Prima pagină » Sport » Dezvăluire din vestiarul lui Dinamo: „Jucătorii nu au avut ce mânca înainte de ultimul meci!” De la cine au primit ajutor
Dezvăluire din vestiarul lui Dinamo:

Dezvăluire din vestiarul lui Dinamo: „Jucătorii nu au avut ce mânca înainte de ultimul meci!” De la cine au primit ajutor

09 dec. 2020, 02:00,
în Sport

Dinamo provoacă mare îngrijorare printre fanii echipei după ce promisiunile investitorilor spanioli se dovedesc deșarte. Fostul jucător și oficial al alb-roșiilor, Dănuț Lupu, crede că dacă nu vin repede banii, Dinamo este în pericol să intre în faliment.

„Îmi doresc ca spaniolul să aducă banii, altfel nu văd pe cineva care să plătească 500 de mii de euro acum, apoi 3 milioane pentru Negoiță, mai sunt banii pentru ANAF… Acum sunt și salarii mari, sper să trimită banii, dar cred că vin pe jos și nu au picioare! Sunt 4 luni și, din ce știu, toți jucătorii și-au depus memorii. Bine că au bătut palma să rămână acum până la sfârșitul anului”, a declarat Dănuț Lupu.

Dănuț Lupu: „Jucătorii au avut doar două ouă înainte de meci”

„Am auzit că înainte de ultimul meci au avut doar două ouă, apoi le-a trimis domnul Badea 30 de cutii de pizza”, a mărturisit fostul dinamovist.

Dănuț Lupu crede că suflarea dinamovistă va fi nevoită să colaboreze din nou cu fostul președinte, Nicolae Badea, în cazul în care gruparea din ștefan cel Mare va intra în faliment.

Suporterii lui Dinamo o să mă înjure din nou, dar să ia în calcul faptul că în 3 ani se face noul stadion, echipa lui Nicolae Badea poate progresa, are și culorile și palmaresul, totul e posibil”, a precizat Dănuț Lupu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
21 decembrie 2024
21 decembrie 2024