Dezinfectarea României se amână. Pentru după alegeri?

Ieri am analizat marea ficțiune statistică. Care conduce la o raportare zilnică total eronată a contaminării cu coronavirus. Am explicat care sunt resorturile psihologice și politice ale acestei uriașe dezinformări la nivel național, a căror imediată consecință este luarea unor măsuri eronate. Decolate din realitate. Iar aceasă analiză a stârnit numeroase ecouri. Dintre care am ales două, care mi se par relevante. O dramatică experiență personală. Și o experiență profesională la fel de dramatică.

Nemaiavând absolut nicio încredere în sistem, cei mai mulți cetățeni aleg să se îmbolnăvească și să se trateze în liniște. În mod discret. Sub radar. Fără a mai apela la DSP, la 112 sau la spitale. Astăzi încep prin a prezenta un caz care a trecut printr-o experiență contrară afirmației de mai sus.

Stirile PROTV

Președintele Klaus Iohannis a autorizat declasificarea documentelor prezentate în CSAT privind alegerile prezidențiale

RomaniaTV

După succesul videochatistei de la POT, Ema Karter vrea în politică! Imaginile PORNO cu care a RUPT TikTok-ul

Este vorba de un cunoscut analist. Care de două săptămâni nu a mai fost văzut în platourile televiziunilor de știri. Ce s-a întâmplat? A avut simptome specifice unei persoane contaminate cu coronavirus. Și prima lui reacție, una de altfel firească, a fost să anunțe Direcția de Sănătate Publică și să solicite o testare. Ca de obicei, lucrurile s-au mișcat cu încetinitorul. În consecință, omul s-a dus și s-a testa la un mall. Pe cheltuială proprie. A ieșit pozitiv. Rezultatele le-a primit după 36 de ore. La o distanță de trei zile, în urma insistențelor sale, la domiciliul său, unde se izolase, a sosit o ambulanță. Din județul Dolj. El locuind în Capitală. Am aflat astfel că asemenea ambulanțe din diverse județe operează în București în schimburi prelungite, pentru a face față solicitărilor. Și ce a urmat?

Înainte să vedem ce a urmat, să aruncăm o privire mai atentă, pentru a observa întreaga scenă. De la DSP i s-a comunicat că există foarte multe solicitări. În urma primului său telefon, operatorul DSP i-a explicat că exista o listă de așteptare, iar el era în poziția 800. La următorul său apel telefonic, i s-a explicat din nou că există o listă de așteptare, el fiind pe poziția 1000. Nimeni nu înțelege logica acestor răspunsuri. Cert este că s-au împlinit 14 zile de când a sosit ambulanța la domiciliul său și de când a fost a doua oară testat. De această dată pe banii statului. Problema e că rezultatul nu i-a venit nici până azi. Omul se întreabă, pe bună dreptate, ce rost a mai avut să deranjeze DSP-ul? Fiindcă după 14 zile, ieșit din carantina autoimpusă, se va duce din nou la mall pentru a se testa pe banii lui. Iată așadar ce pățește un cetățean care, în mod disciplinat și responsabil, se conformează întru totul normelor impuse de autorități.

A doua opinie pe care am ales să o pun astăzi în discuție îi aparține unui profesionist. Acesta conduce o clinică medicală, care între altele efectuează și teste contra cost. Îmi spune că analiza mea de ieri a fost prea soft. În ce sens? În sensul că situația este în realitate mult mai gravă decât am prezentat-o. Se referea la afirmația pe care am făcut-o, cum că numărul contaminărilor este de multe ori mai mare decât cel pe care îl regăsim zilnic în cifrele comunicate de autorități. Cu alte cuvinte, numărul cetățenilor care s-au infectat, care nu s-au testat și care, prin urmare, rămân neraportați ar fi de ordinul milioanelor. Și îmi mai face o dezvăluire șocantă.

De câteva zile, tuturor clinicilor care efectuează teste li s-a impus un nou model de raportare. În prezent, din acest motiv, sistemul este blocat. Iar cifrele reale – mă refer la cele rezultate din testări – nu mai ajung la autorități. Dar de ce s-a schimbat sistemul de raportare? Care este logica? Aparent nu există nicio logică. Interlocutorul meu crede însă că această mișcare este intenționată. Și este făcută pentru ca, până la alegeri, cifra reală a contaminaților testați să fie mai mică, astfel încât să se justifice mișcarea din 6 decembrie.

Următoarea informație pe care mi-o furnizează acest specialist mă lasă literalmente cu gura căscată. Întrucât cei mai mulți români infectați nici măcar nu se testează și aceștia sunt de ordinul milioanelor, aparent nu mai există nicio soluție. Teoretic, dar doar teoretic, ceea ce s-ar putea face ar fi testarea fulger a tuturor cetățenilor României. Pentru a-i separa cumva măcar pe hârtie pe cei contaminați de cei necontaminați. Dar România nu este China. În România o operație de o asemeena amploare și desfășurată cu atât de multă viteză este imposibilă. Din lipsă de teste. Din lipsă de personal de specialitate. Din lipsă de voință politică. Și totuși, în aceste condiții, ce s-ar mai putea face? Mai devreme sau mai târziu, cazurile grave se vor înmulți exponențial. Și, vrând-nevrând, un număr imens de mare de infectați va lua cu asalt secțiile de terapie intensivă, într-o încercare disperată de a supraviețui. Ce posibilități ar avea autoritățile într-un asemenea scenariu?

Una singură, susține interlocutorul meu. Chiar dacă România nu e China, el crede că trebuie să procedăm ca în China. Eventual chiar solicitând sprijinul chinezilor. Scenariul său pare rațional. În România, sunt zeci de secții ATI răspândite în zeci de spitale, care, la rândul lor, funcționează în zeci de localități. În aceste condiții, resursele materiale și umane, cele de care totuși statul român dispune, sunt disipate și utilizate irațional. Acest specialist crede că Guvernul României ar putea să-și manifeste voința politică construind undeva un uriaș centru ATI, care să dispună de mii de paturi, dotate cu tot ceea ce este necesar. În acest centru ar urma să fie concentrată întreaga forță umană existentă. Și, la nevoie, tot aici pot fi aduși din statele vecine care nu se confuntă cu problemele grave cu care ne confruntăm noi medici de specialitate și personal sanitar mediu, în condițiile în care veniturile asigurate de România acestor categorii profesionale sunt în prezent echivalente sau chiar mai mari cu veniturile asigurate în statele avansate ale Europei. Dar cine ar putea construi în timp record acest mega-spital? La nevoie, chinezii. Au făcut-o în numai cinci zile în China.

Chiar dacă pare suprarealist un asemenea proiect, el constituie totuși o dovadă că în România sunt specialiști care se gândesc serios la soluții, care nu și-au pierdut speranța și care sunt deciși să pună umărul pentru ca situația din această țară să devină comparabilă cu situația din alte state europene, care nu s-au lăsat copleșite de pandemie.

Dezinfectarea în România totuși se amână. Se amână până după alegeri. Până după alegeri, Guvernului nici măcar nu-i trece prin gând să-și suflece mânecile și să se apuce serios de treabă. Nu face asta pentru că, în prealabil, guvernanții ar fi siliți să recunoască situația reală în care ne aflăm. Și care este catastrofală. Și pentru care sunt responsabili.