Prima pagină » Local » Demolarea depoului din Dacia a creat o nouă dilemă pentru CTP. Tramvaiele din Iași vor fi lăsate în stradă, pentru că nu au loc la depoul de la Gară: „Această hotărâre va rămâne până la finalizarea lucrărilor” – FOTO

Demolarea depoului din Dacia a creat o nouă dilemă pentru CTP. Tramvaiele din Iași vor fi lăsate în stradă, pentru că nu au loc la depoul de la Gară: „Această hotărâre va rămâne până la finalizarea lucrărilor” – FOTO

05 dec. 2023, 02:00, 2 ,
Petronel Ștefan, în Local

Tramvaiele au fost transferate la Gară după demolarea depoului din Dacia, însă nu există suficient spațiu pentru toate. Astfel că vor fi lăsate pe timpul nopții la Tehnopolis, Capăt Dacia și Canta

Începând cu această dimineață, vatmanii vor trebui să meargă direct la capătul de linie pentru a își începe munca. Totuși, lumea se întreabă dacă această hotărâre nu va deregla orarul vagoanelor și vor trebui să aștepte prea mult în stație. Pe lângă acest lucru, în cazul în care vom avea o iarnă grea poate exista riscul ca tramvaiele să fie înzăpezite.

Demolarea depoului din Dacia a lăsat vagoanele în stradă

În fiecare zi, la ora 19:45, 29 de vagoane din oraș trebuie să fie duse la capetele de linie, unde vor staționa pe timpul nopții. La Tehnopolis vor fi 12 vagoane, la Capăt Dacia – 13 vagoane și la Canta – 4 vagoane. Conducerea companiei a transmis că traseele nu vor fi afectate, iar acestea vor funcționa, chiar dacă staționează în aer liber. Aceste hotărâri vor fi menținute undeva la 3-4 ani de zile, în funcție de lucrările de la noul depou din Dacia.

„Nu va fi afectat programul traseelor. Reviziile se vor face în două schimburi. Această hotărâre va fi menținută până la finalizarea Depoului Dacia. Pentru tramvaiele care vor fi garate în aer liber nu există riscul să nu mai funcționeze, pentru că și până acum stăteau garate la fel”, a declarat Cristian Stoica, directorul CTP Iași.

Angajații speră la o iarnă blândă

Desigur că și angajații se gândesc cum se vor descurca cu noile modificări și speră că nu vor exista probleme cu programul. Cele mai mari temeri sunt legate de vreme. Dacă va fi viscol, iar cantitatea de zăpadă va fi mare, atunci trebuie să existe oameni care să deszăpezească tramvaiele dimineața. De asemenea, unii se gândesc că anumiți oameni pot intra în acestea sau să le vandalizeze.

„Într-adevăr, de acum suntem cu toții la Gară, cei care au lucrat la Dacia. Acum trebuie să vedem cum va ieși organizarea, noi sperăm că va fi bine, sperăm să țină și vremea cu noi. La fiecare capăt va fi desemnat un revizor și un paznic care va avea grijă de vagoane. Vor fi echipate cu tot ce trebuie pentru că trebuie să plece dimineața, la prima oră pe traseu. Vatmanii care locuiesc în zonele respective sau aproape vor veni dimineața și vor prelua tramvaiul ca să plece pe traseu.

Într-adevăr, vagoanele vor începe să fie duse la capetele de linie de la ora 19:45, dar nu vor bloca rondurile pentru celelalte tramvaie. Situația va dura câțiva ani de zile, dar momentan nu avem ce face. Voi propune ca unele vagoane de la Gară, care trebuie casate, să le ducem la casat, ca să putem face loc vagoanelor bune, de la Dacia”, a precizat Cristian Teșan, vicepreședintele Sindicatului Șoferilor și Angajaților CTP.

Demolarea depoului din Dacia a creat o nouă problemă pentru conducerea CTP. Astfel, tramvaiele din Iași vor fi lăsate pe timpul nopții la capete de linie, inclusiv în anotimpul rece.

Comentarii
  • Succes în noua activitate.

  • Lasati depoul mai cretinilor si bagati salariile ,moare lumea de foame avem rate la banci daca nu sunteti capabili eliberati locul la altul care sa fie capabil ar trebui sa nu mai iesim unul la strada sa va fie rusine cinducerii CTP

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală
26 iulie 2024
26 iulie 2024