Detonarea parteneriatului strategic România – SUA

În fine, prea târziu, mult prea târziu, premierul Marcel Ciolacu a recunoscut că parteneriatul strategic româno-american a fost făcut praf. Este singurul demnitar al statului român care admite public această realitate, ce va genera o gravă insecuritate pe flancul sud-estic al NATO. Președintele interimar tace și nu suflă un cuvânt asupra acestei situații, în timp ce ministrul de externe al României este pe ducă. Care sunt cauzele acestei stări de lucruri și ce-ar mai putea fi reparat, dacă e ceva de reparat, și în cât timp?

Ieri seară, într-un dialog în direct, purtat în biroul său cu Mihai Gâdea, pentru prima dată, premierul Marcel Ciolacu a admis nu numai că parteneriatul nostru strategic cu Statele Unite a fost sistat, dar, mai mult, că relațiile cu administrația Trump sunt practic inexistente. Și, pe bună dreptate, a ajuns la concluzia că principalii doi vinovați sunt șeful diplomației de la București, Emil Hurezeanu, și ambasadorul nostru extraordinar și plenipotențiar la Washington, Andrei Muraru. Nu a suflat un cuvânt despre cauza tuturor relelor, și anume lovitura de stat dată de CCR prin anularea total nejustificată a alegerilor, operațiune executată cu concursul guvernului pe care îl conduce și al triumviratului PSD-PNL-UDMR. Și nici nu a suflat vreo vorbă despre prestația președintelui interimar Ilie Bolojan, care a întors, practic, în numele statului român, spatele Washingtonului, aterizând fix în brațele lui Emmanuel Macron, președintele Republicii Franceze, care conduce în acest moment cruciada europeană împotriva administrației Trump.

RomaniaTV

Veste fabuloasă! 8 milioane de români au bani mai mulţi în contul de care au uitat. Verifică AICI

Observatornews.ro

Comisarul-şef din Timișoara care găzduia petreceri cu droguri, acuzat în 2023 că apăra traficanții. Reclamația, retrasă brusc: "Au protecţia lui"

Să vedem în cele ce urmează cine sunt cei doi protagoniști cărora, de voie, de nevoie, guvernul urmează să le facă vânt din pozițiile pe care le ocupă. Emil Hurezeanu, infiltrat de Securitate în redacția Europei Libere, a fost documentat ca agent al serviciului secret de la București de supraveghetorul american al postului, s-a spovedit și, cum necum, a reușit să-și păstreze poziția. După decembrie 1989, a făcut o carieră reușită de analist politic, deseori în tandem cu Cristian Tudor Popescu. Prieten la cataramă cu Michael Schmidt, finanțatorul lui Klaus Iohannis, a ajuns rapid și în grațiile acestuia din urmă și a fost propulsat ambasador al României în Germania, poziție în care nu s-a remarcat cu nimic deosebit, opinia generală fiind că, din comoditate, a ars gazul de pomană. După care, tot Klaus Iohannis și tot la îndemnul lui Michael Schmidt, a fost înșurubat ambasador al României în Austria. Și a funcționat acolo exact în perioada în care relațiile noastre politice cu Viena au avut cel mai mult de suferit. Din nou, nu și-a îndeplinit în niciun fel obligațiile față de statul care l-a plasat în această poziție, creându-și tot confortul și plătindu-l extrem de generos. În schimb, Michael Schmidt și-a văzut toți sacii în căruță și, cu susținerea lui Klaus Iohannis, a reușit să dea un tun extrem de consistent, forțând Ministerul Român de Interne să achiziționeze, la prețuri exagerat de mari, un număr încă necunoscut de autoturisme și motociclete BMW. Vezi Doamne, pentru modernizarea poliției române! A fost declanșată în acest sens o anchetă penală care, preluată fiind în scurt timp de Laura Codruța Kövesi pentru Parchetul European, bate în prezent pasul pe loc. Tot Klaus Iohannis este cel care l-a numit pe Emil Hurezeanu șeful diplomației de la București, o poziție pe care, din nou, nu și-a onorat-o, fiind practic absent, adică inexistent, în momente dintre cele mai complicate, deci exact atunci când statul român ar fi avut nevoie de o diplomație inteligentă și viguroasă, desfășurată în mod echilibrat atât la Bruxelles și în marile capitale europene, cât și, mai ales, la Washington. Emil Hurezeanu nu a știut nimic, pentru că nu are absolut niciun contact la Casa Albă sau la Departamentul de Stat, despre sistarea programului de vize americane pentru cetățenii români și nici despre sistarea parteneriatului strategic. Despre aceste situații extrem de grave a aflat pur și simplu din presă. Și a fost incapabil să facă altceva în afară de a ridica neputincios din umeri.

Celălalt demnitar aflat pe făraș este arogantul și mult prea suficientul ambasador extraordinar și plenipotențiar al României la Washington, și el instalat în funcție de același Klaus Iohannis. Andrei Muraru nu a știut nici el nimic, deși conduce un aparat diplomatic extrem de costisitor, referitor la deciziile adoptate de Casa Albă în raport cu România. Și el a aflat tot din presă ceea ce se întâmplă. Este personajul care ne-a asigurat, la sfârșitul anului trecut, cât se poate de ferm, că românii vor putea călători fără vize în Statele Unite începând din luna ianuarie 2025. Aspectul absolut scandalos al acestei ineficiențe, al acestui rateu diplomatic de zile mari, este că Andrei Muraru plătește, din banii noștri, lunar, 50.000 de dolari unei societăți americane de consultanță – se pare una dintre cele mai puternice din lume –, Arnold & Porter Kaye Scholer LLP, sumă la care se adaugă plata separată a unor consultanți, precum și prime de succes. Obiectul acestui contract, încă nemaiîntâlnit în analele diplomației românești, este sintetizat în următorii termeni: „Consultații în strategie și sprijin în implementarea obiectivelor-cheie” ale diplomației românești în Statele Unite. Nici această firmă de avocați, plătită în vremuri de criză cu bani grei de către români, nu a știut nimic și nu a informat în niciun fel ambasada referitor la ultimele măsuri de o duritate încă nemaiîntâlnită, prin care Statele Unite sancționează gravele derapaje ale diplomației de la București. Pentru performanțele sale deosebite, Muraru este răsplătit, prin generozitatea contribuabililor români, cu un salariu uriaș, mult peste cel încasat de președintele României, dar și cu o reședință de lux cu 48 de camere, 8 dormitoare, 8 băi și o piscină, numai chiria lunară fiind de 25.000 de dolari. La care, desigur, se adaugă uriașele costuri de întreținere a acestei vile ultraluxoase plasate în inima Washingtonului.

Mult prea târziu, cei doi vor fi siliți să-și facă bagajele și să se ducă acasă pentru a trăi în continuare o viață comodă și de lux, de pe urma banilor agonisiți prin nemuncă, ineficiență și contraperformanță.