Deputații AUR de Iași, Cristian Ivănuță și Mihail Albișteanu, au transmis o interpelare adresată Ministerului Transportului și Infrastructurii și implicit ministrului Mihai Sorin Grindeanu.
Parlamentarii ieșeni au dorit să aducă la cunoștința deficiențele transportului feroviar. În acest context, au oferit spre exemplu două incidente.
„În data de 6 noiembrie, trenul care se deplasa de la Iași la Tecuci a luat foc, având peste 100 de călători la bord; din fericire, nu au existat victime, toți călătorii fiind evacuați la timp. Se vehiculează drept principală cauză a incendiului defecțiuni ale instalației electrice. În data de 7 noiembrie situația s-ar fi putut repeta. Trenul IR1663 care a plecat la ora 12:00 din gara București Nord și care ar fi trebuit să ajungă la Iași la ora 18:03, ar fi putut lua foc dacă pericolul nu ar fi fost observat la timp. Călătorii au fost informați în stația Ploiești despre posibilitatea producerii acestui incident”, au transmis Cristian Ivănuță și Mihail Albișteanu.
Deputații Cristian Ivănuță și Mihail Albișteanu, despre deficiențele transportului feroviar din România
Deputații AUR de Iași, Cristian Ivănuță și Mihail Albișteanu, au menționat că deși transportul feroviar ar trebui să fie cel mai sigur transport public, incidentele se intensifică. Parlamentarii au menționat că rețeaua de transport întâmpină nenumărate probleme, de la șinele de tren, la podurile străbătute de calea ferată.
„Transportul feroviar era cunoscut ca fiind unul dintre cele mai sigure căi de transport public. Însă, incidentele enumerate anterior, dar și cele care s-au petrecut de-a lungul anilor, ne fac să înțelegem că situația transportului pe calea ferată s-a schimbat. Există numeroase probleme în ceea ce privește rețeaua de transport, incluzând cele ce vizează șinele de tren, componentele șinelor de tren, dar și defecțiunile garniturilor de tren, multe dintre acestea nefiind descoperite înainte de producerea unui incident asemenea celor descrise anterior. Cele mai multe componente sunt extrem de vechi, nefiind într-o stare corespunzătoare de utilizare. Locomotivele vechi și defecte, șinele extrem de vechi, mecanismele de fixare a șinelor lipsă sau uzate, vagoanele cu instalația electrică defectă reprezintă doar căteva dintre problemele cu care se confruntă rețeaua de transport feroviar.
O altă problemă este cea a podurilor străbătute de calea ferată. Un procent extrem de mare din acestea se află într-o stare deplorabilă. Având în vedere cele expuse mai sus: 1. Ce măsuri veți întreprinde pentru a remedia aceste probleme, astfel încât călătorii să circule în condiții de siguranță?”, au conchis deputații Cristian Ivănuță și Mihail Albișteanu.
Laurel and Hardy…