Într-o lume în continuă schimbare, dragostea pentru muzica barocă renaște cu o forță inegalabilă! Concentus Musicus, un eveniment deosebit, dedicat pasionaților de muzică, va avea loc pe data de 16 noiembrie, ora 19.00, la Teatrul evreiesc de Stat. Această seară specială va aduce în prim-plan piese de muzică barocă ce vor fi interpretate pentru prima dată, oferind publicului o oportunitate unică de a redescoperi frumusețea și profunzimea acestui gen muzical.
Descoperă magia muzicii baroce! Concentus Musicus, organizat la Teatrul Evreiesc
Această inițiativă dorește să readucă în atenția publicului piese de o valoare artistică inestimabilă.
Muzica barocă este o comoară culturală care merită să fie celebrată și ascultată. Prin acest concert, dorim să arătăm că dragostea pentru muzică transcende timpul și că fiecare notă are o poveste de spus.
Toți ieșenii sunt invitați să facă parte din această experiență unică, unde emoția și creativitatea se împletesc într-un spectacol de neuitat.
Biletele sunt disponibile pe https://ticketstore.ro/ro/bilete/7261/concentus-musicus-home-of-strings-teatrul-evreiesc-de-stat-bucuresti-16-noiembrie-2024
Preț bilet : 75 de lei
Asociația Home of Strings își propune să promoveze interpreții de muzică barocă, oferind o platformă pentru exprimarea artistică și a ajunge la un public mai larg. Prin organizarea de evenimente, concerte și ateliere, asociația vrea să sprijine dezvoltarea acestui gen muzical deosebit de bogat și expresiv. Prin inițiativele sale, Home of Strings contribuie la revitalizarea și aprecierea acestui stil, încurajând colaborarea între muzicieni în privința valorilor muzicii baroce.
Interpreți
Carina-Gianina Boldea Flaut
Andrei Stanciu Vioară
Mircea Oaneș Chitară clasică
Maria Ungheanu Soprană
Amfitrionul acestui concert este Gabriel Voicescu
Program
C.P.E.Bach: Trio Sonata in A minor for Flute, Violin & B.c Wq.148 H.572
Willem de Fesch : Trio sonata in G minor n.4 Op.7
G.F.Handel .”Pensieri notturni di Filli”: Nel dolce dell’oblio
G.F.Handel Trio Sonata Op. 2 NO 1 H Mool Hwv 386B
G.P.Telemann, Sonata a 3, in D minor, Twv 42
J.J.Quantz – Trio sonata in C minor
Allemanda si Allegro din Suita nr.35 de Sylvius Leopold Weiss
Carina-Gianina Boldea s-a născut în Piatra Neamț, în 23 august 1997 și a absolvit Liceul de Arte Victor Brauner din același oraș, specializarea flaut, îndrumată de către Prof. Petru Azaharioaie. A absolvit apoi ciclurile de Licență și Master la Universitatea Națională de Muzică din București, FIM, specializarea flaut, sub îndrumarea Prof. Univ. Dr. Habil. Ion Bogdan Ștefănescu. În prezent este doctorandă la același profesor îndrumător. Carina a participat la numeroase cursuri de măiestrie cu mari personalități din domeniu, precum: Wissam Boustany (2017), Matei Ioachimescu (2018), Teodor Țîrlea, Marko Zupan (2019), Pei-San Hsieh, Ștefan Diaconu (2021). Carina Boldea este membră înca din anul 2017 în ansamblul Flaut Power și trei ani mai târziu bursieră în cadrul programului „Tinere Talente” din cadrul Fundației Regale Principesa Margareta a României.
Din anul 2021 pune accent pe promovarea muzicii românești moderne și contemporane, facând parte din ansamblul Ars Subtilior. Totodată în anul 2022 a colaborat cu Filarmonica Paul Constantinescu din Ploiești, realizând un turneu internațional și spectacole la Teatrul Național București. Dintre premiile obținute la concursuri naționale și internaționale remarcăm: Concursul Internațional „Ioan Goia”, Iași, 2016, 2019 (premiul I); Concursul internațional „Drumul către celebritate”, București, 2018 (premiul I), și numeroase alte concursuri și olimpiade în care s-a remarcat ca elevă. Din luna septembrie 2023, Carina activează ca profesor de flaut în cadrul Școlii Gimnaziale de Arte nr. 2 și Școlii Gimnaziale de Arte nr. 4, din București. Carina se distinge printr-o prezență constantă în sălile de concert, dând dovadă de un mare profesionalism în interpretare și înțelegere a textului muzical, un spirit cameral și o experiență orchestrală de o mare relevanță.
Andrei Stanciu originar din Brașov, Andrei Stanciu începe studiul muzicii la Liceul de Artă cu profesoarele Laura Modorcea și Maria Mireanu apoi urmează cursurile de licență ale Universității de Arte “George Enescu” din Iași la clasa prof.univ.dr. Bujor Prelipcean.
In anul 2011 Andrei câştigă o bursă pentru a putea studia cu violoniştii Maxim Vengerov şi Liviu Prunaru la Academia Internațională “Yehudi Menuhin” din Elveția.
În 2016 a obținut Premiul 1 la Concursul Internațional de Muzică ”London Grand Prize Virtuoso”, trofeu care se alătură altor 15 premii naționale și internaționale.
Andrei și-a făcut apariția în festivaluri și concerte pe diferite scene internaționale, în tări precum: Elveția, Spania, Portugalia, Franța, Israel, Italia, Polonia, Marea Britanie și Germania.
Este distins cu premiul special al Uniunii Criticilor Muzicali “Mihail Jora” și cu o Diploma de Excelelență pentru activitata artistică din partea Universității de Arte “George Enescu” din Iași.
Mircea–Constantin Oaneș este interpret și profesor de chitară în cadrul Colegiului Național de Muzică ”George Enescu” din București, dar și membru al echipei de organizare al unora dintre cele mai importante festivaluri de chitară clasică din România și Europa: Sinaia International Guitar Festival și “Eduard Pamfil” International Guitar Competition. În prezent a început studiile doctorale la Școala Doctorală “Constantin Brăiloiu” din cadrul UNMB.
A absolvit Liceul de Muzică ”Tudor Ciortea” din Brașov în 2015 la clasa profesorului Gheorghe Petrovan, lucrând în paralel cu profesorul Liviu Georgescu, apoi și-a continuat studiile la Universitatea Națională de Muzică București, finalizând studiile de licență (2019) și Master (2021) sub îndrumarea profesorilor Cătălin Ștefănescu – Pătrașcu și Mihai Valentin Cojocaru. Din dorința de perfecționare continuă, a participat la numeroase festivaluri internaționale, unde a urmat cursuri de măiestrie cu unii dintre cei mai importanți chitariști și profesori la nivel internațional, precum: Liviu Georgescu, Judicael Perroy, Carlo Marchione, Gabriel Bianco, Susana Prieto, Alexis Muzurakis etc. Mircea a susținut numeroase recitaluri și concerte, atât în ipostază de solist, cât și în diverse formule de muzică de cameră, pe scene românești precum: Palatul Mogoșoaia, Filarmonica Pitești, Institutul Maghiar din București, Muzeul Național de Artă București, Sala Patria din Brașov, Sala Reduta din Brașov, Ateneul Român, Palatul Parlamentului, Centrul de Cultură Arcuș Sf. Gherorghe, etc.
În prezent, face parte din ansamblul Trio Sonrisa, alături de chitaristele Ana-Maria Bibescu și Raisa Mihai, având activitate concertantă pe scenele românești.
În paralel cu muzica clasică, Mircea arată interes și față de alte genuri muzicale, abordând și muzică de film, jazz, blues și latino alături de trupa Simply Jazz formată la Brașov. Trupa a avut numeroase concerte, dintre care se remarcă aparițiile de pe scenele: Sala Patria din Brașov, Festivalul ” Jazz in the Park” din Cluj și Festivalul ”Tam Tam” din Brașov. Începând cu anul 2016, Mircea, alături de flautista Mihaela Manciu, lidera grupului Simply Jazz, au format un duo flaut – chitară, susținând numeroase concerte prin țară și obținând locul I la competiția internațională ”Talents of Europe” din Spania, ediția online din 2021. În activitatea sa solistică, Mircea a participat la numeroase concursuri naționale și internaționale, obținând rezultate la Harmonia Cordis Târgu Mureș, Pleven Guitar Festival din Bulgaria, Festivalul Internațional de Chitară de la Sinaia, Festivalul Internațional de ”Chitară Eduard Pamfil”, ”Drumul spre Celebritate” și Olimpiada Națională de Interpretare Instrumentală.
Din dorința de a transmite mai departe pasiunea pentru chitară, Mircea și-a început activitatea pedagogică din timpul studenției, devenind profesor de chitară la Liceul de Muzică ”Tudor Ciortea” din Brașov în 2019, apoi la Școala Gimnazială ”Ovid Densușianu” din Făgăraș, iar din 2022 este profesor la Colegiul Național de Muzică ”George Enescu” și pe platforma educațională Edukiwi School. Rezultatele carierei sale pedagogice se remarcă prin performanța elevilor săi, ce au obținut premii la concursuri naționale și internaționale. Printre activitățile sale se numără și prezența în calitalitate de membru al juriului la concursurile: Concursul Internațional de Chitară Clasică “Eduard Pamfil”, Festivalul Internațional de Chitară Clasică Harmonia Cordis, ”Magia Colindelor”, ”Mărțișoare Muzicale”, ”Appassionato”, “Scherzo” și Festivalul 4 Arts.
„Muzica de Operă este pasiunea care m-a însoțit încă din copilărie. De-a lungul anilor, am explorat, am studiat și am experimentat diverse stiluri muzicale, dar nimic nu mă face să mă simt mai vie decât muzica barocă. Această formă de artă nu doar că oferă o libertate extraordinară în exprimarea vocală și instrumentală, dar rezonează profund cu trăirile mele interioare.
Muzica barocă italiană, în special, are o capacitate unică de a surprinde și de a transmite emoții autentice, pasiunile și nuanțele vieții reale. Fiecare notă, fiecare arie, pare să fie o oglindă a sufletului uman, iar eu îmi doresc să devin un canal prin care aceste sentimente să fie comunicate și împărtășite cu ceilalți. Vreau să explorez și să interpretez opere care să aducă la viață aceste emoții profunde, să colaborez cu alți artiști pasionați și să contribui la revitalizarea acestui gen muzical atât de bogat și expresiv.
În viziunea mea, viitorul este plin de oportunități de a performa pe cele mai frumoase scene, de a învăța de la maeștri ai muzicii baroce și de a inspira și alte generații să se îndrăgostească de această muzică minunată. Vreau să continui să cresc ca artist, să îmi rafinez abilitățile și să îmi împărtășesc dragostea pentru muzica barocă cu lumea întreagă. Aceasta este calea pe care mi-o doresc, o călătorie plină de pasiune, emoție și frumusețe”, a transmis Maria Ungheanu.
Gabriel Voicescu-Amfitrion. Deși cariera sa este una tehnică, inginer de profesie, activând în industria IT, nu a renunțat niciodată la pasiunea sa pentru cultură și artă, în general.
Se ocupă de mai multe proiecte în zona culturală, participând și fiind implicat, în mod activ, în lansări de carte, lansări muzicale, creând evenimente de promovare.
Filmează și fotografiază cu aceeași pasiune evenimente din sfera artistică și culturală.
Este producătorul, prezentatorul și promotorul emisiunii Cuvinte și Cafea încă din 2019, emisiune ce sprijină tinerii cu pasiuni la început de drum. Fie că sunt pasionați de muzică, scris, artă sau business sunt invitați să povestească despre pasiunea lor.
Cu o carismă aparte și un spirit liber creator, alături de echipa sa, dezvoltă noi proiecte în sfera culturală.
SPONSORI
Clinica de Neurologie NEUROAXIS, Fundatia NOUA NE PASA, Salon EL STUDIO STYLE
PARTENERI MEDIA
Future Economy, Ziarul News, Book Hub, Artpres, Revista Cariere, BZI, Succes Grup, Revista culturala Leviathan, Ziarul Bursa, Advertising4U, Zile si Nopti, Business Talks, Cuvinte si cafea