Emanuel Ungureanu, deputatul USR care a făcut, de-a lungul anilor, multe dezvăluiri asupra sistemului de sănătate românesc, a susținut o conferință de presă la Iași, în fața Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon”, în care a prezentat ilegalitățile comise de managerul unității medicale, Dan Timofte. Deputatul a cerut public demisia lui Dan Timofte de la conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” din Iași
Deputatul Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisiei de Sănătate în Camera Deputaților, a transmis miercuri, 8 martie 2023, că va depune o plângere împotriva lui Dan Timofte, managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” din Iași, deoarece acesta nu respectă programul de lucru și operează în intervalul orar în care ar trebui să-și desfășoare activitatea de manager. Dan Timofte nu a făcut nimic pentru a crea condiții mai bune în unitatea medicală pe care o conduce de aproape trei ani, iar asta nu poate decât să-i afecteze pe pacienții care ajung aici.
Mai mult, deputatul este de părere că Dan Timofte este ținut ilegal în funcție de Alexandru Rafila, deși managerul a adus unitatea medicală în pragul falimentului. Acestea sunt doar câteva din motivele pentru care Dan Timofte ar trebui să-și dea demisia.
Deputatul Emanuel Ungureanu cere demisia lui Dan Timofte
Deputatul Emanuel Ungureanu va depune o plângere penală împotriva lui Dan Timofte, managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” din Iași. Dan Timofte, medic primar chirurgie generală, în timpul pe care ar trebui să-l dedice pentru a salva unitatea medicală, ce este la un pas de colaps, operează. Acesta încalcă, astfel, Legea 95/2006, privitoare la conducerea spitalelor.
„Spun în premieră, la dumneavoastră, că o să fac împotriva acestui manager plângere penală, deoarece încalcă Legea 95, care face referire la atribuțiile managerului. Un manager de spital poate să fie medic și poate să opereze fără să tulbure activitatea sa de manager. Nu are voie să opereze în intervalul 8:00-16:00. Or acest manager de la Iași, vă spun public, a operat în intervalul 8:00-16:00, iar acest lucru este interzis. Domnul Timofte a încălcat Legea 95, art. 178, aliniatul 6. El crede că, dacă a operat un general SRI, un procuror, un judecător sau un jurnalist în intervalul în care trebuia să fie manager, nu a încălcat legea.
Eu vreau ca Parchetul să ia măsuri, indiferent pe cine a operat domnul Timofte. Nu i se asigură protecție, într-un stat democratic, unui medic care încalcă legea, aflându-se în incompatibilitate. Aici vorbim de abuz în serviciu. Eu sper că domnul Timofte și-a dat demisia în timpul conferinței de presă. Eu l-am anunțat public că a încălcat legea, eu am afirmat astăzi, public, că el a făcut operații în timpul programului de management. Mâine nu vreau să-l mai văd manager, poate să opereze, poate să se ocupe de pacienți, dar nu poate să mai facă management.
Eu îl avertizez public că nu voi trece peste asta, pentru că a încălcat legea, iar asta este ceva peste care nu voi trece niciodată, iar de când este manager și director medical nu știu, nu am auzit de nicio intervenție publică în care să spună: «Blocul operator în care eu trebuie să operez și să ajut oamenii, indiferent de statul lor social, nu este conform»”, a declarat deputatul Emanuel Ungureanu.
Emanuel Ungureanu: „Indiferent cine credeți că vă protejează, vocea mea nu va fi stinsă”
Deputatul Emanuel Ungureanu a avut acces la programul intervențiilor chirurgicale realizate de Dan Timofte, de unde reiese clar că acesta a operat în intervalul orar 8:00-16:00, timp pe care ar fi trebuit să-l dedice exclusiv activității manageriale. Din acest motiv, Emanuel Ungureanu îi cere public lui Dan Timofte să-și dea demisia. Deputatul speră doar ca Dan Timofte să nu mai comită o altă ilegalitate și să ascundă probele care îl incriminează.
„Vom vedea ce va face Parchetul, eu am făcut acest denunț la Parchet, am încadrarea juridică a faptelor pe baza unor documente, nimic, absolut nimic din tot ce denunț eu aici nu are în spate vorbe. Sunt documente publice, rapoarte de audit, informări, nu sunt declarații politice, nu are legătură cu USR, cu PSD sau cu PNL. Public spun, cât se poate de clar, am spus și în conferința de presă, până intră procurorii să verifice ce am spus eu legat de programul operator al domnului Timofte în timpul programului de lucru ca manager.
Până intră Parchetul să verifice asta, îl rog public să nu comită o altă faptă penală, să nu ascundă probele. Să știe că am programul din blocul operator, cu orele în care a intrat și a făcut intervenții chirurgicale. Îi cer public demisia domnului Timofte, pentru că a încălcat legea și a operat în timpul programului în care trebuia să fie manager. Asta o spun cât se poate de clar și cât se poate de limpede, să înceteze această practică de încălcare a legii. Atenție, suntem în 8 martie, zi simbolică, să se uite bine în ochii mei.
Știu ce faceți, știu că încălcați legea, vă avertizez în calitate demnitar al statului român să nu mai faceți asta, pentru că oricum veți suporta rigorile legii, pentru că ați încălcat legea și indiferent cine credeți că vă protejează, în niciun caz vocea mea, nu va fi stinsă, pentru că la Parchet va veni programul operator și contractul de management, care arată fără tăgadă că ați încălcat legea”, a mai spus deputatul USR.
Alexandru Rafila ar fi trebuit să-l demită pe actualul manager de la Spitalul „Sf. Spiridon”
Deputatul Emanuel Ungureanu consideră că ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, este la fel de vinovat ca și Dan Timofte de situația în care a ajuns cel mai mare spital din zona Moldovei. Deși raportul final nr. BAPI 974/24.10.2022, referitor la auditul public desfăşurat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Spiridon” Iaşi, în luna iulie 2022, de către o comisie din partea Ministerului Sănătății dovedește clar că Daniel Timofte nu a putut asigura echilibrul economic al unității medicale, care a înregistrat datorii mai vechi de trei luni, ministrul Alexandru Rafila nu l-a demis, ci l-a chemat la București, la negocieri. Astfel, Rafila este la fel de responsabil de soarta miilor de bolnavi care au avut de suferit din cauza lipsurilor din spital.
Deşi, atunci când a fost numit manager interimar, unitatea medicală înregistra excedent financiar și plăți restante de doar 323 de lei, în mai puţin de 2 ani de management ineficient s-a ajuns ca în august 2022 să se înregistreze plăți restante în valoare de 5.898.235 de lei, din care 5.748.461 de lei sub 30 de zile de la termenul scadent de plată, respectiv 149.774 de lei peste 120 de zile de la termenul scadent de plată – deja arierate.
„Domnul Alexandru Rafila a încălcat articolul 297, aliniatul 1 din Codul penal, prin menținerea ilegală în funcție a managerului Spitalului Clinic Județean de Urgență «Sf. Spiridon» din Iași. Dan Timofte trebuia demis, avea plăți restante mai vechi de trei luni de zile. Este un document oficial din raportul de audit făcut de Ministerul Sănătății care arată asta. Georgeta Bumbac nu a verificat aceste arierate și nu l-a informat pe ministru, iar ministrul când a aflat nu a luat măsuri. Responsabilitatea este a amândurora.
Vreau să fie clar pentru toată lumea. Eram în conferință de presă și a venit un cetățean și a strigat: «Ce faceți aici!? Faceți scandal». Oameni buni, eu plec de aici, eu sunt din Cluj, sunt deputat de Buzău, sunt vicepreședinte în Comisia de Sănătate. În 2019 am spus oamenilor cu puterea mea, cu puterea cuvintelor, că blocurile operatorii de la Iași sunt praf și pulbere, sunt nerenovate din anul 2000. Prietenii și rudele dumneavoastră se duc la Iași după ce plec eu, dacă nu verificați ce spun eu, ei vor avea de suferit.
Ia duceți-vă voi și vedeți blocurile operatorii de la «Sf. Spiridon», sunt conforme cu normele de igienă minime? Nu sunt conforme. Sunt rapoarte către Ministerul Sănătății că Dan Timofte trebuia demis. Conform legii, un manager care are datorii mai mult de 3 luni nu vine la mediere, nu se negociază cu el, este demis, punct! Rafila zice hai să facem o mediere. Unde scrie asta în lege, că poți să vii după trei luni de zile ca manager și să spui: «Am avut o problemă, am avut de operat niște SRI-iști, nu am avut timp să mă ocup de economia spitalului»”, a precizat Emanuel Ungureanu.
Dan Timofte a falimentat unitatea medicală pe care o conduce
Emanuel Ungureanu crede că este inadmisibil ca, în anul 2023, blocurile operatorii ale celui mai mare spital din zona Moldovei să mai aibă gresie și faianță, suprafețe care nu pot igienizate în mod corespunzător. Emanuel Ungureanu este de părere că Dan Timofte, dacă ar fi fost cu adevărat interesat de binele pacienților, ar fi trebuit să atragă atenția asupra acestui aspect și să găsească soluții pentru modernizarea blocurilor operatorii din spitalul pe care îl conduce.
„Orice ieșean trebuie să știe dacă blocurile operatorii au gresie și faianță din anul 2000. Atenție, ca să poți să faci o igienizare corespunzătoare trebuie să ai un anumit tip de tarkett, ca să introduci nebulizatoare, biocide, acele substanțe care curăță suprafețele de bacterii, tu nu poți să ai gresie și faianță. Oameni buni, uitați-vă la mine, sunt asistent social de spital de mai mult 20 de ani și politician de 6 ani, știu diferența într-o cocină și un spital modern. Să nu au că trebuie să se facă Spitalul Regional de Urgență și de asta nu se investește? Nu există așa ceva, este o crimă.
În secunda 1 în care ai ajuns manager, tu trebuie să faci două lucruri fundamentale: igienizarea spitalului și investiții minime în blocurile operatorii, ca să ai siguranță pentru pacient. Înțeleg că poate pică gardul, că poate estetic nu arată bine, dar în interior trebuie să ai siguranță pentru pacient, pentru că ai contract cu Casa de Asigurări de Sănătate, pentru că vine o instituție-căpușă care se numește ANMCS, care ia banii de la spital ca să-l acrediteze. Vine și spune: «Blocurile operatorii nu sunt corespunzătoare». Vine Inspecția sanitară de stat, condusă de un medic veterinar, doamna Mioara Coman, spune că nu este corespunzător, vine Casa de Asigurări și zice la fel, iar tu ești manager și operezi ilegal.
În loc să zici: «Fraților, eu am fost director medical, am constatat nereguli». Puteți să-mi arătați conferința de presă a domnului Dan Timofte, în care vine și spune: «Vreau să operez în condiții decente». Uitați-vă cum arată blocul operator. Consiliul Județean, minister, NATO, SRI, că ăștia sunt plini de bani, dați-mi bani ca să pot opera în condiții de siguranță, că degeaba ești un chirurg foarte bun, dacă pacientul ia nosocomiale, pentru că nu ai cum să igienizezi o suprafață cu gresie și faianță, nu mai face asta nimeni, nicăieri în lume”, a adăugat deputatul Emanuel Ungureanu.
Dan Timofte ar trebui ca în al doisprezecelea ceas să-și dea seama că nu poate manageria Spitalul Clinic Județean de Urgență “Sf. Spiridon” din Iași și să-și dea demisia, astfel încât pacienții să nu mai aibă de suferit din cauza incompetenței sale.
I s-a suit la cap deputatia. Ungureanu este un mediocru cu gura mare. Legatura lui cu medicina e o scoala de asistenti sociali facuta la adventisti.
Un excroc care se foloseste de sistemul sanitar pentru a si croi drum spre Putere.Mai ragalie, rezolva problemele celor care te au ales!
pai tocmai asta incearca sa faca, sa rezolve problemele celor care l au ales! tu, mai ragalie „Eu”, ai vrea sa fii operat pentru o problema de sanantate si sa pleci cu altele 5, datorate unor infectii nosocomiale?? sau esti chiar managerul ori un alt acolit de al astuia, ca inca mai sunt destui prin spital??? nu fi escroc si semneaza cu numele tau, daca ai ceva cu adevarat bun de spus!
Bateti campii. Toate numirile acestor manageri de spitale se fac politic. Alexe va denumi urmatorul manager si deocamdata nu va fi schimbat actualul. Cat despre Ungureanu, ce sa zic, smecher baiatul, isi face campanie de imagine. Putin ii pasa lui de ceea ce se intampla in spital. De ce nu se duce la DNA sau DIICOT sa-i ia pe aia la baza ca tin dosare in sertare ? Hai sa fim seriosi.
Rafila asta e groparul sistemului medical din zona Moldovei.
Și acest hungureano-drulat acoperit cînd dispare din pharrlamentu meu eșuat–-ha ha ha ghinion
Mai domnule deputat pe director il doare derept cur de toti el isi vede de treburile lui si a celor care l-au pus.PRESA TACE DIN GURA!!!!!
Deputatul Emanuel, cine dracu a mai auzit si de asta ? Mai baiete, stai calm si vezi-ti de treaba ca peste cativa ani parca vad ca vinzi seminte in piata. Medicul tot medic ramane, fie el manager sau nu.
Ce face zilnic un manajer de asta ????? Putem vedea ??????
la puscarie cu el si toti din jurul sau, toti arestati cat mai repede
Dl manager este foarte ok. Problema majora din spital este cristina chiriac
Un singur lucru conteaza:are, sau nu, dreptate!! Nu contează cine e, de ce se baga în seama, dacă e bilbiit, gras, brancardier, sau academician!! E ADEVĂRAT CE SPUNE, SAU NU!! Dar asa sunt mare parte din romani, judeca cu curu ‘.
Directoarea de îngrijiri Chiriac a sapato și a birfito pe fosta directoare Mavropol până ce și-a dat demisia. Infecta asta de Chiriac care se laudă că datorită ei spitalul are de toate, trebuie sa ii fie verificata toată activitatea inclusiv raportarea covid din timpul pandemiei, infecta asta a falsificat rapoartele covid și a încasat bani împreună cu alți colegi Niciuna dintre asistentele sefe nu o baga in seama, înafara de Cornelia de la bmf și alcoolica de Demir care îi ține locul la medicala. Apropo de asistenta șefă de la medicala, prin birouri se spune că aceasta are așa mari datorii încît își încasează venitul salarial de la casierie că sa nu i se pună oprire pe salariul. Toate asistentele șefe o iau cu huo pe preaslăvită Chiriac, degeaba se fotografiază cu ele pe rețele de socializare sa pară că există o colaborare excelenta între ele. Chiriac este o persoană cu comportament dublu, inventează legi și spune celor apropiați că pentru situația de cum a ajuns spitalul sa răspundă directoarea medicala, doamna Loghin și managerul că dânșii au salariul cel mai mare. Birfeste toate persoanele din jur, se consideră cea mai deșteaptă ca are cele mai multe școli. Alo cucoana, ai o școală postliceală la Ghica, o facultate la Sibiu la fara frecventa și cu taxă , adică ești la fel că toate asistentele din spital. Ai făcut un doctorat cu ajutorul Dr. Duceac pe care ai birfito și ai denigrato iar doamna doctor nici nu te recunoaște ca om că exiști. În mintea ta diabolica spui că ești lector universitar la medicina in Suceava iar universitatea din Suceava nici nu a auzit de tine. Nu este spitalul tau sau al electricianului de soț ca sa bati din picior că nu suntem slugile tele. Ești o mincinoasă și ai să vezi cum o să afle managerul ce discutii aveai la adresa dansului când nu te-a ales directoare. Ai birfito și ai jignito pe directoarea Mavropol că sa ii iei locul așa cum ai luat casele oamenilor și ai spus că sunt donații. Ești fara scrupule, nu ai demnitate, iar cînd o să fi dată la o parte ai să stai pe strada Vicol.
Andi electricianul, ești sigur că Cristina Chiriac a falsificat și semnat rapoarte covid? Rapoartele au fost semnate de altcineva, așa că nu mai comenta fara sa ai cunoștință.
Pentru Eu. Asistenta șefă semnează pontajele, așa că și rapoartele tot asistenta șefă le semnează. Dar cum doamna Chiriac este șmecheră se acoperă. Când a înființat firma a întrebat mai multe asistente din clinica medicala daca sunt de acord sa fie trecută firma pe adresa de domiciliu al lor , dar asistentele au fost vigilente și nu au cazut în plasa doamnei Chiriac. Toate se aud la o țigară și la birfa de pe la colțurile clinicilor. Mare subiect de discuție de la colțul clinicii a fost și că și-a folosit verișorul primar pe post de șofer ani de zile, a tansportato pentru afaceri din timpul serviciului fără să-i plătească motorina. Așa că domnul sau doamna, Eu, sută la milion Chiriac a semnat și falsificat rapoartele covid. Doamna Chiriac nu știe că asistentele din clinica medicală s-au dus în frunte cu asistenta șefă Demir, la cardiologie sa viziteze fosta lor asistentă șefă care este internata acolo și se exprimau cu cea mai buna șefă pe care au avut-o vreodată iar asistentele din cardiologie rideau de ele că în loc să spună că cea mai buna asistenta șefă a lor este Chiriac, tot pe fosta o considera cea mai buna.Unde este loialitatea asistentei șefe pe care a numito in clinica medicala fata de Chiriac, că doamna Demir tot pe fosta șefă din trecut o consideră cea mai bună asistenta sefa. Nimeni nu îi mai este alaturi lui Chiriac pentru că toți au văzut că este parșivă, mincinoasă, egoistă și că nu își vede decât propriul interes mergand până a înfunda și batjocori pe oricine îi stă în cale că să-și atingă scopul. Numai bârfă vede peste tot, numai intrigi baga că sa se certe asistentele șefe între ele. Vede peste tot asistente șefe care vor să-i ia locul, se simte amenințată, ea crede că toata lumea merge cu minciuna că să câștige un post.Chiriac, nicio asistenta nu se pretează să facă ce ai făcut tu, nicio asistenta nu se înjosește sa batjocorească o alta asistenta că să-i ia locul . Chiriac este unica care poate batjocori o persoană care nu i-a făcut nimic și Dumnezeu vede ce face și cum gândește că face numai rau. Dumnezeu vede cât rău a făcut și cât rău face. Tot o da cu nursigul , cu controlul calității și al managementului dar este nulă. Ce mari diplome are în nursing, ce mari diplome are în controlul calității, ce mari diplome are în management? Nici cei cu doctorate in management sau cei care au terminat bioinginerie cu specializarea in management sanitar nu se dau așa importanți cum se da Chiriac.Daca va fi luată la puricat, din cele 1000 de autointitulari, nu rămâne decat cu școala de la Ghica și cu facultatea de asistente de la Sibiu făcută la fara frecvență. Îi este rușine cu funcția de asistenta și își tot trece doctor, economist jurist ,dar mai huo ,că ești asistenta medicala , asistenta la patul bolnavului , chiar daca acum este directoare , lunea viitoare poți să fie asistenta la patul bolnavului că funcția de șefie nu este pe viață iar spitalul nu este proprietatea ei.
Ungureanu se scarpină de toată lumea medicală.El cunoaşte medicină cât ştie o biată babă surdă şi chioară.
So creada mutul ca asta nu mai poate de grija Spiridonului si bolnavilor…E doar un motiv sa isi dea la turloaie usristii si pesedistii pentru ca fiecare viseaza sa isi puna oamenii lor pe functiile de conducere.Daca mai poate sai dea la ficat si lui Rafila cu atat mai bine pentru uselisti…Inseamna ca viseaza sa puna la Sanatate pe un uselist dea lor.In politica totul se rezuma la muscat de fund si ridicate sa mai asez eu pe scaun.Toti sunt o apa si un pamant.Gargaragii pana in varful unghilor.Nu vezi unul sa vina cu un plan facut de specialisti pe etape sa vada tot prostul.Nai cu cine..