Deea, fosta soție a lui Dinu Maxer, pare că suferă după divorț fiind surprinsă recent destul de afectată de situația prin care trece. Vestea separării celor doi a luat prin surprindere pe toată lumea, deoarece erau considerați o familie model. Și totuși, diferența de vârstă dintre Deea și Dinu Maxer pare să-și fi spus cuvântul până la urmă.
Deea și Dinu Maxer au avut o relație timp de 18 ani, dintre care aproape 15 au fost căsătoriți. La vremea când au format un cuplu, Deea avea mai puțin de 16 ani, tot asta fiind și diferența de vârstă dintre cei doi. Cu timpul, în familia lor au apărut doi copii, Andreas și Maysa, însă nu a fost destul să-i țină uniți.
Au format o familie frumoasă
Timp de 18 ani, Deea și Dinu Maxer au trăit o poveste de iubire din care au rezultat doi copii, Andreas și Maysa. Astfel, fostul membru al trupei AXXA și partenera sa erau considerați unul dintre cele mai longevive cupluri din showbiz-ul autohton. Cei doi s-au căsătorit în anul 2008, însă recent și-au anunțat divorțul, fiind deciși să meargă pe drumuri separate.
În ultimii ani ai căsniciei, Deea și Dinu Maxer au locuit în Bragadiru, iar acest lucru nu s-a schimbat nici după divorț. De curând, fostul membru al trupei AXXA a susținut că bruneta a achiziționat un alt apartament în același bloc, pentru a locui aproape, iar copiii să nu sufere. Așadar, Deea și Dinu Maxer locuiesc și în prezent în același bloc, însă în apartamente diferite.
Deea Maxer pare că suferă după divorț
Deși apăruseră anumite zvonuri, nici vorbă de un nou bărbat în viața Deei Maxer! În prezent, activitățile ei cotidiene se rezumă la cumpărături de produse alimentare și preluat copiii de la grădiniță și școală. Paparazzii Cancan.ro au fost pe urmele fostei partenere de viață a lui Dinu Maxer, iar bruneta nu s-a îndepărtat de zona Bragadiru, acolo unde locuiește. Cu toate acestea, fosta soție a lui Dinu Maxer este destul de abătută de situația prin care trece.
În plus, nici vorbă de un nou bărbat în viața mamei copiilor fostului membru al trupei AXXA! Conform imaginilor adunate în perioada în care cei de la Cancan au urmărit-o pe Deea Maxer, aceasta și-a petrecut cea mai mare parte din timp asigurând bunăstarea casei. A mers la cumpărături și s-a îngrijit să nu lipsească nimic pentru nevoile cotidiene.
Mai mult, fosta parteneră de viață a lui Dinu Maxer s-a ocupat de preluarea copiilor din cadrul instituțiilor de învățământ, iar în cea mai mare perioadă a fost prezentă inclusiv bona celor mici. Niciun bărbat străin nu s-a perindat prin jurul locuinței Deei Maxer și nici ea nu s-a deplasat în locuri străine pentru întâlniri cu persoane de sex masculin.