Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași – Muzeul de Artă invită publicul la Palatul Culturii, începând cu data de 26 octombrie 2024, să se bucure de un eveniment expozițional mult așteptat, atât de către specialiștii din domeniu, cât și de publicul larg, iubitor de frumos: Deschiderea Galeriei de Artă Europeană.
Deschiderea Galeriei de Artă Europeană a Muzeului de Artă, la Palatul Culturii din Iași
Evenimentul marchează împlinirea a 164 de ani de existenţă a primului muzeu de artă înființat în Principatele Române: Pinacoteca ieșeană, inaugurată la 26 octombrie 1860. Evenimentul constituie, totodată, un omagiu adus personalităților care au contribuit astfel la înființarea Muzeului de Artă din Iași, înzestrându-l cu remarcabile opere de artă.
„După ce, în aprilie 2016, se redeschidea Palatul Culturii în urma finalizării unui amplu proiect de restaurare implementat de Ministerul Culturii prin Unitatea de Management a Proiectului, Muzeul de Artă aducând atunci în atenția vizitatorilor arta românească interbelică, acum, la ceas aniversar, la împlinirea a 164 de ani de activitate, deschidem pentru publicul larg GALERIA DE ARTĂ EUROPEANĂ. Răspundem astfel unei uriașe așteptări, de a revedea pe simezele ieșene opere de o valoare inestimabilă”, afirmă Andrei Apreotesei, managerul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași.
Lucrările care pot fi admirate acum pe simezele Muzeului de Artă au beneficiat de atenția și profesionalismul experților în conservare-restaurare, atât de la Centrul de Cercetare şi Conservare Restaurare a Patrimoniului Cultural Iași, cât și de la Muzeul Național Brukenthal Sibiu și de la Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău.
Nucleul în jurul căruia s-a dezvoltat an de an patrimoniul Muzeului de Artă îl constituie douăsprezece picturi din arta europeană provenite din colecția marchizului Las Marismas, pe care revoluționarul pașoptist Scarlat Vârnav le-a achiziționat din capitala Franței, donându-le ulterior cu intenția de a „pune cu ele temelia unui muzeu de tablouri în capitala Moldovei, spre eterna sa memorie”. Operele donate sunt atribuite unor artiști celebri ai picturii europene dintre care amintim: Peter Paul Rubens – „Cezar primind capul lui Pompei” – precursor al stilului baroc, creatorul unei opere inovatoare cu un puternic caracter naturalist, Bartolomé Esteban Murillo – „Fecioara în extaz” – reprezentant de seamă al barocului spaniol, Pietro Liberi – „Judita și Holofern” – reprezentant al barocului venețian, Eustache Le Sueur – „Phaeton” – reprezentant al clasicismului francez, Felix Henri Philipoteaux – „Berezina”, Philippe de Champaigne – „Autoportret” etc. Patrimoniul de artă europeană al Muzeului de Artă s-a îmbogățit treptat, constituindu-se prin donații, achiziții sau transferuri.
În cele cinci săli ale Galeriei de Artă Europeană, vizitatorii pot admira o selecție semnificativă din această colecție, care etalează într-un concept actual, prin piese de mare rafinament și performanță tehnică, arta din Italia, Franța, Spania, Olanda, Austria, Cehia, Germania, Rusia și Polonia. Expoziția cu caracter permanent cuprinde optzeci și patru de opere (pictură și sculptură), panotate după criteriul școlilor naționale.
Galeria de de Artă Europeană poate fi vizitată de miercuri până duminică, între orele 10.00 și 17.00, în spațiile Muzeului de Artă, cu biletul aferent acestuia (20 lei pentru adulți/ 10 lei pentru pensionari/ 5 lei pentru elevi și studenți).