Un dezvoltator imobiliar a fost pus la plată de magistrații ieșeni, după o deflagrație! Astfel, Victor Hîrzopariu și sudorul Gheorghe Hoamia trebuie să achite suma totală de 370.124 de lei către 13 părți civile. De altfel, cei doi au și fost condamnați definitiv sub acuzația de distrugere din culpă, în urma exploziei ce a afectat blocul din localitatea Ciurea
Un dezvoltator imobiliar a fost pus la plată de magistrații ieșeni, după o deflagrație! Astfel, Victor Hîrzopariu și sudorul Gheorghe Hoamia trebuie să achite suma totală de 370.124 de lei către 13 părți civile.
”Instanța admite în parte acţiunile civile formulate de către părțile civile şi îi obligă pe inculpaţii Victor Hîrzopariu şi Gheorghe Hoamia, în solidar, la plata către părțile civile a despăgubirilor, cu titlu de daune materiale şi daune morale. Ia act că persoana vătămată D.P. a renunţat la pretenţiile civile formulate în cauză. Menţine măsura sechestrului asigurător instituită asupra bunurilor mobile şi imobile, prezente şi viitoare, ale inculpaţilor Victor Hîrzopariu şi Gheorghe Hoamia, până la concurenţa sumei de 370.124 de lei”, au precizat ieri magistrații din cadrul Judecătoriei Iași.
De remarcat este faptul că sentința nu e definitivă, aceasta putând fi contestată. Amintim că cei doi ieșeni au și fost condamnați definitiv sub acuzația de distrugere din culpă, în urma exploziei ce a afectat blocul din localitatea Ciurea.
Dezvoltator imobiliar, pus la plată de judecătorii ieșeni în urma unei explozii!
Procesul celor doi ieșeni, Victor Hîrzopariu (48 de ani) şi Gheorghe Hoamia (49 de ani), a început în urmă cu aproximativ 4 ani. În urmă cu mai bine de 2 ani, cei doi au fost condamnați definitiv. Astfel, bărbatul din Iași care a ridicat un imobil cu mai multe apartamente, Victor Hîrzopariu, a fost condamnat definitiv la 8 luni de închisoare cu suspendare, pentru distrugere din culpă, în vreme ce Gheorghe Hoamia, de profesie sudor, a primit o pedeapsă de 6 luni de închisoare cu suspendare.
Acestea au fost pedepsele aplicate inițial de Judecătoria Iași, iar, mai apoi, magistrații din cadrul Curții de Apel Iași au menținut sentința, respingând apelurile formulate în cauză.
Ce au spus anchetatorii ieșeni despre producerea deflagrației
Astfel, Victor Hîrzopariu a fost acuzat că, în calitate de dezvoltator al unei vile cu mai multe apartamente, l-ar fi tocmit în 2015 pe Hoamia să monteze un contor de gaz. Cel din urmă nu era, însă, specializat pentru astfel de lucrări. Oamenii legii au susținut că, în timp ce monta contorul, imobilul a fost cuprins de flăcări.
”Inculpatul Victor Hîrzopariu, în calitate de administrator al imobilului, avea obligația de a se asigura că lucrările pot fi efectuate în condiții de siguranță, cunoscând că inculpatul Gheorghe Hoamia, pe lângă faptul că nu era autorizat să execute asemenea lucrări, urma să le efectueze folosind un aparat de sudură cu autogen și, cunoscând, de asemenea, că mansarda imobilului era construită din materiale ușor inflamabile”, au precizat magistrații.
În urma incidentului, mai multe apartamente au fost afectate. Acum, dezvoltatorul imobiliar a fost pus la plată de judecătorii ieșeni în urma exploziei.