O tânără de 25 de ani a decedat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la Târgoviște, după ce a pierdut controlul mașinii și a intrat în coliziune cu un alt vehicul, potrivit IPJ Dâmbovița.
„Din investigațiile efectuate, s-a constatat că tânăra, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Ialomiței, a pierdut controlul direcției și a lovit un alt autoturism, condus de o femeie de 63 de ani din comuna Răzvad. Din păcate, în urma impactului, șoferița de 25 de ani și-a pierdut viața, iar cealaltă conducătoare auto a fost rănită și transportată la spital pentru îngrijiri medicale”, se arată în comunicatul IPJ Dâmbovița.
La locul accidentului au intervenit Detașamentul de Pompieri Târgoviște cu o autospecială de stingere și una de descarcerare, precum și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Dâmbovița.