Despre rolul, importanța și esența actului educațional, într-o ediție BZI LIVE, programată luni, 23 mai 2022, ora 15.00 ce are invitați profesioniști aparte în domeniu alături de lect. univ. dr. Bogdan Constantin Neculau (coordonator Departamentul pentru Învățământ Preuniversitar), Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași. Acesta face parte din echipa didactică a Facultăţii de Psihologie și Științe ale Educației, este coordonator al entităților educaționale primare, și gimnaziale sub egida „Junior” dar și al Centrului de Învățare al UAIC.
Are o experiență vastă atât că membru al echipei manageriale a Inspectoratului Şcolar Județean (ISJ) Iași respectiv în arealul de pregătire, evaluare și perfecționare a angajaților din sistemul educațional autohton, autor de articole științifice, a susținut importante și valoroase conferințe și comunicări atât în domeniul în care activează dar și pe zona teologică. Astfel, alături de lect. univ. dr. Bogdan Constantin Neculau vor fi abordate teme plecând de la: realități din sistemul educațional, după doi ani de pandemie (puncte forte versus slabe), activitatea remediala și de învățare cu studenții, proiecte și activități în cadrul forurilor pe care le coordonează, premise și proiecţii pentru sistemul public de educație românesc.
De asemenea, reflecții și meditații legate de Om și Societatea contemporană, nevoia de a ne regăsi ca specie umană într-o „agitație” tehnologică de zi cu zi , a transumanismului și a „presiunilor” progresiste, rolul și esența relației cu Divinitatea, spiritualitate și credința vor fi alte repere ale acestei producții media-dialog.
Urmăritorii noștri pot adresa întrebări la rubrica comentarii, accesând www.bzi.ro sau, în direct, pe http://www.facebook.com/cotidianul.bzi. Emisiunile BZI LIVE au un real succes, fiecare producție media strângând zeci de mii de vizualizări.