Prima pagină » Eveniment-Social » „Demisia, doamnă Rancea!” scandează angajații ONRI într-un nou protest – VIDEO
„Demisia, doamnă Rancea!” scandează angajații ONRI într-un nou protest - VIDEO

„Demisia, doamnă Rancea!” scandează angajații ONRI într-un nou protest – VIDEO

30 oct. 2020, 11:05,
Elena Nicoleta BUJOR în Eveniment-Social

Sfârșitul de săptămână aduce un nou protest pe treptele Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași. Vineri, 30 octombrie 2020, în intervalul 09.00 – 11.00, a avut loc o nouă zi de proteste la Opera Națională Română din Iași. Marius Aftaragaci, liderul Sindicatului angajaților nemulțumiți a transmis un nou mesaj vis a vis de abuzurile făcute de managerul instituției Beatrice Rancea. Zecile de persoane ce scandează „Demisia, doamnă Rancea!” nu vor avea liniște și nu vor opri aceste manifestări până când Beatrice Rancea nu-și va semna demisia.

Managerul instituției de cultură susține că artiștii, prin aceste proteste organizate pașnic, defăimează imaginea Operei. Însă, liderul Marius Aftaragaci susține că Beatrice Rancea a denigrat imaginea ONRI prin abuzurile comise timp de 9 ani de zile.

„Încă o nouă zi. Suntem aici, protestăm împotriva managementului defectuos, dezastruos, a managerului Rancea. Am să încep cu începuturile doamnei la Iaşi. Şi-a permis să spună că vrea să redea strălucirea Operei Naţionale din Iaşi pentru că de la Bucureşti se vede îngrozitor de prost. Noi suntem acuzaţi că defăimam imaginea instituţiei. Dumneaei a făcut-o din 2011, despre ce vorbim. Dumneaei a defăimat imaginea instituţiei prin declaraţiile de la început, de când a venit. Şi prin faptele pe care le-a săvârşit în 9 ani de zile de când este manager”, a transmis Marius Aftaragaci, liderul Sindicatului angajaților ONRI.

Beatrice Rancea: „Am niste nenorociți de soliști de care vreau să scap”

Artistul ONRI reamintește unele jigniri făcute de managerul Beatrice Rancea, care afirma că are „niște nenorociți de soliști de care vreau să scap”. Marius Aftaragaci prezent la protestul din fața Teatrului Național din Iași susține că nu este posibil ca angajații să fie concediați, marginalizați și nelasăți să-și desfășoare activitatea pentru care sunt meniți. Managerul Beatrice Rancea și-a bătut joc și a defăimat artiștii care au muncit o viață întreagă.

„Vreau să vă amintesc, a făcut afirmaţii faţă de ministrul de la vremea respectivă că „am nişte nenorociţi de solişti de care vreau să scap”. Cum se poate? Acesta este managementul pe care l-a instaurat de la început, de care n-a reuşit să scape, solişti ori care au demisionat, ori i-a concediat. Însă, de o parte nu a reuşit să scape, aceştia au fost marginalizaţi, li s-a îngrădit dreptul la muncă, cum este Cristina Simionescu, Irina Scafaiu şi mulţi alţii. Nu au fost lăsaţi să-şi desfăşoare activitatea pentru care au dat concurs, s-au pregătit ani de zile, facultăţi, şcoli, urmări profesionale. Şi-a bătut joc de cariera lor, cine le recuperează lucrurile astea? Cine le da înapoi? Nu se poate. Defăimarea este împotriva acestor artişti care au muncit o viaţă. Cine le recuperează imaginea? Când auzi că cineva te-a concediat de undeva, acest lucru are repercursiuni asupra carierei, familiei”, a declarat sursa citată.

Un nou abuz vis a vis de balerinul Florin Stănilă

Deși managerul instituției de cultură acuză că angajații au defăimat imaginea ONRI, Marius Aftaragaci precizează că managementul defectuos al acesteia a condus instituția într-o asemenea prăpastie. Un ultim abuz comis a fost acela vis a vis de balerinul Florin Stănilă. Acesta după opt ani de contract, nu i s-a mai prelungit activitatea, astfel ajungând și el în instanță.

Ce cere în continuare demisia managerului Beatrice Rancea pentru organizarea deficitară a spectacolelor și nu numai.

„Rancea a defăimat imaginea instituţiei de la început. Acesta este managementul practicat de dumneaei. Nu se poate că această doamnă să se ascundă după instituţie ca să spună că este defăimata imaginea instituţiei, când de fapt se apără pe dumneaei. Vreau să vă mai reamintesc de un abuz groaznic. Florin Stănilă, balerin, după 8 ani de contracte pe perioade determinată, nu i s-a mai prelungit de managerul Rancea şi a ajuns în instanţă şi el. Nimeni nu poate contesta lucrurile acestea.

Doamnă daţi-vă demisia, manager Rancea. Demisia! Nu se mai poate. Banii publici pe care i-aţi prejudiciat trebuie să-i plătiţi din buzunarul dvs. avocaţi şi toate celelalte daune morale şi materiale. Atât am vrut să vă spun. Mulţumim pentru susţinere. Suntem aici pe trepte până când această doamnă vă demisiona. Nu se mai poate! Nu avem programul spectacolelor pentru zilele următoare. Am să spun de fiecare dată, acest nu este un management. Organizarea se face de pe-o zi pe alta? Lucrurile se fac după 9 luni? O zi frumoasă”, a conchis Marius Aftaragaci, liderul Sindicatului angajaților nemulțumiți de la Opera Națională Română Iași.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`