Manifestările dedicate Zilei Unirii Principatelor vor aduce la Iași o serie de personalități de marcă. Șeful statului și ambasadorul Statelor Unite ale Americii se vor număra printre cei care vor participa la manifestările din Piața Unirii
Mii de ieșeni sunt așteptați vineri, 24 ianuarie, în Piața Unirii din oraș, la manifestările dedicate Unirii principatelor Române. La împlinirea a 161 de ani de la Unirea Moldovei și a Țării Românești sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, autoritățile ieșene au pregătit o serie de evenimente speciale. Manifestările vor începe însă anul acesta la orele prânzului, și nu dimineața, ca în alți ani. Asta pentru ca la Iași să ajungă în timp util și Klaus Iohannis, președintele României.
„Manifestările vor începe la ora 12:00 în Piața Unirii, cu un concert de muzică populară. Cap de afiș vor fi Nicolae Furdui Iancu și Veta Biriș. Începând cu ora 13:00, așteptăm sosirea președintelui României, însoțit de premierul României și membri ai Guvernului. Vor mai participa și o serie de ambasadori, reprezentanții eșichierului politic parlamentar, inclusiv președinții celor două Camere din Parlamentul României. Invitații au fost trimise la toți șefii partidelor politice, indiferent de eșichierul unde se poziționează în momentul de față. Noi îi așteptăm pe toți. Evenimentul va continua cu depunerea unor coroane de flori la mormântul lui Alexandru Ioan Cuza la Mănăstirea «Trei Ierarhi»”, a spus primarul Mihai Chirica.
Ambasadorul SUA vine la Iași
La Iași va ajunge anul acesta și Adrian Zukerman, noul ambasador al Statelor Unite ale Americii în România.
„Avem câteva confirmări oficiale în momentul de față. Vorbim de Excelența Sa, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România. Acesta va fi invitatul nostru special, plecând și de la premisa că este prima călătorie în afara Bucureștiului și prima vizită a sa la Iași. Vorbim și despre președintele României, cel care va ține trena acestor manifestări și care va conduce oficial întreaga manifestare”, a adăugat edilul municipiului Iași.
La finalul evenimentului, municipalitatea va împărți și câteva mii de plăcinte tradiționale celor prezenți în Piața Unirii.