Prof. dr. Camelia Gavrilă, vicepreședintele Comisiei pentru Învățământ și coordonatorul Departamentului pentru Educație Națională, a adus în atenția opiniei publice aspecte importante ce țin de domeniul tinerilor. Aceste detalii au apărut în contextul participării la întruniri și dezbateri cu tinerii. Toate acestea au venit în urma unor dezbateri la Gala Tineretului din România.
Deputatul ieșean Camelia Gavrilă, vicepreședintele Comisiei pentru Învățământ din Camera Deputaților, a inițiat o nouă serie de dezbateri legate de proiectele destinate tinerilor. Parlamentarul ieșean a prezentat mai multe aspecte care țin de politicile de tineret din țara noastră.
„Să nu ne imaginăm că, dincolo de confruntări și crize politice, de campanii electorale agitate, de luptele de culise și alianțe politice pentru putere, societatea stagnează. Absența unei normalități politice, a unei bune organizări și coordonări nu fac decât să întârzie și să creeze dificultăți în dezvoltarea comunităților și a proiectelor utile. Cu atât mai mult în asemenea momente tensionate, în contextul unor idei, programe, teme de campanie, cred că relevante rămân preocupările și politicile pentru tineret. Vorbim de un segment de vârstă care proiectează viitorul și evoluția țării, o categorie care are nevoie de suport, de dialog și implicare autentică în viața socială, economică sau politică”, a arătat prof. dr. Camelia Gavrilă.
Măsuri luate de Guvernul PSD
Deputatul ieșean a arătat că societatea civilă ilustrează un parcurs normal și o incredibilă dezvoltare a segmentului de tineret, prin activități de voluntariat, civice, filantropice, sociale. A fost pus accent pe colaborarea autorităților locale cu organizațiile neguvernamentale de tineret și cu mediul privat. În acest fel tinerii pot intra în dialog cu factorii de decizie.
„Guvernarea Partidului Social Democrat, prin politicile de tineret generate, a fost una dintre cele mai autentice și benefice guvernări pro- tineri, de la aderarea României la Uniunea Europeană și până în prezent. A crescut de 2,5 ori fondul de burse pentru studenți. A fost asigurat transportul gratuit pe calea ferată pentru toți studenții. Au fost asigurate anual burse de 200 de lei/lună din fonduri europene. Au fost finalizate 200 de locuințe destinate tinerilor/familiilor dezavantajate. De asemenea, a fost lansat programul de împrumuturi de 40.000 lei fără dobândă pentru tineri”, a mai arătat prof. dr. Camelia Gavrilă.
Atac la planul de guvernare PNL
Demnitarul ieșean a menționat că noul Guvern PNL nu se ocupă deloc de proiectele dedicate tinerilor.
„Am mai evocat aceste realități și argumente pe care le reiterez în acest context politic. O nouă etapă în campania pentru alegeri prezidențiale, prefigurarea unui nou mandat prezidențial care ar trebui să asume drept prioritate susținerea și încurajarea tinerilor în evoluția lor profesională. Din păcate, pentru aceste proiecte atât de apreciate, interesul din partea PNL, inițiatorul și coordonatorul moțiunii de cenzură, se anticipează a fi reducerea sau eliminarea unor proiecte utile”, a mai spus deputatul ieșean.
Mai mult decât atât, în broșura numită Plan de Guvernare, domeniul de tineret cuprinde o pagină. Strategia de tineret a PNL se bazează, la fiecare domeniu, pe verbul «analizează», fără a pune în prim-plan măsuri urgente și pragmatice și fără a indica soluții concrete pentru adevăratele probleme ale sportului românesc sau ale tinerilor din România”, a adăugat prof. dr. Camelia Gavrilă.
Restanțe în domeniul strategiei pentru tineri
Deputatul ieșean a prezentat anumite restanțe în domeniul strategiilor destinate tineretului, conturând o fișă de parcurs în acest sens. Demnitarul a arătat că este nevoie urgent de implicarea Parlamentului României, de finalizarea dezbaterilor asupra Legii Tineretului din România. În plus, este nevoie și de o legislație modernizată, actualizată, care să vină în sprijinul politicilor de tineret.
„Ca profesor și vicepreședinte al Comisei pentru învățământ, știință, tineret și sport din Camera Deputaților, cred că tinerii au nevoie de susținere și motivare, de dialog și implicare alături de cei maturi. Au nevoie de politici consecvente, de modele și nu de critici, pentru că, în formularea lui Aristotel, numai obiceiurile bune formate în tinerețe sunt cele care rămân și contează cu adevărat”, a adăugat prof. dr. Camelia Gavrilă