Economia românească se află într-un declin tot mai accentuat. Ultimele cifre prezentate chiar de către Ministerul de Finanțe arată că deficitul bugetar al României este unul urial, un deficit care a crescut enorm în ultimele luni. Datele oficiale arată că deficitul bugetar a ajuns la 3,24 procente, cifră care arată o dublare a deficitului față de primele luni ale anului.
Conform cifrelor Ministerului de Finanțe, execuția bugetului general consolidat în primele patru luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un deficit de 57,29 miliarde lei, respectiv 3,24 la sută din Produsul Intern Brut. Deputatul Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) Marius Ostaficiuc a menționat că în aceste condiții, Guvernul trebuie să vină urgent cu explicații.
”Nu doar că trăim vremuri grele, dar lucrurile par că se complică tot mai mult. În ultimele luni deficitul s-a dublat, cheltuielile sunt to mai mari, iar cei care ar trebui să țină în frâu aceste lucruri sunt ocupați acum cu Campania electorală. Cred că românii merită mai mult, merită explicații de la acești guvernanți care au dus țara la vale cu promisiuni populiste și neonorate”, a spus Marius Ostaficiuc, deputatul Alianței pentru Unirea Românilor.
Deputatul ieșean mai arată că cifrele prezentate de Finanțe indică și cheltuieri peste măsură cu personalul din aparatul bugetar. Practic, salariile s-au majorat cu peste 20 de procente, asta în ciuda promisiunilor Executivului de a reduce aceste cheltuieli. Conform datelor oficiale, salariile bugetarilor au consumat, în doar patru luni, circa 2,8 la sută din PIB, cifră în creștere față de perioada similar din 2023.
”Promisiunile de reducere a cheltuielilor nu au fost decât o simplă apă de ploaie. Ceea ce face Guvernul PSD-PNL acum este să își asigure spatele, să nu piardă din masa bugetarilor, mai ales a celor plătiți regește. Este o dovadă clară a faptului că promisiunile lor nu sunt decât minciuni și că interesul este altul”, a mai spus Marius Ostaficiuc, deputat AUR Iași.
Datele Ministerului de Finanțe mai arat și că cheltuielile cu investițiile au crescut în primele patru luni, de la circa 19 miliarde de lei în perioada similară din 2023 la o cifră de 31 de miliarde de lei în prezent. De asemenea au scăzut cu circa 1,5 miliarde de lei cele finanțate de Uniunea Europeană și s-au triplat cele achitate din fonduri naționale.
Politicieni actuali duc țara de râpă…