O mare rușine. Ieri, în ajunul marii sărbători creștin-ortodoxe a Adormirii Maicii Domnului, în mod intenționat, dinainte planificat, pe străzile Capitalei a fost organizat un veritabil desfrâu. O scălâmbăială absolut penibilă, la care au participat mii de persoane gay, autohtone sau de import, care și-au proclamat în mod ferm dorința devenită pretenție de resetare a spațiului românesc. Iar astăzi, chiar în ziua Adormirii Maicii Domnului, asistăm la un alt tip de scălâmbăieli. Politice. Care au loc la Constanța. Și sunt patronate de președintele Klaus Iohannis. |
Așa-numita paradă gay a reprezentat o formă viguroasă de atac a unei minorități împotriva unei majorități. Minoritatea, care nu este întrebată ce face noaptea în pat – este treaba ei, atâta timp cât nu o face și cu copii sau prin viol – îi cere majorității nici mai mult, nici mai puțin decât să pună în practică faimoasa recomandare Matic, votată la Bruxelles de europarlamentari inconștienți, între care, spre rușinea lor, și câțiva români. Conform acestui amendament, statele trebuie să încurajeze pe toate căile legăturile între persoanele de același sex, căsătoriile între acestea, dreptul lor de a adopta – a se citi „închiria” – copii pe care să-i pervertească, schimbarea fundamentală a educației în școli, copiilor urmând să i se predea încă de la o vârstă fragedă lecții despre normalitatea raporturilor dintre persoanele de același sex și, evident, cum să se evite în viitor cuvintele „mamă” și „tată” sau cuvintele „el” și „ea”. Bărbații urmează să fie sprijiniți ca, la capătul unor demersuri științifice, să poată da naștere unor copii. Cam despre asta a fost vorba în așa zisa paradă gay. Numai că situația este mult ai gravă.
Spre surprinderea mea și a altor observatori ai acestui fenomen, în această demonstrație de forță au fost antrenați un număr impresionant de mare de copii. Sunt deja pervertiți? Urmează să fie perveriți? Organizatorii, care primiseră aprobare pentru 500 de persoane și au reușit să aducă pe străzi între șase și zece mii, susțin că, în prezent, 10% din populația României este gay. Adică suferă de grave deviații sexuale, tolerate și, iată, încurajate de societate. Dar grav este și faptul că, așa cum arătam mai sus, această zi a fost aleasă dinadins pentru a terfeli cele mai profunde tradiții și valori ale statului creștin și ale familiei creștine. Un act de provocare.
În această Grădină a Maicii Domnului, Vasilică Florinel Cîțu are în acest moment pur și simplu imaginea unui premier purtat în cătușe. E drept, asta s-a întâmplat în Statele Unite. Unde după ce a fost dus în cătușe la poliție și anchetat, după ce nu și-a recunoscut vina, dar nu a avut cum să mai ascundă dovezile, a fost condamnat definitiv de Justiția din Statele Unite la două zile de închisoare, la o amendă și obligat să urmeze cursuri de reeducare. Asta în timpul unui doctorat pe care nu și l-a mai luat niciodată. Și în condițiile în care este în contiuare incapabil să explice cine i-a plătit sutele de mii de dolari reprezentând contravaloarea studiilor și a întreținerii sale în Statele Unite. În niciun caz părinții, pentru că, în urmă cu 21 de ani, nu luaseră încă cu japca păduri și terenuri, care nu aparținuseră niciodată familiei Cîțu. Și, atenție, Cîțu nu a fost beneficiarul unei burse. Și nici nu avea cum, în condițiile în care și-a făcut școala în România târâș-grăpiș.
Ei bine, în aceste condiții, Klaus Iohannis se costumează în tinută de chelner, la 10 dimineața, ca un clovn, în haină albă, papion negru și pantofi de lac, se duce la Constanța și stă senin lângă Cîțu, fără să-i fi cerut acestuia, așa cum era firesc, să demisioneze de îndată. Înalt Prea Sfinția Sa Teodosie, strângând din dinți, binecuvântează cinstita adunare de la Constanța, la care nu a fost invitat Ludovic Orban, semn că președintele Klaus Iohannis îi ține încă partea lui Cîțu și în ceea ce privește lupta pentru președinția PNL.
Iar la București, după ce se va încheia slujba oficiată de Patriarh, Gigi Becali intenționează să plece într-un pelerinaj, însoțit de preoți și călugărițe de-a lungul străzilor pe care s-au destrăbălat ieri homosexualii și lesbienele, pentru a sfinți acele locuri. Practic, pentru a le dezinfecta. Cu puterea credinței acestui neam.
Știți cine lipsește? Însărcinatul cu afaceri al Statelor Unite. Atâta mai lipsește. Ca acesta să-l disculpe pe Florin Cîțu, pentru o infracțiune sancționată în mod definitiv și implacabil de către Justița marelui nostru aliat, infracțiune care, exact în aceleași circumstanțe, conduce și în România la condamnări penale.
Toate acestea s-au întâmplat și se întâmplă ieri și azi în Grădina Maicii Domnului, pe care mulți dintre partenerii noștri europeni se pregătesc să o reseteze. Pentru că – nu-i așa? – suntem vinovați. Suntem cel mai mare stat ortodox din Uniunea Europeană. Acestei realități unii vor să-i pună capăt.