Prima pagină » National » Detalii de ultimă oră în cazul fetiței lovite cu mașina de un tânăr în vârstă de 17 ani, în Pantelimon
Detalii de ultimă oră în cazul fetiței lovite cu mașina de un tânăr în vârstă de 17 ani, în Pantelimon

Detalii de ultimă oră în cazul fetiței lovite cu mașina de un tânăr în vârstă de 17 ani, în Pantelimon

02 aug. 2024, 19:41,
B, , h, , în National

Detalii de ultimă oră în cazul fetiței lovite cu mașina de un tânăr în vârstă de 17 ani, în Pantelimon. Micuța s-a trezit din comă și a aflat că i-a fost amputat un picior. Nu știe încă despre faptul că fratele său a murit.

Amintim că fetița în vârstă de 7 ani și fratele ei cu doi ani mai mare au fost loviți de o mașină condusă de un șofer în vârstă de 17 ani duminică, 28 iulie. Din nefericire, băiețelul a murit, iar micuța a ajuns în stare gravă la spital, medicii fiind nevoiți să îi amputeze un picior.

Fetița lovită cu mașina de șoferul minor, în Pantelimon, s-a trezit

După o operație de 9 ore în care au făcut tot posibilul să-i reconstruiască piciorul micuței, după doar câteva ore, chirurgii au fost nevoiți să ia decizia de a i-l amputa pentru că viața ei era pusă în pericol.
Ieri, pe data de 1 august, fix în ziua în care fratele său a fost înmormântat, s-a trezit. A aflat că nu mai are un picior, însă părinții săi nu i-ar fi spus că fratele ei a murit.

„S-a trezit, mama și psihologul spitalului i-au spus că piciorul i-a fost amputat. Fetita se află, încă, sub imperiul șocului, dar și al calmantelor. Are lacune de memorie, nu își amintește cu exactitate tot ceea ce s-a întâmplat. Părinții și medicii s-au consultat și au decis să mai aștepte, să nu-i spună că fratele ei a murit. Mama ei a venit la spital imediat după ce înmormântarea băiatului, iar de atunci nu a mai plecat nicio clipă. Este distrusă, a avut nevoie de intervenția medicilor în repetate rânduri”, scrie Bugetul.ro.

Băiatul în vârstă de 17 ani, despre care oamenii legii spun că se afla la volan, se află în arest preventiv, iar celălalt, de 19 ani, a fost plasat sub control judiciar.

Ce a declarat părintele tânărului în vârstă de 17 ani care a curmat o viață și a distrus o alta

La scurt timp după tragicul accident în care un băiat în vârstă de 9 ani a murit și o fetiță în vârstă de 2 ani a fost grav rănită, tatăl tânărului în vârstă de 17 ani a transmis un mesaj.

„Îmi pare mie rău, îmi pare mie rău pentru treaba asta, să știți. Este un copil… Ne pare rău, nu am vrut să se întâmple treaba asta. Dumneavoastră aveți copii? Dacă copilul dumneavoastră face ceva ce nu doriți vă pare bine, ca să îmi pară și mie bine? Îmi pare rău pentru telespectatori, sa știți că suntem oameni din cartier, nu am vrut să se întâmple treaba aceasta. Nu știu dacă vouă vă pare bine sau dacă aveți copii”, a spus tatăl băiatului de 17 ani, potrivit realitatea.net.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *