Delia este una dintre cele mai urmărite și apreciate vedete de la noi, dar și una dintre cele mai nonconformiste.
Prin prisma acestui fapt, că nu ține cont de reguli ori de gura lumii, artista a ajuns de multe ori sub lupa criticilor din online pentru felul în care alege să se îmbrace în viața de zi cu zi ori pe scenă.
Delia, ținuta cu care a stârnit controverse
Deși este aplaudată pentru stilul vestimentar pe care-l are, căci cheltuie o avere pe unele piese din dulap, sunt și mulți care nu îi înțeleg alegerile.Lucru care s-a întâmplat și acum, când a apărut la un radio pentru a-și lansa prima colaborare cu sora sa.În timp ce Oana a optat pentru un outfit simplu, din două piese, Delia a șocat și a reușit iar să își împartă urmăritorii din mediul online în două categorii: unii au aplaudat-o, în timp ce alții au criticat-o dur.
Faptul că a purtat o căciulă tip cagulă, haine largi și o pereche de cizme excentrice i-a adus Deliei un șir lung de critici și cuvinte dure.
Dacă unii cred că artista este cât se poate de cool și foarte sigură pe ea pentru a se arată atât de liberă în alegeri, alții cred că, de fapt, jurata show-ului de umor exagerează și devine astfel un exemplu de ”așa nu” pentru cei care îi ascultă muzica.
Delia, pusă la zid pentru ultima sa apariție publică
De altfel, mulți cred că Delia își bate joc de talentul ei prin felul în care alege să se prezinte în fața fanilor, punând mai mult accent pe imagine, care, dimpotrivă, în ochii privitorilor nu este deloc una de laudă, mai ales în ultima vreme.
„Ce zuze nebune”/ ”Eu sper să ajungă o normalitate să poți ieși așa îmbrăcat pe stradă, lumea ar fi mult mai veselă”/ ”Nici copiii n-ar ieși îmbrăcați așa pe stradă”/ ”De asta se îmbracă așa, știe că lumea va vorbi multe despre ținută”/ ”Să te îmbraci fix cum ai chef, să îți pui în cap fix ce vrei, în România abia ăsta mi se pare luxul suprem”/ ”E super cool”/ ”Ați devenit ultima generație de psihopați, ce păcat de talentul vostru”/ ”Ai stricat-o de tot cu tot ce arăți în ultima vreme”/ ”Nu ești sănătoasă”/ ”E complet dementă”/ ”Păcat că o văd prea mulți copii care probabil îi ascultă și îi iubesc muzica”/ ”Cât de băbăloaică e fata asta, Delia”/ ”Cum e nebuna îmbrăcată”, sunt doar câteva dintre reacțiile celor din mediul online.