Au trecut deja 3 luni de la incidentul din comuna Țibănești, județul Iași, care a zguduit întreaga țară, iar una dintre cele 3 fete încă nu s-a întors acasă. De fapt, copila de 12 ani, care a ajuns în grija asistenților maternali imediat după externare, are puține șanse să se mai întoarcă în familie. Totodată, Cătălin Grigorescu, tatăl acesteia, vrea să lupte până își va putea strânge din nou copila în brațe
După ce două dintre cele 3 fete intoxicate cu otravă pentru animale s-au întors acasă, lângă mama lor, cea de-a treia nu a avut o soartă la fel de bună. Fata în vârstă de 12 ani nu are șanse să se mai întoarcă acasă, alături de tatăl ei. La 3 luni de la incident, aceasta se află în continuare în asistență maternală. Reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului (DGASPC) Iași au precizat că minora nu se va întoarce prea curând la tatăl său, care a avut probleme cu legea.
„Fata de 12 ani se află în asistență maternală la o familie din județul Iași. Este foarte bine și va rămâne acolo. Din păcate, nu are nicio șansă de reintegrare în familie, deocamdată”, a declarat Tiberiu Bantaș, purtătorul de cuvânt al DGASPC Iași.
Totuși, Cătălin Grigorescu, tatăl fetei de 12 ani, vrea să lupte până la capăt, până își poate aduce copilul înapoi acasă.
„Mi-au spus că nu vor să-mi mai dea fata înapoi, până nu vine și mama ei din Germania. Femeia aceea nu e mama ei, a părăsit-o de când era foarte mică și nu a mai interesat-o de ea. Eu vreau să îmi aduc copilul înapoi. Sunt în stare să fac orice ca să-mi văd fata înapoi acasă. O iubesc foarte mult!”, a precizat Cătălin Grigorescu, tatăl fetei de 12 ani.
Cele 3 minore nu au fost grav afectate în urma incidentului
După o săptămână de spitalizare, cele 3 minore au fost externate, însă fetele au fost despărțite la externare, ele făcând parte din familii diferite. Minorele de 6 și 9 ani sunt bine și se află în grija mamei, Mădălina Dorohoi, în localitatea Văleni, din comuna Țibănești.
Cea de-a treia fată nu a rămas în grija DGASPC Iași, deoarece tatăl acesteia a fost condamnat la închisoare, în urma unui conflict care s-a soldat cu moartea unei persoane. Deoarece Cătălin Grigorescu, tatăl fetei de 12 ani, nu are condiții foarte bune de creștere a minorei, autoritățile au hotărât ca fata să rămână în grija asistenților maternali. Astfel, după externare, fata în vârstă de 12 ani nu s-a întors acasă. Mădălina Dorohoi, mama celorlalte două fete, are 25 de ani, a fost plecată în Germania și s-a întors de urgență acasă pentru a recupera fetele care riscau să ajungă în grija unui asistent maternal, la fel ca verișoara lor. Mama și cele două fete locuiesc într-o casă închiriată, unde minorele au stat cu bunica lor cât timp mama a fost plecată.
Incidentul a avut loc în urmă 3 luni
Reamintim că, pe data de 5 iunie 2021, 3 minore din comuna Țibănești au ajuns de urgență la Spitalul pentru Copii „Sfânta Maria” după un apel la 112 în care se preciza faptul că fetele au fost intoxicate cu o substanță toxică de uz veterinar. Cele 3 minore au fost internate timp de o săptămână în Secția de Toxicologie. Cele 3 minore, de 6, 9 și 11 se ani, se aflau în vizită la bunica lor, Silvica Grigorescu, moment în care bătrâna a vrut să le spele pe păr, deoarece două dintre acestea aveau păduchi.
Doar două dintre ele au fost spălate, iar cea de-a treia s-ar fi șters doar cu prosopul folosit deja de celelalte două. Fetele acuzau usturime în zona feței, iar medicii de pe ambulanță i-au recomandat bunicii să le spele bine cu apă pe fete, până ajung ei la fața locului. Pe numele Silvicăi Grigorescu, bunica celor 3 minore intoxicate, a fost deschis un dosar penal. Incidentul s-a petrecut în localitatea ieșeană Jigoreni, din comuna Țibănești, la domiciliul bunicii.