Prima pagină » Local » Delia Marinescu, jurnalista care a intermediat întâlnirea dintre Diana Șoșoacă și jurnaliştii italieni, susţine că senatorul de Iași a închis ușa! Care au fost motivele de la care a pornit scandalul cu Silvestru Șoșoacă

Delia Marinescu, jurnalista care a intermediat întâlnirea dintre Diana Șoșoacă și jurnaliştii italieni, susţine că senatorul de Iași a închis ușa! Care au fost motivele de la care a pornit scandalul cu Silvestru Șoșoacă

14 dec. 2021, 12:35,
în Local

Diana Șoșoacă și soţul ei, Silvestru Șoșoacă se află în centrul unui scandal de proporţii, Silvestru fiind pus sub control judiciar pentru că ar fi lovit un poliţist. Delia Marinescu, jurnalista care a intermediat întâlnirea dintre șenatorul de Iași și jurnaliştii ieșeni a povestit versiunea ei. Aceasta le-a spus anchetatorilor că Diana Șoșoacă le-a închis uşa jurnaliştilor şi nu i-a mai lăsat să plece.

În schimb, Șoșoacă susţine că jurnaliştii s-au comportat atipic iar poliţiştii care au venit la fața locului l-au bruscat pe soţul ei care a fost şi inconştient câteva secunde.

Jurnalista Delia Marinescu povesteşte ce s-a întâmplat în întâlnirea dintre Diana Șoșoacă şi jurnaliştii italieni

Conform declaraţiilor făcute de jurnalista Delia Marinescu, totul a început în momentul în care Diana Șoșoacă i-a închis pe jurnaliştii italieni în propria casă. Se pare că senatoarea de Iași ar fi rugat-o pe Marinescu să traducă declaraţiile făcute către jurnalişti şi apoi i-a explicat acesteia că trebuie să traducă întocmai pentru că ea știe engleză:

„I-am trimis înainte subiectele de discuţie. S-a enervat la un moment dat. Ne-a invitat să ieşim dacă nu ne convin condiţiile. În timpul interviului, ea a vorbit în engleză iniţial şi la un moment dat a vrut să traduc. Mi-a spus să am grijă cum traduc pentru că va verifica pentru că ea ştie şi engleză şi italiană.

Reportera italiană a întrebat-o dacă mă ameninţă. (Diana Şoşoacă) a spus dacă nu vă convin condiţiile, puteţi să ieşiţi. Ne-am ridicat să ieşim şi atunci s-a răzgândit şi a încuiat uşa. A chemat Poliţia, spunând că am intrat peste ea fără voia ei”, a declarat Delia Marinescu.

Diana Șoșoacă are o altă versiune a poveştii

Diana Șoșoacă a vorbit în cursul zilei de ieri despre ce s-a întâmplat, din punctul ei de vedere, în cabinetul de avocatură. Parlamentarul ieșean a menţionat faptul că jurnaliştii italiani au ridicat suspiciuni şi că se teme să nu i se fi plantat droguri în propria locuinţă:

Sunt presiuni. S-a încălcat grav codul de procedură penală. În primul rând nu există nicio stare de urgentă. Nu a fost lovit nimeni în afară de mine. Deși am dat declaraţie la poliţie, noi am plecat pentru că aveam camere rezolvate, sâmbătă am găsit nenumerate mesaje şi apeluri de la Secția 1 Poliție pentru că doamna procuror solicitate să fiu audiată sâmbătă dimineaţa la 8. (…).

Jurnaliştii au vrut să ne ia interviu cu privire la situaţia cu vaccinarea în România. I-am primit, am fost de credință. Ne-au trimis cele trei întrebări, am stabilit că interviu. Consider că a fost o înscenare şi că această echipă a fost coordonată din spate. Eu am solicitat să vină o echipă să verifice cabinetul de avocatură. Este posibil să fi pus, echipa, droguri în cabinet sau aparatură de înregistrare.

Silvestru Șoșoacă a fost pus sub control judiciar

Procurorii anchetează infracţiunea de ultraj. Silvestru Șoșoacă este acuzat de procurori că ar fi lovit un poliţist şi a fost plasat sub control judiciar. Totuşi, senatoarea de Iași a menţionat că lucrurile stau invers şi tocmai soţul ei a fost bruscat de poliţiştii care au răspuns la apel:

Soțul meu nu avea cum să lovească pe poliţist. Trei poliţişti au sărit pe soţul meu și i-au pus mâna în gât. Normal, anchete de acest fel nu trebuie să aibă surse să vorbească la adresa mea (…). a menționat Diana Șoșoacă.

De altfel, în spațiul public a apărut și filmulețul cu momentul conflictului. VIDEO AICI.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *