulburarea bipolară, depresie și în câteva alte afecțiuni mintale. Poate fi, de asemenea, comună pentru adulții neurodivergenți, precum cei care au un diagnostic de ADHD.

Gândirea dihotomică și dihotomiile sunt adesea considerate un tip de distorsiune cognitivă, care pot deforma percepția cuiva asupra unui rezultat așteptat în loc de ceea ce s-ar putea întâmpla. Distorsiunile cognitive sunt adesea rezultatul unei încercări de a simplifica, înțelege sau reduce impactul unei situații stresante. Creierul preia informațiile din trecut și poate forma asocieri legate, permițând indivizilor să experimenteze distorsiuni cognitive ori de câte ori apare o situație sau un stimul similar.

Dacă intenționezi să aplici pentru un loc de muncă, dar ești predispus la gândirea dihotomică, s-ar putea să simți că singurele tale opțiuni sunt să obții primul loc de muncă pentru care dai interviu sau să rămâi șomer. S-ar putea să nu fii conștient că mintea ta se bazează pe aceste două opțiuni. Rezultatul însă poate fi o anxietate intensă legată de interviu, îndoială de sine și frică. Pentru că ai pus atât de mult accent pe interviu ca fiind singura alternativă la cel mai rău rezultat posibil, stresul poate afecta performanța ta. Astfel, îți întărești și mai mult convingerea că nu ești potrivit pentru niciun loc de muncă, deși ai putea fi calificat pentru multe joburi, fiind o formă de manipulare.

Dihotomiile pot fi subtile și pot trece neobservate, dar pot face dificilă sărbătorirea succeselor tale și îmbunătățirea stimei de sine. De exemplu, poate că ai avut un obiectiv să finalizezi zece proiecte la muncă până la sfârșitul săptămânii. La sfârșitul săptămânii, ai realizat opt. Pentru mulți oameni ar putea apărea o ușoară dezamăgire, dar nu suficient de mare încât să schimbe concluzia că poate fi un început pozitiv. Pe de altă parte, pentru cineva care experimentează gândirea dihotomică nu există o zonă gri. În schimb, aceste persoane pot vedea doar succes și eșec, iar aceste gânduri pot provoca anxietate, stres și depresie.

Cum se tratează gândirea în alb și negru

Semnele gândirii dihotomice includ un limbaj absolut, cum ar fi „întotdeauna” și „niciodată”, pentru a descrie lucrurile, o viziune ce presupune ca lucrurile să fie ori perfecte, ori inutile, fără o cale de mijloc. Multe persoane experimentează uneori gândirea dihotomică, dar aceasta poate deveni o problemă atunci când dihotomiile despre sine, ceilalți sau circumstanțe interferează cu stabilitatea ta emoțională, relațiile și deciziile.

Unele tulburări care prezintă adesea gândire dicotomică includ tulburările de anxietate, depresia, tulburarea de personalitate borderline, tulburările alimentare, tulburarea de personalitate narcisică și tulburarea obsesiv-compulsivă. Tulburarea de personalitate borderline poate fi dificil de controlat și adesea este greu de diagnosticat, deoarece persoanele care o au pot experimenta schimbări extreme de dispoziție și comportament eratic. În general, nu se pot vedea pe ele însele ca având o problemă, ci cred că ceilalți sunt vinovați, apelând deseori la gaslighting.

Cu toate acestea, există tratamente care pot ajuta oamenii să învețe mai bine să gestioneze acest tip de gândire. Printre acestea se numără terapia cognitiv-comportamentală, terapia comportamental-dialectică, terapia de acceptare și angajament. Dacă ai simptome, este indicat să cauți un profesionist care este instruit și experimentat în tratarea tulburărilor de personalitate. În timpul sesiunilor, terapeutul sau psihologul tău poate să-ți ceară să discuți exemple din experiența ta zilnică și să vorbești despre diferite perspective. Dacă adesea gândești în extreme, un specialist te poate ajuta să identifici terenul comun, introducându-te într-un mod de gândire nou, mai echilibrat. Pe măsură ce progresezi, vei învăța să îți reconsideri propriile dihotomii.