Forţele de ordine din judeţul Dâmboviţa au efectuat astăzi, 2 septembrie 2021, percheziţii la un medic de familie din Corbii Mari. Acesta ar fi eliberat adeverinţe false de vaccinare împotriva noului coronavirus pentru zece fotbalişti.
Poliţiştii de la Investigarea Criminalităţii Economice au descins, în această dimineaţă, în nu mai puţin de trei locaţii, respectiv cabinetul medicului de familie din Corbii Mari, sediul Asociaţiei Sportive Fotbal Club Pucioasa, dar şi acasă la medicul de familie, în comună Aninoasa.
O doctoriţă de familie elibera adeverinţe false de vaccinare
Potrivit unor surse, o femeie în vârstă de 47 de ani, medic de familie în Corbii Mari, ar fi fost instigată de către soţul ei, preşedinte şi antrenor al clubului de fotbal din Pucioasa, să elibereze circa zece adeverinţe false de vaccinare pentru zece fotbalişti ai clubului.
„La această oră, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița pun în aplicare 3 mandate de percheziție domiciliară, în localitățile Pucioasa, Corbii Mari și Aninoasa, din județul Dâmbovița, la persoane bănuite de înșelăciune, fals intelectual și fals informatic. Polițiștii specializați în investigarea criminalității economice efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, ce are ca obiect eliberarea ilegală a unor adeverințe de vaccinare anti-COVID-19”, potrivit unui comunicat remis de Poliţie.
400 lei ar fi fost decontaţi ilegal
În aceste momente sunt puse în aplicare 13 mandate de aducere la audieri a inculpaţilor. În urma eliberării documentelor false s-ar fi decontat ilegal suma de 400 lei.
„Din cercetări a reieșit că, în perioada iunie-august a.c., o femeie, în calitate de medic de familie, instigată de un bărbat, ar fi implementat, în sistemul informatic specific, date nereale privind vaccinarea a 10 persoane împotriva COVID-19. Astfel, ar fi fost eliberate adeverințe false de vaccinare și s-ar fi decontat ilegal 400 de lei de la Casa de Asigurări de Sănătate, pentru presupusa vaccinare a persoanelor. Polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz, pentru documentarea întregii activități infracționale și dispunerea măsurilor legale”, se arată într-un comunicat al Poliţiei.
Certificate de vaccinare false, vândute cu 100 de euro
O nouă reţea de falsificatori a apărut în România. De această dată, gruparea falsifica certificate de vaccinare împotriva noului coronavirus. În reţeaua rusească Telegram a fost descoperit un grup cu peste 600 de membri în care se face trafic cu acte care să ateste vaccinarea, însă ele sunt false, potrivit digi24.ro.
Un jurnalist digi24.ro s-a dat drept un doritor şi astfel a intrat în posesia unui document de acest fel, cu care ar putea trece de filtrele autorităţilor, în România, dar şi în alte state.
Traficanții puneau la dispoziţia persoanelor certificatele care atestau imunizarea împotriva noului coronavirus în schimbul sumei de 100 de euro. Documentele apăreau ca fiind înregistrat într-un centru de vaccinare din Bucureşti, iar serul fictiv administrat este Johnson&Johnson.
Poliția a deschis dosar penal în urma investigației realizate de jurnalistul digi24.ro.
În grupul ”CERTIFICAT_COVID19” creat pe platforma rusească Telegram, considerată una dintre cele mai sigure aplicații de mesagerie din lume, sunt aproape 600 de membri.
Creatorii ei afirmă faptul că fac la comandă certificate de vaccinare fără a te vaccina. Dacă vrei un astfel de document, ești îndemnat să abordezi în privat uşerul E_Vaccin, un cont care nu este asociat unui nume real și nici unui număr de telefon.
Eliberarea certificatelor digitale europene COVID-19 a început în România la data de 1 iulie. Tot mai multe persoane nevaccinate recurg la tertipuri pentru a intra în posesia unui astfel de document, care a devenit obligatoriu pentru a ieși din țară.