Prima pagină » National » Descoperire terifiantă într-un hotel din Pitești. O tânără a fost găsită decedată
Descoperire terifiantă într-un hotel din Pitești. O tânără a fost găsită decedată

Descoperire terifiantă într-un hotel din Pitești. O tânără a fost găsită decedată

06 iul. 2024, 12:00,
în National

Descoperire macabră într-un hotel din Piteşti. O tânără în vârstă de 35 de ani, din Ilfov, a fost găsită moartă. Ce ipoteză iau în calcul anchetatorii în cazul femeii.

Angajații unui hotel din Pitești au făcut o descoperire macabră în ieri dimineață! O tânără în vârstă de 35 de ani, din Ilfov, a fost găsită fără suflare într-o cameră. Autorităţile au fost imediat alertate.

O tânără din Ilfov a fost găsită moartă într-un hotel din Piteşti

La scurt timp după ce angajații hotelului au anunțat autoritățile cu privire la faptul că o persoană decedată a fost găsită într-o cameră, un echipaj al ambulanţei a ajuns la faţa locului. Cadrele medicale nu au mai putut face decât să constate decesul.

„În ziua de 5 iunie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești au fost sesizați prin Serviciul Unic Apeluri de Urgență 112 cu privire la faptul că în camera unei unități de cazare din municipiul Pitești a fost găsită o persoană decedată. La fața locului s-au deplasat polițiștii Biroului Investigații Criminale Pitești, constatând că persoana decedată este o femeie de 35 de ani, din județul Ilfov”, au transmis reprezentanţii IPJ Argeș.

Potrivit observatornews.ro, trupul neînsufleţit al femeii a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Argeş, pentru efectuarea autopsiei.

„Din primele verificări, nu au fost descoperite urme de violență, iar pentru stabilirea cauzei decesului urmează să fie dispusă efectuarea unei autopsii medico-legale. Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a survenit decesul persoanei și luarea măsurilor legale care se impun”, precizează poliţiştii argeşeni.

Un bărbat în vârstă de 48 de ani a fost găsit mort pe un drum din Galați

Cu două zile în urmă, cadavrul unei persoane a fost găsit pe o șosea din Galați. Potrivit anchetei efectuate de oamenii legii, victima ar fi avut un conflict cu un alt bărbat, fiind agresat, însă medicii legiştii au stabilit că decesul a survenit din cauze patologice.

„La data de 3 iulie 2024, Secţia 7 Poliţie Matca a fost sesizată cu privire la decesul unui bărbat, preluat de pe carosabilul unui drum din localitatea Matca, din judeţul Galaţi, de către un echipaj medical şi transportat ulterior la un spital din municipiul Tecuci. Poliţiştii s-au deplasat la unitatea medicală şi au constatat că cele sesizate se confirmă, bărbatul decedat prezentând urme de violenţă pe corp”, a transmis, astăzi, Poliţia Galaţi.

Potrivit informațiilor transmise de oamenii legii, bărbatul a fost identificat ca având 48 de ani şi domiciliul în comuna Lungani, judeţul Iaşi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`