Diabetul gestațional este o condiție temporară care apare doar pe perioada sarcinii în care organismul viitoarei mame nu produce cantitatea de insulină pentru a dizolva glucoza din sânge. În timpul sarcinii, în organismul matern se produc modificări endocrine și metabolice menite să asigure în permanență nutriția optimă a fătului.
Diabetul gestațional este tratabil, iar descoperit și tratat la timp, scade riscul bebelușului de a avea probleme de sănătate, ca de exemplu, dificultăți în a respira, obezitate sau riscul de a deveni și copilul bolnav de diabet.
Diabetul gestațional: Care sunt cauzele apariției acestuia
Factorii de risc al apariției unei astfel de afecțiuni sunt determinate de o vârstă mai mare de 25 de ani, moștenirea etnică cum ar fi grupurile sociale reprezentate de hispanicii, afro-american, amerindieni, sud sau est asiatici. Greutatea mamei poate determina apariția acestei boli, dar și istoricul medical sau sarcinile anterioare în care fătul a avut o greutate mai mare de 4,5 kg. O altă cauză medicală a acestei boli de diabet gestațional o reprezintă și afectarea unui ovar prin sindrom de ovar polichistic.
În timpul sarcinii apar modificări endocrine și metabolice, secreția de hormoni placentari precum hormon de creștere, progesteron sau hormon lactogen placentar, dar și creșterea țesutului adipos. În acest timp, organismul matern împiedica insulina secretată de pancreas să-și exercite efectele normale asupra metabolismului glucozei și dezvoltă o rezistență la insulină, denumită de specialiști ca și insulino-rezistență.
Frecvent, această boală nu își face simțită prezența, dar se poate manifesta prin oboseală cronică, gura uscată, nevoia de a bea apă continuu, urinare frecventă, iar vederea este încețoșată. Sunt semne asemănătoare cu cele ale unui diabet zaharat de tipul poliurie, polidipsie și polifagie.
Cum se depistează această afecțiune din timpul sarcinii
Testul de diabet gestațional este efectuat în săptămânile 24-28 de sarcină. Pentru a se efectua acest test este nevoie de vizita într-un cabinet de specialitate și se efectuează de medicul diabetolog. Înainte cu 12 ore de procedură nu se consumă apă sau alimente. Se fac teste de sânge, analize medicale periodice, se testează nivelul glicemiei din sânge. Se bea apă cu zahăr de concentrație 75%, iar după o oră se recoltează din nou.
Se compară rezultatele și se pune diagnosticul corect în funcție de nivelul glicemiei din sânge. O glicemie normală, la început are o valoare de 92 mg/dl, la o oră după ce s-a introdus cantitatea de zahăr în organism glicemia trebuie să indice o valoare în jurul a 180 mg/dl, iar după două ore 153 mg/dl.
Cel mai important aspect al tratamentului este controlul nivelului de glucoza din sânge monitorizeze glicemia pe nemancate și glicemia la doua ore după masă, de preferat, cu ajutorul unui aparat special conceput pentru măsurarea glicemiei, gluco-test. În urma diagnosticului, medicul diabetolog împreună cu cel nutriționist alcătuiesc o dietă care să ajute viitoarea mamă pe timpul perioadei de sarcină, fără a afecta fătul.
În plus, medicul poate recomanda și analizele mai dese, ecografii pentru a vedea evoluția copilului. În cazul în care problema de sănătate nu se ameliorează, se poate ajunge chiar și la administrarea dozelor de insulină. După naștere, atât mama, cât și fătul pot fi perfect sănătoși, iar în urma expulziei copilului, mama scapă de această boală numită diabet gestațional.