Joi, 3 aprilie 2025, începând cu ora 10:00, în studioul BZI LIVE va fi prezent Daniel Hagen, antreprenor cu afaceri în străinătate în domeniul imobiliar și industria farmaceutică. A fost premiat în cadrul Galei “Top 100 români de pretutindeni” și a inovat industria farmaceutică prin lansarea pe piață a unui supliment pentru creier. Daniel Hagen va prezenta diferențele dintre sistemul economic din străinătate și cel din România, ce avantaje și dezavantaje sunt pentru oamenii de afaceri din Germania, de exemplu, și cei din România. De fiecare dată când revine la Iași, Daniel Hagen spune că observă schimbări în bine în România, situație care ar putea să determine românii din străinătate să se întoarcă acasă. Invitatul moderatoarei Raluca Costin va vorbi și despre cele mai profitabile domenii de activitate pentru business, dar și cele afectate de situația economică din Europa.
Urmăritorii noștri pot adresa întrebări la rubrica comentarii, accesând www.bzi.ro sau, în direct, pe https://www.youtube.com/@bzinews. Emisiunile BZI LIVE au un real succes, fiecare producție media strângând zeci de mii de vizualizări.