Detalii dintr-un proces foarte sensibil finalizat la Tribunalul Iași! Iată cum au rezolvat judecătorii conflictul dintre doi scriitori celebri!

Judecătorii ieșeni au dat publicității motivarea sentinței emise în procesul civil dintre Gabriel Liiceanu și Editura Humanitas, pe de o parte, și scriitorul Liviu Antonesei, de cealaltă parte. Magistrații consideră, în principal, că Antonesei și-a exprimat o opinie cu privire la reclamanți. De asemenea, instanța a analizat modul de exprimare al scriitorului ieșean și a concluzionat că acesta nici nu a avut intenția, nici nu a lezat imaginea reclamanților.

Una dintre cele mai importante sentințe privind libertatea de exprimare a fost emisă recent de judecătorii ieșeni. Astfel, magistrații din cadrul Tribunalului Iași au respins acțiunea formulată de filozoful Gabriel Liiceanu și Editura Humanitas împotriva scriitorului Liviu Antonesei.
Decizia nu a fost atacată până acum de către reclamanți, cel mai probabil aceasta urmând a rămâne definitivă. Amintim că reclamanții le cereau judecătorilor ieșeni să îl oblige pe Liviu Antonesei la plata unor daune morale de 100.000 de euro.

RomaniaTV

Ora de vară 2025. Anunţul de la Bruxelles care dă peste cap fusul orar. Ce se întâmplă cu schimbarea orei în weekend

Observatornews.ro

Record pe piaţa muncii din România: cei mai mulţi angajaţi din ultimii 17 ani. Dar şi printre cei mai prost plătiţi din UE

Întreg scandalul a pornit după ce, pe 15 august 2018, Liviu Antonesei a publicat un interviu pe blogul său. Acolo a fost publicat un „interviu cu Liviu Antonesei”, intitulat „Intelectualii publici dupa 1990”, acordat, potrivit conținutului, Mirunei Fântânescu, „pentru o teză de doctorat dedicată rolului intelectualilor publici în perioada de după 1989”. În cadrul interviului, se făcea referire la Gabriel Liiceanu și la fosta Editura Politică.

Astfel, în cadrul interviului, a apărut întrebarea: „În zona intelectuală, academică, publicistică a scriitorilor, cum s-a manifestat această nouă îmbogățire, trecerea aceasta la noul sistem? Cine a avut mai degrabă de beneficiat?”, la care răspunsul conținea și acest fragment:

„Acum e limpede că au beneficiat cei care au marșat cu puterea, în primul rând cei care au marșat cu prima putere FSN-istă până prin 1996, toți ajungând miniștri, au ajuns cumularzi și aici ne gândim la Simion, care primea din șase surse publice bani. E un exemplu, dar sunt o mulțime pe linia asta. Să ne gândim la Liiceanu, care era de opoziție, dar a primit cadou fosta Editură Politică, cu tot ce avea aceasta în patrimoniu, inclusiv titluri cumpărate, pentru că chiar Editura Politică publica în «Idei Contemporane» și cărți occidentale mai cenzurate. Să nu uităm că Liiceanu, în timpul regimului Băsescu, a fost scutit de două ori de datorii, dar, în general, cei care au fost de opoziție, au fost perdanți.”

Reclamanții s-au simțit lezați de afirmațiile făcute de Antonesei, astfel că au sperat că instanța le va da dreptate.

„Pârâtul, prin postarea sa, a reușit să denigreze premeditat și concentrat reclamanții și a transmis informații mincinoase opiniei publice”, au precizat aceștia.

„Nu sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale”

Magistrații ieșeni au considerat că reclamanții nu au dreptate și au respins acțiunea. În sala de judecată, reclamanții au susținut că Antonesei s-a exprimat fără a avea dovezi și cu scopul de a-i denigra în fața opiniei publice. De partea cealaltă, Liviu Antonesei a susținut că el a răpuns unor întrebări, în cadrul unu interviu, exprimându-și o opinie, fără a aduce acuzații vreunei persoane fizice sau juridice.
În urma emiterii sentinței, judecătorii au dat publicității și motivarea acesteia.

„Se reține că, pentru a se angaja răspunderea pentru fapta proprie, trebuie îndeplinite următoarele condiții: existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția celui ce a cauzat prejudiciul”, au spus magistrații.

Potrivit acestora, prevederile legale arată că orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare, chiar dacă acesta are și responsabilități în acest sens.

„În practica sa, CEDO face distincția între fapte și judecăți de valoare și statuează că primele se pot dovedi, însă următoarele nu-și pot demonstra exactitatea. Pentru judecățile de valoare, această cerință este irealizabilă și aduce atingere libertății de opinie, element fundamental al dreptului asigurat. Tribunalul reține că ansamblul probelor administrate nu relevă exercitarea dreptului pârâtului la liberă exprimare în mod abuziv, nefiind întrunite în sarcina acestuia elementele răspunderii civile delictuale”, au spus magistrații.

Analiză pe text

Judecătorii ieșeni au adăugat că, analizând afirmațiile pârâtului, rețin că acestea ar fi de natură a afecta reputația reclamanților în cazul în care acestea ar fi lipsite de orice bază factuală.

„Instanța reține că afirmațiile incriminate cuprind atât imputații factuale referitoare la fapte materiale concrete, vizând modul de dobândire de către reclamantul Liiceanu Gabriel a calității de director al fostei Edituri Politice, redenumită Humanitas, și scutirea reclamantei de datoriile pe care le avea către bugetul de stat, cât și judecăți de valoare, prin modul de prezentare a acestor informații: «…a primit cadou…», «…falsificarea jocului pieței…».

În ce privește imputațiile factuale, instanța constată că materialitatea lor este dovedită. Astfel, instanța are în vedere că, pe 20 februarie 1990, Andrei Pleșu, în calitate de ministru al Culturii, emite Ordinul nr. 82, prin care se înființează editura Humanitas, din fosta Editură Politică, ce a fost astfel redenumită, noua editură preluând și patrimoniul fostei edituri, fiind numit, prin același ordin, director al editurii Humanitas, reclamantul Gabriel Liiceanu. Pârâtul, în afirmațiile sale, face referire doar la această împrejurare, fără a se putea deduce că aceasta avea un patrimoniu de o anumită valoare sau importanță”, au adăugat magistrații.

De asemenea, instanța ieșeană a mai reținut că afirmația lui Antonesei nu este de natură a induce ideea că Humanitas a devenit o editură de prestigiu datorită preluării Editurii Politice.

„Cuvântul «cadou» se referă la situația existentă în momentul numirii reclamantului Gabriel Liiceanu ca director la Editura Humanitas, fără a avea legătură cu succesul pe care l-a avut această editură. Termenul putea fi folosit chiar dacă editura ar fi avut un management defectuos și ar fi ajuns la faliment. În condițiile în care reclamantul a fost numit prin ordin al Ministrului Culturii director al editurii, nu se poate contesta că acestuia i s-a acordat un beneficiu, fără ca acest lucru să fie considerat un lucru necuvenit”, au subliniat magistrații.

Aceștia au mai afirmat că, fără a se pune în discuție faptul că acest post i-a fost atribuit lui Liiceanu în virtutea calității sale de om de cultură și numirea sa era întemeiată și justificată, nu se poate nega și existența unui anumit beneficiu pentru el prin această numire.

„Termenul de cadou se poate referi și la un obiect lipsit de valoare materială sau cu o valoare insignifiantă. În legătură cu afirmația referitoare la reclamanți în sensul că au fost scutiți de două ori de datorii la bugetul de stat, ceea ce nu s-a întâmplat în cazul niciunei edituri private, fiind vorba despre falsificarea jocului pe piață, constată Tribunalul că nici aceasta nu este lipsită de valoare factuală, având în vedere că, așa cum rezultă din probele administrate, reclamanta Humanitas a beneficiat în cursul anului 2000 de eșalonarea obligațiilor restante către bugetul de stat”, au afirmat judecătorii.

„Numirea lui Liiceanu a avut și un caracter politic”

Pe de altă parte, instanța a constatat că numirea lui Gabriel Liiceanu a avut și un caracter politic.

„Este indiscutabil că numirea reclamantului Liiceanu Gabriel a avut și un caracter politic, prin prisma faptului că această numire s-a făcut prin ordin al Ministrului Culturii. Modalitatea de privatizare a societății Humanitas și modalitatea în care aceasta a beneficiat de facilități fiscale sunt subiecte de interes general. În cauză, instanța nu este chemată să stabilească dacă afirmațiile pârâtului cu privire la persoana reclamanților corespund adevărului. Esențială este existența unor indicii privitoare la faptele invocate de pârât în publicația pe blog contestată. Probele administrate în cauză servesc drept temei al concluziei că astfel de indicii au existat și că au fost suficient de importante încât să confere suport faptic afirmațiilor pârâtului”, au încheiat judecătorii.