Prima pagină » Editorial » Dialogul surzilor
Dialogul surzilor

Dialogul surzilor

18 mart. 2022, 09:49,
Sorin Rosca Stanescu în Editorial

S-au copt condițiile. Vine momentul întâlnirii titanilor. Sau ciocnirii acestora. După caz. Este inevitabilă o întâlnire la cel mai înalt nivel între Statele Unite și China. La capătul acesteia, din cenușa războiului purtat în Europa, ar putea răsări pacea. Sau nu. Dar, cu certitudine, axa planetei va fi deviată. Nu se vor inversa polii de putere. Dar se vor realinia.

Cei doi titani ai puterii mondiale se vor confrunta și, în urma tratativelor la nivelul cel mai înalt între Washington și Beijing, va rezulta o soluție de compromis, care va putea fi impusă Moscovei, Kievului și Uniunii Europene. Între timp, negociatorii și-au etalat rând pe rând pe masă principalele cărți. În acest moment, putem avea o imagine cât de cât precisă atât a pozițiilor celor două părți, cât și a soluției de compromis care poate rezulta.

Atât oficialii de la Washington, cât și cei de la Beijing și-au exprimat cu fermitate opiniile privind războiul din Ucraina. Ele sunt aparent incompatibile. Joe Biden nu admite, cel puțin la nivel declarativ, niciun compromis. Din punctul de vedere al Casei Albe, Putin este un criminal de război, care trebuie condamnat ca atare, iar Federația Rusă, un stat agresor, pe care întreaga comunitate internațională are obligația să-l pună la colț. Cu totul altfel văd liderii chinezi ieșirea din această situație extrem de periculoasă, la care în prezent este expusă întreaga planetă, cu atât mai mult cu cât se conturează perspectiva apocaliptică a unui război atomic. China susține cu fermitate – și asta se va întâmpla până la captul negocierilor – independența Ucrainei. Dreptul cetățenilor acestui stat de a-și decide singuri viitorul. În același timp, condamnând Statele Unite pentru cele mai multe dintre conflictele pe care le-a generat înainte și după încheierea Războiului Rece, Beijingul se opune în forță, etalându-și toate argumentele, sancțiunilor economice extrem de dure, nemaiîntâlnite până acum în istorie, aplicate împotriva Federației Ruse. Liderii chinezi consideră că aceste sancțiuni economice nu pot avea niciun fel de consecință pozitivă. Dimpotrivă. Ele agravează lucrurile. Pun Moscova într-o situație fără ieșire. Iar lui Putin trebuie să i se lase un culoar cât de cât rezonabil de retragere. Fermitatea cu care China își va apăra punctul de vedere va contura mecanismul care va sta la baza încetării conflictului și perfectării unui tratat de pace.

Un tratat de pace, pentru care au început să fie întrunite condițiile necesare, nu poate fi perfectat decât cu garanțiile oferite de marile puteri. De principalii jucători ai lumii.

Un factor decisiv în ceea ce privește poziția adoptată de China ține de un raționament de logică formală. Poate fi China beneficiar direct al acestui conflict? Poate deveni China principalul client al Federație Ruse în ceea ce privește exportul de petrol și gaze? Poate ajuta în acest fel China regimul lui Putin să supraviețuiască sancțiunilor inițiate și aplicate de Statele Unite, Uniunea Europeană și aliații acestora? Da sau nu? Răspunsul este nu. Este cu desăvârșire exclus ca, într-o perioadă rezonabilă de timp, o cooperare ruso-chineză să aibă drept finalitate instalarea a mii de kilometri de conducte între cele două state. Fără asemenea magistrale, oricât de mult ar dori, Federația Rusă nu-și poate exporta petrolul și gazele către China, iar China nu poate deveni beneficiara exportului rusesc de energie. Și, în consecință, nu va putea exista niciun fel de infuzie salvatoare de capital pentru Moscova. Și, de aceea, se va ajunge la un compromis. Ca să nu mai luăm în calcul amenințarea Washingtonului conform căreia, în caz contrar, China va fi și ea supusă unor sancțiuni economice. Declanșarea unui mecanism de sancțiuni economice împotriva Chinei afectează însă la un nivel intolerabil economia globală. Tocmai de aceea, nu se va ajunge aici.

Cum se profilează compromisul la care se va ajunge și care, până la urmă, îi va fi impus Moscovei? 1). Ucraina nu devine stat NATO. Ucraina va rămâne pentru o perioadă indefinită de timp un stat neutru. 2). Ucraina nu va deveni membru UE. În schimb UE va contribui în timp, în parteneriat cu Statele Unite, la reconstrucția țării. 3). Ucraina nu va putea păstra ceea ce nu mai are de mult. Statele Unite și statele europene vor recunoaște situația de fapt privind Peninsula Crimeea, Donețkul și Luganskul. Acestea vor rămâne unități statale independente, dar aflate sub zona de influență a Moscovei. 4). Rusia va continua să plătească factura grea a războiului pe care l-a declanșat. Sancțiunile adoptate împotriva Moscovei își vor produce efectele în timp, până când, într-o formă sau alta, Vladimir Putin va fi debarcat. Procesele declanșate împotriva acestuia pentru crime de război își vor produce în timp efectele. 5). Statele Unite se transformă în principalul furnizor de petrol și gaze pentru Uniunea Europeană, aceasta devenind la fel de dependentă de Washington, cum a fost imediat după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial.

Printr-un efect nu pervers, ci fericit, al conflagrației din proximitatea sa, România primește undă verde pentru exploatarea în condiții echitabile a uriașelor zăcăminte de gaze de care dispune pe platforma continentală a Mării Negre.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`