Vineri, 27 septembrie 2024, începând cu ora 19:00, va avea loc deschiderea stagiunii 2024-2025 a Filarmonicii „Moldova” din Iași. Va fi un concert vocal-simfonic ce promite o seară memorabilă pentru iubitorii muzicii clasice
Evenimentul va avea loc la Casa de Cultură a Studenților din Iași și va aduce pe scenă cele două mari ansambluri ale Filarmonicii, Corul academic „Gavriil Musicescu” și Orchestra simfonică, alături de o pleiadă de soliști de renume internațional. Orchestra va fi dirijată de celebrul maestru Lawrence Foster, unul dintre cei mai apreciați dirijori ai ultimelor decenii. Prezența sa, pe scena ieșeană, reprezintă un moment de mare onoare și o oportuntate rară pentru publicul local de a asista la un concert dirijat de un nume legendar al muzicii clasice internaționale.
Capodoperele lui Sibelius și Beethoven, repere ale muzicii clasice, deschid stagiunea 2024-2025 a Filarmonicii „Moldova” din Iași
Concertul va începe cu interpretarea Concertului pentru vioară și orchestră în Re minor, op. 47, compus de Jean Sibelius. Această capodoperă va fi adusă la viață de talentata violonistă Ioana Goicea, câștigătoare a numeroase premii internaționale și apreciată pentru tennica sa impecabilă și expresivitatea interpretativă. Violonista, cunoscută pe marile scene ale Europei și nu numai, va oferi publicului o experiență muzicală de neuitat, îmbinând pasiunea și rafinamentul într-o interpretare de excepție.
După concertul lui Jean Sibelius, programul serii va continua cu una dintre cele mai mari realizări ale muzicii universale. Simfonia nr. 9 în Re minor, op. 125, de Ludwig van Beethoven. Lucrarea, recunoscută, în special, pentru partea finală, „Oda bucuriei”, va fi interpretată de un cvartet vocal de renume internațional, format din: violonista Ioana Goicea, soprana Diana Țugui, mezzosoprana Liliana Mattei Ciucă, tenorul Marius Vlad Budoiu și bas baritonul Cristian Hodrea.
Artiștii vor fi acompaniați de Corul academic „Gavriil Musicescu”, pregătit de dirijoarea Consuela Radu-Țaga.
Lawrence Foster, un dirijor legendar care va aduce excelență pe scena ieșeană
Evenimentul este cu atât mai special, cu cât, la pupitru, se va afla Lawrence Foster, un nume legendar al muzicii clasice internaționale. Născut în 1941, la Los Angeles, într-o familie de origine română, Lawrence Foster și-a construit o carieră impresionantă, colaborând cu cele mai mari orchestre din lume. De-a lungul anilor, a fost director muzical și dirijor principal al mai multor ansambluri de prestigiu, printre care Orchestra „Gulbenkian” din Lisabona și Opera din Marsilia, iar activitatea sa a fost recompensată cu numeroase distincții, inclusiv Ordinul „Meritul Cultural”, în grad de Mare Ofițer din partea României, pentru promovarea muzicii românești. Lawrence Foster este cunoscut și ca un neobosit promotor al creației lui George Enescu. Între 1998 și 2001, a fost Directorul Artistic al Festivalului omonim, de la București. Prezența sa la Iași va aduce un plus de valoare concertului de deschidere a stagiunii.
Biletele pentru acest concert sunt disponibile în mai multe categorii de preț: 58,30 lei pentru locurile la parter (Categoria A), 44,53 lei pentru balcon (Categoria B) și 43,46 lei pentru Categoria C, la parter. Având în vedere calitatea excepțională a programului și a interpreților, acest eveniment se anunță a fi unul de neratat pentru oamenii din Iași și nu numai.
Concertul din 27 septembrie 2024 este o invitație la o seară de muzică clasică, de înaltă clasă, în care tradiția și măiestria se întâlnesc pe scena Casei de Cultură a Studenților, unde va avea loc deschiderea Stagiunii 2024-2025 a Filarmonicii „Moldova” din Iași. Prezența dirijorului Lawrence Foster, la Iași, va aduce un plus de valoare concertului de deschidere a stagiunii.
Iași, oraș cultural, oraș universitar, oraș în Top 3 al orașelor mari românești, oraș cu pretenții europene și încă nu are o sală adecvată pentru Filarmonică. Dar are un șef la Filarmonică de nota 10. Un șef care poate să pupe mâna primarului permanent pentru locul călduț…de șef.
Ne mândrim cu geniile acestea de la Filarmonică. E o munca colosală! Felicitări!